
Controversatul procuror Marian Drilea nu face parte din comisia care intervievează zilele acestea candidații pentru funcțiile de procuror general al României și șef al DNA, potrivit informațiilor ziarului Curentul. În cursul dimineții, paralel cu desfășurarea primelor interviuri cu cei care și-au depus candidaturile pentru aceste funcții extrem de importante, au apărut informații în presă conform cărora din comisia care derulează interviurile, face parte , alături de ministrul Mona Pivniceru și procurorul Drilea, verificat de inspectorii CSM cu privire la respectarea procedurilor în dosarul fostului șef al Fiscului, întrucât a atașat convorbiri care nu au legătură cu cauza. Conform informațiilor noastre, Drilea nu face parte din comisie, componența acesteia urmând însă să fie făcută publică cel mai probabil joi, la finalul interviurilor.
La interviu, ministrul Justiției este sprijinit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un procuror de la Direcția Națională Anticorupție, un procuror specialist în management judiciar, de pe lista Institutului Național al Magistraturii și un psiholog recomandat de Institutul Național al Magistraturii.?óÔé¼?¿Centralizarea rezultatelor interviului, cuprinse în fișele individuale de evaluare, se realizează de către ministrul Justiției, punctajele astfel obținute de către procurorii participanți fiind confidențiale și utilizate ca un reper în formularea propunerilor de numire în funcție, pe care ministrul Justiției le va înainta Președintelui României, ministrul având un drept exclusiv și suveran în actul decizional.
Olga Dumitrescu