Grupul senatorilor USR a depus, marţi, o solicitare de chemare a ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, la Ora Guvernului pentru data de 20 septembrie, pentru a da explicaţii privind prăbuşirea dronelor ruseşti pe teritoriul României şi pregătirea ţării noastre în contextul războiului de la graniţă.
În mod cu totul abuziv şi cu încălcarea prevederilor din Regulamentul Senatului, reprezentanţii PSD şi PNL din Comitetul Liderilor au refuzat să transmită cererea către Ministrul Apărării.
„Este un abuz grav şi o încălcare a normelor democratice din Parlament. De când sunt senator, nu am mai întâlnit ca unui grup parlamentar să i se refuze o cerere de chemare la Ora Guvernului şi arată clar ce tip de guvernare promovează PSD-PNL şi preşedintele Iohannis. Bâlbele în lanţ ale ministrului apărării şi ale preşedintelui ţării au făcut de ruşine România şi au demonstrat că numirea lui Tîlvăr la apărare a fost catastrofală, încă una dintr-un şir de numiri nefericite în guvernarea PSD-PNL”, spune liderul senatorilor USR Radu Mihail.
Senatorii USR consideră că Angel Tîlvăr trebuie să prezinte măsurile luate de Ministerul Apărării Naţionale pentru protejarea siguranţei cetăţenilor români din zona Deltei Dunării în contextul atacurilor criminale ale Federaţiiei Ruse asupra porturilor ucrainene Izmail şi Reni, soldate cu căderea pe teritoriul României a unor fragmente ale unor drone folosite de armata rusă.
De asemenea, senatorii USR doresc ca ministrul Tîlvăr să prezinte Senatului şi stadiul implementării măsurilor de înzestrare a Armatei, în special cu tehnică şi mijloace menite să întărească capacitatea de luptă a forţelor armate în zona Mării Negre.
„Avem un război la graniţă. Marea Neagră este teatru de război, dar preşedintele Iohannis se duce în Deltă doar ca turist, iar armata nu reuşeşte să găsească rămăşiţele a două drone pe care localnicii le-au localizat după o oră, asta este realitatea necoafată a guvernării PSD-PNL, susţinută de Klaus Werner Iohannis”, mai spune Radu Mihail.