PSD va fi reprezentat în BEC de Nicolae Vasilescu, un apropiat al Olguței Vasilescu, de pe vremea când amândoi erau membri PRM, el fiind șeful acesteia în organizația de tineret.
În martie 2012, DNA anunța că în cursul lunii noiembrie 2011, inculpaţii Mija Eugeniu, Lupşa Realini şi Vasilescu Nicolae (la acel moment înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor) au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. Banii au fost pretinşi pentru ca inculpaţii să intervină pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 RON. Suma de 2.000.000 RON urma a fi împărţită între cei trei inculpaţi după recuperarea efectivă şi în tranşe a datoriilor respective. ”
După aceste acuzații, Vasilescu a devenit deputat pe lista USL, prin semnăturile lui Victor Ponta și Crin Antonescu.
Astăzi, jurnalista ionela Arcanu a anunțat că „Reprezentantul PSD la BEC pentru referendum este Nicolae Vasilescu, fost deputat condamnat, in 2013, la 2 ani de inchisoare pentru trafic de influenta, potrivit unor surse. Interesant e ca prin sentinta definitiva, lui Vasilescu i s-a interzis ca pana la finalul lui 2018 sa ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Pe deasupra, condamnarea a fost data de completul condus de Ionut Matei, si el membru BEC”, anunță, pe Facebook, jurnalista Ionela Arcanu.
Vasilescu a absolvit Drept la Bioterra la vârsta de 39 de ani
- 2009-2012 – Director General şi Şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor;
- 2007-2009 – Consilier în cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor;
- 2005-2006 – Director general al Secretariatului General al Camerei Deputaţilor;
- 1996-2004 – Parlamentar, Deputat;
- 2002-2004 – Deputat, Chestor al Camerei Deputaţilor;
- 2000-2004 – Deputat, Vicepreşedinte al Comisiei de Regulament a Camerei Deputaţilor;
- 2000-2002 – Deputat, Secretar al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport;
- 1998-2000 – Deputat, Preşedinte al Subcomisiei parlamentare pentru Tineret şi Sport;
- 1996-2000 – Deputat, Membru al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport.
Nicolae Vasilescu, foto stânga. Sursa foto:oltenasul.ro