Home Actualitate Profesorul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu

Profesorul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu

DISTRIBUIŢI

UPDATE 14.02.2020: Judecătorii TMB au decis arestarea la domiciliu a profesorului Beuran. Procurorii au contestat măsura la Curtea de Apel.

După opt ore de audieri, profesorul Mircea Beuran a fost scos cu cătușe pe ușa DNA pentru o mită de 10.000 de EURO. 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a lui Mircea BEURAN, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.