Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 fac un apel către populație legat de cazul sociologului Alfred Bulai și solicită potențialelor victime să vină la discuții cu anchetatorii sub rezerva protecției conferite de legile aflate în prezent în vigoare.
Jurnalista Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA, a relatat recent că și Marius Pieleanu este un prădător sexual. Ziarul Curentul l-a demascat pe Pieleanu ca fiind un client al sexului plătit, acesta fiind audiat ca martor în dosare penale de proxenetism și trafic de persoane. Detalii AICI.
„Acum vreo cinci ani am încercat să iau legătura cu fostele colege care îmi mărturisiseră atunci că au fost abuzate. Cele pe care le-am putut aborda au spus că nu vor să își amintească. Și că, până la urmă, nu va face nimeni nimic, pentru că despre ăștia doi știau toți. Toți știau! Băi, știau de vreo 20 de ani, cel puțin. Și nimeni n-a făcut nimic. Ba chiar îmi amintesc că mi s-a argumentat că Bulai se însurase cu o studentă de-a lui și avea porniri din astea dintotdeauna. ”, scrie Carmen Dumitrescu
Parchetul Judectoriei Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu și, într-un comunicat de marți al instituției, a transmis: „având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la împrejurarea că sociologul Alfred Bulai, profesor și analist politic, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unor studente din cadrul SNSPA – Școala de Studii Politice și Administrative – Ministerul Public încurajează orice persoană care deține date relevante să contacteze organele judiciare la adresa de mail [email protected].
Victime sub protecția organelor de anchetă
Ținând cont de dezideratul privind protejarea vieții private și demnitatea persoanelor vătămate sau a persoanelor care pot furniza date esențiale privind faptele prezentate public, aducem la cunoștință măsurile de protecție prevăzute în Codul de Procedură Penală:
În cazul persoanelor prezumate vulnerabile, pe tot parcursul procedurilor judiciare pot fi luate măsuri specifice pentru protecția datelor de identitate, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. c) Cod de Procedură Penală, raportat la art. 113 alin. (2) și (3) Cod de Procedură Penală.
Pe tot parcursul procedurilor judiciare, persoanele pot fi audiate prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Penală, raportat la art. 113 alin. (2) și (3) Cod de Procedură Penală.
În cazul aplicării măsurilor de protecție, mijloacele de probă administrate în procesul penal nu vor cuprinde adresa reală sau datele de identitate, acesta fiind păstrate în condiții de confidențialitate.”
Mihaela Miroiu ar fi știut cel puțin despre Pieleanu
Mihaela Miroiu, coordonatoare de doctorat la SNSPA și colegă de catedră ani mulți cu abuzatorii de studente, și-a retras postarea de pe Facebook în care susținea că habar nu a avut despre hărțuirea tinerelor, după ce mai multe foste studente au contrazis-o curajos și i-au demascat, public, tăcerea și atitudinea complice.
O fostă studentă afirmă că atitudinea profesoarei pe care o adora „i-a prăbușit lumea”, lăsând–o efectiv perplexă după ce și-a făcut curaj și i-a dezvăluit că este ținta avansurilor sociologului PSD Marius Pieleanu, profesor la aceeași SNSPA. Mai exact, Miroiu a promis inițial că intervine ca mai apoi s-o trimită pe victimă să-și rezolve singură agresiunea, într-o întâlnire privată cu hărțuitorul.
Apar noi mărturii legate de abuzurile la care erau supuse studentele SNSPA care îl aveau ca profesor pe Alfred Bulai. Sociologul avea o strategie precisă, căuta să submineze încrederea femeilor în ele însele și să le devalorizeze încât să poate deveni ușor de abuzat.
O fostă studentă spune că Bulai era de părere că femeile expiră la 24 de ani
„Erau destul de multe discuții legate de dinamica de gen, replici și încerca să mereu să aibă aceste comentarii. Îmi amintesc și un proces de la un examen în care a discutat despre sâni care sunt un simbol de status. Erau comentarii care nu-și aveau locul într-un mediu educațional din partea unui profesor, în orice context s-ar găsi, indiferent de vârstă, dar mai ales faptul că discutăm de tinere studente, de cât aveam 19-20 de ani. Îmi spunea că femeile la 24 de ani sunt expirate şi că trebuie să te gândeşti ce vrei să faci, că ar trebui să faci copii, că femeile sigur vor să facă copii.”, spune fosta studentă.