Home Actualitate Procurorii lui Kovesi l-au reținut pe fostul premier al Bulgariei

Procurorii lui Kovesi l-au reținut pe fostul premier al Bulgariei

DISTRIBUIŢI

O operațiune de amploare a Direcției Generale a Poliției Naționale în legătură cu 120 de dosare ale Parchetului European din Bulgaria este în derulare, a anunțat centrul de presă al MAI, citat de presa din țara vecină.

Percheziții și sechestre sunt efectuate la multe adrese.

Fostul premier și lider al GERB Boiko Borisov, fostul ministru de Finanțe Vladislav Goranov, fosta președintă a comisiei parlamentare pentru finanțe Menda Stoyanova și purtătoarea de cuvânt GERB Sevdalina Arnaudova au fost reținuți până acum.

La ora 20:55, premierul bulgar Kiril Petkov a publicat următoarea postare laconică în profilul personal de Facebook: „Nu există nimeni mai presus de lege!”.

Laura Codruța Kovesi este de ieri în Bulgaria unde a anunțat că derulează peste 120 de anchete. Potrivit spuselor sale, acestea sunt legate de diferite infracțiuni – fraude cu fonduri europene, licitații publice, informații privind utilizarea abuzivă a subvențiilor agricole, încălcări în domeniul construcțiilor, precum și fonduri de redresare după criza COVID-19. Procurorul general european a subliniat că, de la prima sa vizită în Bulgaria, au fost create câteva canale pentru raportarea suspiciunilor de fraudă.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    Felicitari pentru debut, dar cum se face ca doamna Kovessi nu se implica in retinerea decidentilor din Franta ce au alimentat cu armament de inalta tehhnologie Federatia Rusa dupa anul 2014 cand a fost ocupata Crimeea si palamentul UE a dat dispozitie pentru a se impune sanctiuni tarului d!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.