Home Actualitate PROTESTE la Paris ASTĂZI pentru problemele la VOT

PROTESTE la Paris ASTĂZI pentru problemele la VOT

DISTRIBUIŢI

Românii din diaspora au anunţat că nu va rămâne nesancţionat faptul că au stat la cozi ore în şir ca apoi să nu mai fie lăsaţi să voteze. Luni, în faţa Ambasadei României de la Paris va avea loc un protest al celor care au trecut prin experienţa umilitoare. Potrivit anunţului de mobilizare, astfel de proteste vor avea loc în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate.

Duminică seara, sute de persoane încă se aflau la coadă de ore bune, iar, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, câteva zeci dintre aceştia au intrat cu forţa în Ambasada pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. Aceştia aveau speranţa că, dacă se vor afla în incinta clădirii, vor putea vota.

 

La faţa locului, au venit reprezentanţi ai Jandarmeriei Franceze. Protestatarii rămaşi în faţa ICR refuzat să plece şi au scandat: „Vrem să votăm” şi „Hoţii”. Românii au solicitat prezenţa ambasadorului României la Paris, iar după aproximativ două ore de negocieri între acesta şi protestatarii aflaţi în ambasadă, situaţia s-a calmat. Protestatarii au acceptat să părăsească ambasada, dar numai după ce au semnat o petiţie în care afirmau că drepturile le-au fost încălcate, întrucât legea le dădea dreptul să voteze celor aflaţi la ora 21.00 în clădire.

Organizatorii protestului de luni au postat şi un model de plângere penală pentru cei care vor să sesizeze procuratura pentru modul în care le-a fost încălcat dreptul de a vota.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.