Rămășițele unui bărbat din Prisaca Dornei, Suceava, ce a decedat în Germania, au fost trimise acasă printr-un colet poștal, relatează Monitorul de Suceava.
Coletul, care conținea un borcan cu cenușa bărbatului de 46 ani, a fost trimis pe adresa Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Prisaca Dornei. Nici poștașul, care a plimbat coletul tyoată ziua pe biciletă, nu a știut ce transportă.
Preotul paroh Cristian Gheorghe Brocea a declarat că după sărbătorile de iarnă a fost contactat de rudele unui bărbat plecat de mai mulţi ani în Germania, rude care i-au spus că bărbatul în cauză s-a prăpădit din cauze naturale chiar în a doua zi de Crăciun, şi vor să-i îndeplinească ultima dorinţă: să-l îngroape în cimitirul din sat, în cripta familiei sale, acolo unde îşi doarme somnul de veci şi tatăl bărbatului.
Cum costurile cu repatrierea trupului neînsufleţit ajungeau undeva la 7.000 de euro, rudele îndoliate din Germania au decis incinerarea cadavrului şi trimiterea în ţară doar a cenuşii. Pentru acest lucru, în schimb, aveau nevoie de o adresă de la parohia din Prisaca Dornei, cum că preotul este de acord să ia în custodie, în cimitirul din sat, cenuşa defunctului.
Cristian Gheorghe Brocea a sunat mai întâi la Protopopiat, fiind şi el într-o situaţie inedită, după care, aflând că nu e nimic în neregulă, a acceptat şi le-a dat adresa rudelor.
Săptămâna trecută, preotul a fost anunţat de poştaşul din sat că i-a venit un colet pe care trebuie să-l ridice pe bază de semnătură de la oficiul poştal din Vama.
În acest timp, preotul aștepta un alt colet din străinătate.
“Când am aflat ce este în el, l-am luat pe pălimar şi am mers direct la familie, anunţând şi celelalte rude. Ştiu că era aşa un colet, iar în interior un plic, cu toate datele şi documentele necesare, şi am văzut apoi, când au desfăcut rudele, un fel de borcan, aşa, din inox, foarte bine sigilat”, a declarat preotul Brocea.
“Nu a fost o slujbă de înmormântare. Am spus doar câteva cuvinte de mângâiere pentru familie, s-a făcut o groapă de aproximativ jumătate de metru în cripta familiei, o cruce la căpătâi, cum ar veni, că a fost ortodox… şi cam asta a fost. La 40 de zile, noi, parohia, ne vom ocupa să-i facem prohodul. Şi pentru mine a fost ceva inedit”, a povestit preotul.
Dacă rudele ar fi ales să repatrieze trupul defunctului ca atare, demersul ar fi necesitat sicriu şi transport special, în valoare de câteva mii de euro, precum şi o procedură birocratică greu de urmat tocmai în perioada sărbătorilor, care implica dovezi trimise din ţară, aproape imposibil de obţinut când funcţionarii români erau liberi de sărbători, pentru obţinerea paşaportului mortuar şi aprobărilor în Germania.