Home Actualitate Proxenetii fac trafic cu carne vie -sub ochii- autoritatilor

Proxenetii fac trafic cu carne vie -sub ochii- autoritatilor

DISTRIBUIŢI

Scandalul sexual din Alba, in care a aparut si numele deputatului Codrin Stefanescu, devine, pe zi ce trece, tot mai interesant. Acuzati ca au intretinut relatii sexuale cu prostituate minore aflate in -proprietatea- lui Raul Rus, alias Pricu (n.r. – fiul unui afacerist, scos nevinovat din diverse dosare penale, in care a fost acuzat si de tentativa de omor), potentatii zilei din Alba au tacut malc. Singurul care a scos capul si a mimat ca neaga vehement ca ar fi intretinut relatii sexuale cu una dintre minorele aflate in -solda- lui Pricu a fost deputatul PSD. Personaj care insa nu poate demonstra cu probe -beton- ca declaratiile initiale ale prostituatelor (schimbate dupa ce acestea au fost -sfatuite- sa stea in banca lor si sa -abureasca- mass-media) – care l-au transformat in -inamicul public numarul 1- – nu sunt reale.

Investigand culisele acestui scandal, -Curentul- a intrat in posesia unor inregistrari audio explozive, realizate de catre directorul Alfa TV, Sergiu Poliopol, din dorinta de a-l scoate basma curata pe Codrin Stefanescu. Din acestea reiese ca in Alba -toata protipendada judetului a trecut prin patul prostituatelor…- si, mai mult, exista o retea de trafic cu carne vie, bine structurata, cu ramificatii interne si externe, formata din personaje ale lumii interlope arhicunoscute pe plan local.

Desi cunosc foarte bine fenomenul, organele abilitate din Alba nu au intreprins nici o masura concreta pentru a stopa exploatarea minorelor obligate sa se prostitueze. Ceea ce ne duce cu gandul ca declaratiile initiale ale Nataliei Perti (n.r. – minora care a declansat scandalul sexual dupa ce a fost rapita si batuta de Pricu fiindca fata refuzase sa mai lucreze pentru el), dar si ale colegelor ei de -breasla- – din care reiesea ca printre clientii lor au existat procurori, politisti si alte persoane importante din high-life-ul local – sunt intemeiate. Scandalos este faptul ca desi din -interviurile- realizate de Poliopol cu fetele – casete aflate in posesia noastra, dar si a unor -autoritati- – reiese clar faptul ca atat procurorii, cat si politistii care ancheteaza scandalul sexual din Alba au adoptat omerta. Fiind, probabil, constienti – mai ales ca odraslele lor au fost des vazute in compania unor indivizi de talia lui Pricu – de cutremurul care s-ar produce pe plan local (si numai!) daca -investigatiile- pe care le -realizeaza- s-ar finaliza.

Violata inainte sa se fie obligata sa se prostitueze pentru Pricu

Conform unei declaratii a Nataliei, oferita directorului Alfa TV imediat dupa declansarea scandalului -Alba-sexgate-, rezulta ca atat aceasta, cat si colegele ei (Ana, Violeta si Gianina) – toate minore – au fost obligate de Pricu sa -produca-. Mai mult, Natalia a sustinut ca racolarea sa de catre Pricu, in primavara acestui an, s-a produs dupa ce a fost violata de catre acesta. Natalia a precizat ca a fost santajata de Pricu sa se prostitueze, sub amenintarea ca acesta va publica fotografii porno cu ea, realizate la momentul la care a fost violata. In plus, minora a spus ca atat ea, cat si Violeta (cea care ar fi intretinut relatii sexuale cu deputatul PSD) au fost -transferate- in vara de Pricu in -solda- unor indivizi de la malul Marii Negre, unde a fost obligata, sub masca angajarii ca dansatoare la bara intr-un club de striptease din Mangalia (n.r. – Hanul Ielelor), sa se prostitueze.

Trafic cu carne vie cu ramificatii in Spania

Din alta inregistrare realizata de Poliopol reiese clar faptul ca la nivelul judetului Alba exista o retea de trafic cu carne vie, bine structurata, cu ramificatii externe. Chiar Violeta Radu a sustinut in fata lui Poliopol ca Gianina a fost trimisa in Spania pentru a -produce-. -Stiti ce o facut Plopu? Hai sa va spun, daca tot am inceput discutia! O luat-o, o aburit-o <Hai ca mergem in Spania!>. O mers pana-n granita, in granita o venit niste prieteni de-ai lu* Plopu si el o zis <Vai, iubito, stii ce am facut? Mi-am uitat pasaportul acasa! Da*, iubito, du-te cu prietenii mei ca peste doua luni ajung si eu!>. Dupa doua luni il suna Geanina: <Iubitule, ce faci, nu mai ajungi?>, <Iubito intr-o saptamana vin si eu. Am probleme la firma!>. O trecut doua luni jumate si Plopu nu o mai venit! (…) Producea pentru Plopu si pentru Guster. Guster e din Alba, facea afaceri cu carne in Spania. Toti banii care i-o castigat Geanina in Spania i-o dat lu* Plopu. I-o trimis o data 600 de euro sa o cumpere de la ala. Ea o iesit in pierdere cu vreo 1.000 de euro, cu tot, ca toti banii i-o trimis la Plopu- – sustine Violeta Radu intr-o inregistrare audio aflata in posesia noastra. Mai mult, in mai toate inregistrarile realizate de Poliopol reiese ca in afara de Pricu, in Alba exista si alte personaje, care se ocupa de traficul cu carne vie: Floco (n.r. – pomenit de Gianina si Poliopol, atunci cand oficialul Alfa TV incerca sa afle de la fata daca politia sau procuratura a intrebat cine le-a facut -lipeala- fetelor lui Pricu cand ele s-au dus la cheful de la Sebes in compania deputatului), Gita Grosu, Peze etc. Vom reveni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.