Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov a dispus neinceperea urmaririi penale in dosarul in care au fost cercetati fostul presedinte al FPS, Radu Sarbu, fostul director al Directiei de Coordonare Teritoriala a FPS Bucuresti, Stefan Grigorescu, ex-directorul FPS Brasov, Ernest Torok, si fostul reprezentant FPS in AGA de la SC Predeal SA, Mircea Sarlea. Cei patru au fost cercetati pentru trafic de influenta, abuz in serviciu contra intereselor persoanei si abuz in serviciu in forma calificata, dupa ce fostul administrator al SC Predeal SA, Stefan Duca, a depus, la sfarsitul lunii aprilie, o plangere impotriva lor, sustinand ca acestia l-au demis abuziv pentru ca a refuzat sa puna in executare un contract de asociere pentru Cabana Cioplea.
Parchetul Cluj spune ca nu exista probe care sa demonstreze vinovatia fostilor reprezentanti ai FPS
Stefan Duca a fost numit director general la SC Predeal SA si presedintele Consiliului de Administratie pe 15 iulie 1999, iar in urma unui concurs a devenit, la sfarsitul aceluiasi an, administratorul societatii, incheind un contract de administrare, pe o perioada de trei ani. In octombrie 1999, Duca semneaza un contract de asociere in participatiune cu SC B.P & M.D Management, avand ca obiect exploatarea in comun a complexului Cioplea Vechi, ce cuprinde hotel, cabana si restaurant. Dupa ce a negociat personal clauzele contractuale, Stefan Duca a refuzat sa mai execute contractul si sa predea complexul, motivand ca firma respectiva nu a depus garantia bancara care sa dea asigurari ca va face la Cioplea investitiile prevazute in contract.
In aceste conditii, reprezentantii SC B.P & M.D Management au cerut ajutorul FPS Brasov si Bucuresti si s-au adresat, totodata, instantei de judecata. Din aceasta cauza, AGA SC Predeal SA a decis, in luna mai a anului trecut, promovarea unei actiuni in raspundere impotriva administratorului, fapt care a facut posibila demiterea lui Stefan Duca. Presiunile venite de la FPS Bucuresti pentru rezolvarea problemei legate de Cabana Cioplea se desprind dintr-o convorbire telefonica pe care Stefan Duca a avut-o cu Stefan Grigorescu. -Dl director, eu nu am facut decat sa va transmit, repet, dorinta domnului presedinte (Radu Sarbu – n.r.), expresa… adica sa se implineasca treaba aia cu Cioplea Vechi… mai multe amanunte nici n-am cum sa va spun-, l-a sfatuit Stefan Grigorescu, anul trecut, pe Duca. Anchetatorii nu au avut probe care sa demonstreze ca Radu Sarbu, Grigorescu Stefan, Torok Ernest si Sarlea Mircea au pretins sau au primit vreo suma de bani sau alte valori de la Dan Malusel, patronul SC B.P & M.D si nici ca acesta le-a oferit sau promis bani sau alte avantaje pentru a interveni pe langa Duca pentru a ceda Complexul Cioplea Vechi. Cu toate acestea, Stefan Duca ii acuza pe fostii reprezentanti ai FPS si pe cei care au preluat conducerea Predeal SA dupa demiterea sa ca au prejudiciat statul roman cu 14 miliarde de lei prin cedarea Cabanei Cioplea Vechi firmei SC Travel Concept SRL Predeal.
Stefan Duca a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare
Scandalul legat de cedarea cabanei a avut consecinte directe asupra lui Stefan Duca, impotriva caruia s-au declansat mai multe cercetari. Fostul administrator al SC Predeal SA a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov pentru delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Duca a fost si condamnat, in luna iunie, la doi ani de inchisoare cu suspendare, iar procesul se afla pe rolul Tribunalului Brasov, dupa ce fostul administrator al Predeal SA a atacat sentinta cu apel. Stefan Duca este acuzat ca si-a insusit din patrimoniul societatii suma de 114 milioane de lei, pe care a folosit-o in scop personal. Conform rechizitoriului, Stefan Duca a incercat sa justifice insusirea sumei prin prezentarea unor documente false. Stefan Duca declara ca -acuzatiile au fost fabricate cu ajutorul unor martori mincinosi. Facturile nu au fost aduse de mine, ci de directorul executiv Aurel Micu-, afirma Stefan Duca. Fostul administrator precizeaza ca -asa-zisul prejudiciu- creat in vara anului 1999 a fost recuperat inca din luna octombrie a aceluiasi an. Fostul administrator crede ca totul a plecat de la refuzul sau de a executa contractul de asociere in participatiune pentru Cabana Cioplea dintre SC Predeal SA si firma B.P & M.D Management SRL Predeal, transformata ulterior in Travel Concept. Cu toate ca la Brasov pierde de fiecare data, la Bucuresti, Stefan Duca a castigat o prima lupta cu Radu Sarbu, care a fost condamnat pentru calomnie. -La Brasov nu o sa castig niciodata. Poate doar daca vin sa cerceteze cei de la Bucuresti. Ma surprinde faptul ca nu mi se da castig de cauza, desi Radu Sarbu a recunoscut si in luna mai a acestui an, pe un post de televiziune, ca l-a pus pe Grigorescu sa ma dea afara-, declara Stefan Duca. El spune ca nu se va lasa batut pana nu se va face dreptate si ca a trimis in acest sens un memoriu si la Ministerul Justitiei.