Probele orale ale sesiunii de toamna a examenului de Bacalaureat au inceput, luni, fara incidente, singura problema a unor candidatii fiind aceeasi din prima sesiune: cunostinte putine pentru un test atat de mare, a declarat, pentru Mediafax, unul dintre profesorii examinatori.
-Am avut elevi care s-au pregatit, dar cei mai multi absolventi care provin din invatamantul seral sau din cel cu frecventa redusa sunt foarte slab pregatiti, abia daca leaga doua fraze coerente**, a continuat profesorul.
Peste 33.000 de absolventi de liceu participa, incepand de luni, la a doua sesiune a Bacalaureatului, cea de toamna, candidatii avand de sustinut numai acele probe nepromovate in alte sesiuni. La nivel national, examenul va fi organizat in 99 unitati, lucrarile vor fi evaluate in 49 de centre, iar in actiune vor fi implicate in jur de 10.700 de cadre didactice, potrivit datelor centralizate la Ministerul Educatiei si Cercetarii.
In municipiul Bucuresti, numarul total al absolventilor de liceu ce vor participa la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat din acest an se ridica la 5.992.
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a organizat 17 centre de examen pentru desfasurarea probelor din cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, lucrarile candidatilor la probele scrise urmand sa fie corectate in sase centre de evaluare. La cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an participa aproape 1.000 de cadre didactice – profesori supraveghetori, examinatori, evaluatori sau membri ai comisiilor de examen.
Mai mult de trei sferturi din candidatii la aceasta sesiune de Bacalaureat au participat si la sesiuni precedente.
Astfel, peste 4.700 de absolventi au solicitat la inscriere recunoasterea probei orale de limba si literatura romana, promovata intr-una din sesiunile precedente, numai 1.245 de candidati urmand sa participe la prima proba de luni.
Cei mai multi absolventi de liceu respinsi in sesiunile precedente ale examenului de Bacalaureat vor fi prezenti in sali la proba scrisa de limba si literatura romana, ce urmeaza a avea loc in data de 29 august, aceasta proba urmand sa fie sustinuta de 4.417 candidati.