Home Actualitate Procurorii vor să afle cine sunt jandarmii cu numerele acoperite

Procurorii vor să afle cine sunt jandarmii cu numerele acoperite

DISTRIBUIŢI

Procurorii vor să afle câţi aveau numerele de identificare acoperite şi mai ales de ce. Dacă a fost o decizie individuală sau una instituţională. Iar pentru asta este necesară o anchetă internă la Jandarmerie, scrie Realitatea.net

Șeful Jandarmeriei, Ionuţ Sindile, a fost azi la Parchet: „Cu privire la prezenţa în sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a col. Ionuţ Cătălin Sindile, împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, arătăm că vizita dumnealui a avut ca scop stabilirea modalităţilor de cooperare pentru identificarea persoanelor care se pot face responsabile de comiterea violenţelor, în contextul evenimentelor petrecute în zilele de 10 şi 11 august 2018″, precizează Parchetul General..

Până duminică seara au fost depuse aproape 300 de plângeri împotriva Jandarmeriei. Parchetul așteaptă încă documente de la Jandarmerie, inclusiv raportul prezentat de ministrul de Interne, scrie Realitatea TV.

Într-o fotografie surprinsă de cei de la Passport Productions se vede un jandarm care are numărul de identificare de pe cască acoperit cu bandă adezivă.
Jurnaliştii de la Passport Productions au descoperit că mai mulţi jandarmi au fost filmaţi că aveau indicativul de pe căşti ascuns cu bandă izolatoare. Se ridică aşadar întrebarea: ştiau jandarmii că urmează să intervină violent şi nu doreau să fie identificaţi? Jurnaliştii de la Passport Productions scriu că imaginile au fost surprinse la ora 16:30, când existaseră doar câteva îmbrânceli şi câteva jeturi de gaze lacrimogene folosite de forţele de ordine. „Dacă aceasta este o anchetă în adevăratul sens, Parchetul trebuie nu să verifice doar în hartii, ci trebuie să caute dovezi. Dacă Jandarmeria şi-a pus documentaţia în ordine, asta nu este o dovadă, este cel mult un indiciu. Dovezi trebuie să gasească anchetatorii (…) În imagine jandarmi în acţiune, la ora 16:30, cu numerele de identificare de pe caschete acoperite cu bandă adezivă neagra. Aceştia nu arată deloc ca oameni de toată isprava care lucrează în slujba cetăţeanului“, scrie Passport Productions.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.