Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Bica a fost prins de procurorii anticorupție cu bani luați drept mită nu la saltea ci în canapea. Acesta a ascuns cei 10.000 de euro în lada canapelei din casă. Mai mult, procurorii DNA Cluj susțin, în propunerea de arestare preventivă a vicepreședintelui CJ Cluj, că Radu Bica ar fi urmat să folosească suma de 10.000 de euro pe care ar fi primit-o ca mită pentru a pleca într-o minivacanță în Austria, transmite corespondentul Mediafax. Conform propunerii de arestare, din conduita și discuțiile telefonice purtate de Bica cu Droniuc (Aspazia Droniuc, femeia care i-ar fi dat mită) „pun în evidență presupunerea rezonabilă că el a pretins remiterea de urgență a sumei de 10.000 de euro, bani de care avea nevoie la imediata plecare în minivacanța din Austria, din suma totală de 25.000 de euro acceptată la începutul lunii octombrie 2011, cu ocazia oferirii acesteia de către învinuita D.A. și avocatul A.B.“. De asemenea, procurorii susțin că, din conținutul dosarului de urmărire penală, rezultă că învinuita Droniuc a ajuns prea târziu în Cluj, inculpatul „fiind pregătit pentru plecarea într-o vacanță în Austria“, iar „predarea banilor a fost amânată pentru 31 octombrie 2011, dată la care acesta a stabilit cu învinuita D. să se întâlnească la biroul său din cadrul CJ Cluj, promițându-i că aspectele convenite referitoare la licitație nu vor suferi modificări“. Potrivit sursei citate, aceleași probe și indicii temeinice relevă că, în 31 octombrie, inculpatul Bica a primit de la învinuita Droniuc suma de 43.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro, ca obiect al infracțiunii de corupție, fiind prins imediat după remiterea sumei de bani. Conform aceleiași surse, probele demonstrează că Bica și Droniuc au folosit un limbaj codificat pentru denumirea banilor. Pe de altă parte, în motivarea sentinței prin care Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea lui Bica pentru 29 de zile, judecătorul arată, referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică, faptul că aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor de la dosar. „Inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii în instituțiile administrației publice, s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase materiale. Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea instituțiilor statului este afectată de acuzațiile de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare“, se arată în motivarea sentinței. Bica a fost reținut, luni seară, de procurorii DNA Cluj, pentru luare de mită, în urma unui flagrant. El a fost prezentat, marți, Curții de Apel Cluj, cu propunere de arestare preventivă și a declarat, înainte de a intra în sala de judecată, că este nevinovat.
Ramona Feraru
Imaginea CJ Cluj „terfelită“ de vicepreședintele arestat pentru corupție
Consilierii județeni ai USL Cluj vor convoca o ședință extraordinară a Consiliului Județean pentru a analiza situația creată în urma arestării vicepreședintelui instituției Radu Bica, iar, dacă vor considera necesar, ar putea înființa o comisie de anchetă privind organizarea licitațiilor în județ. Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în momentul de față, în urma arestării lui Radu Bica, în joc este imaginea Clujului. „Imaginea Clujului este terfelită și s-a lipit eticheta de administrație de șpăgari“, a spus deputatul liberal. Ședința extraordinară a CJ Cluj ar putea avea loc în cursul săptămânii viitoare. (R.F.)