După ce Pavel Abraham a reușit, în calitate de avocat să-i redeschidă lui Bercea Mondial zecile de dosare care zăceau în sertare, acum Abraham dă lovitura în cazul lui Gheorghe Ștefan.
Gheorghe Ștefan și-a schimbat strategia în pușcărie și a început să toarne tot! După 4 luni de arest preventiv, cel supranumit Pinalti speră să iasă cu ajutorul denunțurilor, așa că s-a pus pe scris. Totul la sfatul lui Pavel Abrahm, pe care și-l luase avocat. Numai că, în cazul lui, a avut loc o răsturnare spectaculoasă de situație, conform stiripesurse.ro
Procurorii DNA l-au declarat incompatibil pe avocatul Pavel Abraham, care îl apăra pe Gheorghe Ștefan în dosarul Microsoft.
Avocatul Pavel Abraham a fost escortat afară din DNA, iar lui Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, i s-a pus apărător din oficiu, până ce el își va alege altul. Asta după ce procurorii DNA au descoperit că Pavel Abraham o reprezenta și pe Luminița Mazilu, o avocată care l-a denunțat pe Pinalti. Ori procurorii DNA au constatat că avocatul Pavel Abraham reprezenta și denunțătoarea, dar și denunțatul din același dosar. Surse din DNA precizează că va fi sesizat și Baroul în cazul lui Pavel Abraham.
Așadar, procurorul din dosarul Microsoft i-a apărat mai bien decât Abraham drepturile lui Gheorghe Ștefan.
Pe de altă parte, Abraham le-a pus în vedere procurorilor din dosarul DNA că le va face plângere pentru abuz în serviciu.
Toată această situație a avut un deznodământ și mai grav pentru Gheorghe Ștefan. Când acesta se hotărâse să facă, în sfârșit, după patru luni de închisoare, un denunț, pentru a fi eliberat, procurorii i-au comunicat că nu mai au nevoie, precizând că au deja suficiente probe în dosar.
Ulterior, Pinalti și l-a ales avocat pe Cătălin Dancu. Pinalti a fost supus astăzi și unei confruntări cu omul de afaceri Dinu Pescariu, fost tenisman, denunțător în dosarul Microsoft.
CITEȘTE ȘI PAVEL ABRAHAM INFILTRAT DE AUTORITĂȚI ÎN GRUPAREA BERCEA