PSD-ul a trecut la gesturi largi de PR, după mizerabila gestionare a dezastrului aviatic din munții Apuseni. Au văzut că scandalul ia amploare și au trecut la faza acoperirii rahatului cu crenguțe de brad. Faza agitatorică, cum au învățat ei pe vremuri, la Partid.
În seara în care își dădeau duhul Adrian Iovan și Aura Ion, Dragnea a benchetuit vesel și senin alături de Ponta și Corina Crețu, după cum a consemnat, un jurnalist de la Mediafax, Andi Manciu, cuprins de scârbă și de indignare față de nepăsarea obscenă a chefliilor de stat și de partid. În toiul marii crăpelnițe organizate de Ponta cu ziariștii acreditați, adică în solda PSD, jurnalistul i-a spus la ureche lui Dragnea „că Iovan a murit potrivit Salvamont. El a continuat apoi conversația lui de protocol, de doi lei jumate…A continuat să râdă și să se simtă bine. NU a avut nicio tresărire!…(sunt mâhnit și scârbit)…PS: unii știu la cine mă refer“.
Toată lumea știe la cine se referea, la preșul de picioare al lui Ilici. Dragnea se simțea și el bine la paranghelia de partid care a continuat voios până târziu în noapte. Abia la ziuă au realizat nesimțiții lui Ilici că treaba e groasă. Cum indignarea publică devine din ce în ce mai neplăcută pentru pesediștii cu suflet atât de simțitor, mai ales din perspectivă electorală, s-au scos la înaintare „factorii de influență pozitivă“ – cum le zic ăștia din agențiile de PR, „filotimilor“ și „filantropilor“ scoși la înaintare în momente critice, puși să rupă inima babelor slabe de înger cu gesturi largi, ce acționează asupra „palierului emoțional“.
Același Dragnea, care se ghiftuia și se hăhăia la uzul veștii morții lui Iovan și Aurei Ion, era, la două zile după acumularea indignării naționale, ud tot de emoție vibrantă, în timp ce anunța, „misterios“, ca să crească suspansul, că o persoană, „cineva“, nu spui cine – „a hotărât să facă un gest onorabil și să doneze un mijloc de transport deosebit, un avion turbojet care va fi donat Inspectoratului General de Aviație. Domnul ministru Arafat, după ce întocmiți documentele, vă rog să faceți public acest lucru, pentru că acest gest va salva în viitor foarte multe vieți“, i-a spus Dragnea lui Arafat, în cadrul pomposului „comandament pentru iarnă“ organizat la Guvern, luni seara.
„Comandantului“ Dragnea i se brehăne de viețile românilor din viitor, trecut și prezent, singura sa grijă este să dreagă busuiocul și să prostească prostimea. Pentru o comedie deplină, Dragnea a jucat și rolul „discretului“, lăsându-se cu greu, cică, convins să dezvăluie numele lui Țiriac, la insistențele ziariștilor „acreditați“. A rămas discret în privința unei bănci care a donat de asemenea un avion.
Evident babele de la Apaca nu știu cât de strânse sunt legăturile dintre cei din Gașca lui Ilici și românul cu inima largă Ion Țiriac, miliardar în euro. Filotimia sa nu e din buzunarul său. E din buzunarul prostimii. Prostimea va plăti de exemplu nota de plată a uneia dintre cele mai tenebroase afaceri post decembriste în care a fost implicată și o companie a lui Țiriac.
Este vorba de mega țeapa Petromin, combinațiune remarcabilă pusă la cale de Ion Iliescu, plus toate briliantele sale, alde Văcăroiu, Micki ?ê?£pagă, Hrebenciuc. Plus un briliant al SRI, al SRI-ului corupt de atunci desigur, pe numele său conspirativ Abu Aman . Personajul cu pricina, Fahti Taher, a devenit deosebit de activ după '89, având proptele în zona Ilici și legături strânse cu SRI-ul via fostul șef al SRI Prahova, Corneliu Păltînea, unul din preferații lui Măgureanu. Toți cei de mai sus au contribuit la „afacerea“ Petromin, în care rolul central l-a avut Taher ce a reușit jefuirea unui fraier adus din Grecia, armatorul Katounis, cu sprijinul găștii lui Ilici. Totul a plecat de la nevoia (foamea) de cash și de la proiectul mătrășirii patrimoniului naval al României, via Grecia.
Iliescu și Văcăroiu – tartorii „afacerii“
Între cei implicați în mod direct sau indirect s-au aflat miniștrii transporturilor, Teodoru și Novac, ce au acționat la ordinele lui Ion Iliescu și prim-ministrului Văcăroiu, conectați via Taher cu un cadru activ în zona serviciilor secrete din Grecia, Nikos Grylakis, cu o accentuată orientare către Moscova. Pe filiera lui Grylakis s-a ajuns la un armator, Stelios Katounis, cunoscut pentru contactele sale cu KGB, cele trei litere dragi lui Iliescu. De altfel Grylakis a și primit o decorație la Snagov din partea lui Ion Iliescu după care acesta a intrat în contact cu eminența cenușie a marilor combinații – Viorel Hrebenciuc alias Javra, alias șobolanul rozaliu, care a bobinat ideea de aur – să-i vândă lui Katounis o parte a flotei românești, cu complicitatea lui Văcăroiu, premierul preferat al lui Ilici.
Încă din 1990, în calitate de director general în cadrul Consiliului de Stat al Planificarii (CSP), Văcăroiu a avizat înstrăinarea primelor 24 de nave comerciale, care s-au vândut ca fier vechi, la prețul de 2000 de lei tona. FSN-ul lui Ilici avea nevoie urgentă de cash. A urmat o operațiune și mai mare, proiectul de înstrăinare a flotei românești, pe locul nouă la nivel mondial, în acea vreme. Operațiunea de spargere a flotei a debutat printr-un HG, nr. 494/1990, în urma căruia NAVROM s-a divizat, pentru ca o parte din nave să treacă la noi companii, ROMLINE și PETROMIN, unde au fost puși în AGA Ion Honcescu (șeful corpului de control al guvernului Văcăroiu) și ?ê?£erban Mihăilescu. Miza Găștii era înstrăinarea întregului patrimoniu al PETROMIN. Modelul s-a aplicat la o scară mult mai largă, agentura lui Ilici având în obiectiv distrugerea întregii economii românești, manevră executată cu succes.
Operațiunea de distrugere a flotei, a demarat prin asocierea oficială, în 1993, la Atena, dintre „Petromin“ și compania grecului Katounis, „Forum Maritime“. Pe 27 aprilie, Văcăroiu s-a deplasat personal în Grecia pentru a se întâlni cu armatorul iar la scurt timp, pe urmele sale a luat-o ministrul de atunci al Transporturilor, Paul Teodoru, pentru detaliile operaționale. ?ê?£ase luni mai târziu, în data de 22.10.1993, ?ê?£erban Mihăilescu și-a pus semnătura pentru vânzarea primelor opt nave, iar Katounis a semnat un contract prin care cumpăra 51% din acțiunile Petromin. Cum? pe nimic, practic…
Katounis a depus 25 milioane dolari, în Banca Ion Țiriac, aleasă la insistențele lui Văcăroiu. După cele 25 milioane dolari, urmau să vină restul de bani – 351 milioane de dolari, partea grecului dintr-o sumă de aproximativ 650 milioane dolari, valoarea totală a tranzacției de asociere Forum Maritime – Petromin, ce urmau să fie eșalonați pe o perioadă de opt ani. Sumă ce ar fi venit de fapt din exploatarea navelor de către grec. Contra celor 25 milioane dolari Katunis urma să preia în avans și să devină proprietar pe un procent de 51% dintr-o flotă care valora la vremea aceea 1,2 miliarde dolari!
Mega Țeapa
După ce Katounis a vărsat cel 25 de milioane de dolari cu destinația investiții la Banca Țiriac – a urmat Marea Țeapă. Banii au fost depuși într-un cont al Băncii Țiriac deschis pe numele lui Katounis și Fathi Taher. Grecul a crezut că a semnat un contract, de fapt semna doar autorizarea semnăturilor pentru contul în care urma să depună banii. Contul era blocat până la demararea următoarelor etape ale contractului iar banii puteau fi utilizați, teoretic, doar în baza dispozițiilor de la ordonatorul extern. Evident, nu s-a întâmplat aceasta. La puțin timp după ce, în luna august a anului 1993, Katounis a virat cele 25 de milioane în contul nr. 45.21.68.64.30, Taher a și început să retragă din bani cu acceptul conducerii băncii Țiriac.
Din pușculița de milioane, de sărbătorile Crăciunului, creștinește, în data de 24 dec 1993, sensibilul Fahti Taher a virat către amanta lui Dumitru Tinu, Emilia Lucinu suma de 9.605 USD. Au urmat transferarea a 7.000 de dolari către fiica lui Taher, Suzana; 20.000 de dolari către soția lui Taher; 75.000 de dolari pentru Taher, personal, sub forma unui Mercedes; alte sume, pentru firmele sale Royal Team, Royal House, Taher Investment &Trading.
Alți bani s-au îndreptat către prietenii lui Hrebenciuc din zona sportului – 40.000 de dolari pentru Viorel Hizo; 251.000 de dolari pentru Federația Română de Fotbal; 30.000 de dolari pentru Clubul Dinamo; 25.000 de dolari pentru Dumitru Dragomir – și către vechi relații ale aceluiași Taher, cum ar fi George Constantin Păunescu (5 milioane de dolari), alte milioane către turnătorul Dan Voiculescu (pentru Corporația pentru Cultură și Artă „Intact“) și către Hussein A.H. Jaradat (patronul Universității Bogdan Vodă, din Cluj-Napoca ). Pe lista beneficiarilor apare cu o sumă de 45.000 de dolari și fostul ambasador al Elveției la București, jalnicul Jean-Pierre Vetovaglia, cel compromis de Virgil Măgureanu, printr-o deplorabilă afacere amoroasă cu o focoasă ziaristă, Floriana Jucan.
Banii de la banca lui Țiriac au fost mătrășiți rapid de Famiglie. Grecul s-a prins tardiv, iar în 1995, când a vrut să-și retragă banii, și-a găsit contul gol, deși, culmea, s-au vărsat dobânzi către Katounis pentru întreaga sumă de 25 de milioane de dolari până în anul 1995, probabil ca să nu se prindă de jaf. Văcăroiu și Mihăilescu s-au dat la fund, în urma unei decizii judecătorești privatizarea Petromin s-a anulat iar grecul a rămas cu buza umflată.
Urmașii lui Katounis au câștigat la CEDO împotriva statului român
Katounis a deschis o acțiune civilă și a făcut și o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă, împotriva lui Taher și a lui Constantin Dună, președintele de atunci al Băncii Țiriac. Dună nu era un oricine, era înrudit prin alianță cu familia Ceaușescu (tatăl soției lui Valentin Ceaușescu) și a fost membru în CA al celebrei BRCE.
O procuroare neștiutoare, ce habar n-avea cine sunt barosanii implicați în combinațiune a început urmărirea penală împotriva lui Taher și l-a chemat la audiere pe însuși Ion Țiriac. După care s-a prăvălit cerul pe ea.
Procuroarea a fost retrogradată, iar un alt procuror, unul „avizat“, corect până la Dumnezeu, Teodor Jipa, a dat NUP. Au mai urmat multe alte giumbușlucuri juridice ce s-au întins pe ani de zile.
Grecul a murit de inima rea, în 4 ianuarie 2002. În 2005 judecătorii Curții Supreme de Justiție numiți de Ilici au respins recursul formulat de moștenitorii lui Katounis împotriva Băncii Țiriac, care au solicitat penalități și daune civile de 400 de milioane de dolari. În final familia grecului a primit câștig de cauză la CEDO în octombrie 2007. Curtea Europeană a condamnat statul român și a apreciat prin sentința definitivă emisă la data de 04/01/2008 în dosarele 63610/00 și 38692/05, că drepturile lui Katounis la un proces echitabil au fost încălcate de judecătorii și procurorii români.
Suma de 400 de milioane de dolari, solicitată de urmașii lui Katounis de la statul român, ar putea fi acum mult mai mare, având în vedere trecerea anilor. Cleptocrația românească merge însă liniștită înainte, acum are avioane, nu mai merge în teniși.
?ê?£i oricum îi doare la bascheți, că dacă va fi vorba vreodată ca urmașii lui Katounis să reușească să execute statul român plătește prostimea, deja frăgezită de avionul cadou de la Țiriac, „mărinimosul“ de serviciu al PSD.
George Roncea
