Home Actualitate Procurorul scapa de acuzatiile de braconaj

Procurorul scapa de acuzatiile de braconaj

DISTRIBUIŢI

Capriorul impuscat de procuror avea un picior rupt de cateva zile – spun medicii. -Daca stiam ca iese atata scandal, mai bine lasam animalul sa fie mancat de caini-, declara procurorul Pretula. Ancheta insa continua si este condusa de procurorul Adrian Idriceanu.

Capriorul impuscat de grupa de vanatoare din care facea parte si procurorul Vasile Pretula era bolnav. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns medicii veterinari, dupa ce au studiat lesul animalului. Conform actului eliberat de Directia Sanitar-Veterinara, capriorul avea un picior rupt de cateva zile. Astfel, suspiciunile conform carora procurorul Pretula ar fi braconat par sa nu fie sustinute si echipa cu care a mers la vanatoare a indeplinit o formalitate ceruta de regulile vanatoresti: animalele bolnave sau ranite trebuie lichidate. Sambata, procurorul criminalist Vasile Pretula, avocatul Alfred Tapliuc si alte doua persoane au plecat la vanatoare pe o parcela situata in comuna Probota, in apropierea localitatii Sculeni, la aproximativ un kilometru de fasia de frontiera dintre Romania si Republica Moldova. In timpul vanatorii, zgomotul produs de focurile de arma au alertat o patrula a Politiei de Frontiera. -Noi am declarat politistilor de frontiera ca am impuscat un tap, fara sa ne controloze masina. Urma sa-l ducem la AJVPS, cum se procedeaza in astfel de cazuri. Daca stiam ca iese atata scandal, mai bine lasam animalul sa fie mancat de caini-, a declarat, ieri, procurorul Vasile Pretula. De cealalta parte, superiorii lui Vasile Pretula spun ca nu se va tine seama de faptul ca acesta este magistrat. -Daca procurorul Vasile Pretula va fi gasit vinovat, el va raspunde in fata legii la fel ca oricare alt cetatean. L-am delegat pentru a conduce aceasta ancheta penala pe procurorul Adrian Idriceanu. Dupa finalizarea cercetarilor, ne vom putea pronunta cu privire la vinovatia procurorului criminalist Vasile Pretula in acest incident-, a declarat Dorin Buzdugan, procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi. Se pare insa ca nu este cazul ca Vasile Pretula sa fie deferit Justitiei. De altfel, acesta nu s-a aratat afectat de faptul ca asupra sa planeaza suspiciunea ca ar fi braconat. Mai mult decat atat, el spune ca abia asteapta sa mearga la o noua partida de vanatoare: -Bineinteles ca nu ma las de vanatoare dupa acest incident-, a conchis procurorul Vasile Pretula.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.