Politia si autoritatile guvernamentale sunt nevoite sa recunoasca amplificarea, in ultimii ani, a fenomenului prostitutiei, cel mai adesea asociat cu proxenetismul. Fie ca este vorba de trafic international cu carne vie, fie de retele organizate de prostitutie stradala, sclavia sexuala a devenit o prezenta de fiecare zi. Mai ingrijorator este faptul ca, de multe ori, proxenetii recurg, pentru a-si aproviziona retelele cu -marfa proaspata-, la rapirea si sechestrarea adolescentelor sau chiar a unor copii. Lipsirea ilegala de libertate a unei persoane este aspru pedepsita de Codul penal, circumstantele agravante aparand atunci cand ea este insotita de violente fizice si/sau viol.
200 de dolari pentru un copil
Cu un astfel de caz s-au confruntat lucratorii din Serviciul Politiei Judiciare. Joi, 8 mai, un telefon anonim anunta Politia sectorului 6 ca, pe terasa unei cofetarii din apropierea parcului Moghioros, un individ incerca sa vanda un copil. Echipajul sosit la fata locului a reusit sa-l surprinda pe Vasile Bratu in timp ce incerca sa o vanda pe Tudorita N., in varsta de 14 ani, contra sumei de 200 dolari. Retinut de politisti, barbatul a fost condus la sediul sectiei, unde a fost interogat. Asa s-a putut stabili ca Bratu a rapit copilul, cu o luna in urma, dintr-o localitate din judetul Vrancea, l-a sechestrat si violat in repetate randuri. Mai mult, el a obligat-o pe Tudorita sa intretina relatii sexuale cu mai multi barbati de la care incasa intre 300.000 si 500.000 lei.
Pentru trafic cu persoane, lipsire de libertate in mod ilegal si act sexual cu un minor, Vasile Bratu a fost arestat preventiv si va fi deferit justitiei.
Cosmarul copiilor rapiti pe drumul spre scoala
In dimineata zilei de joi, pe la ora 7.30, trei baieti din Harlau, colegi de scoala, mergeau la cursuri. Pe o strada laturalnica, putin circulata, I.M., 11 ani, M.H., 10 ani, si C.G., 9 ani, au fost ajunsi de un automobil marca Cielo, cu geamuri fumurii, din care a coborat un barbat care i-a imbrancit pe pusti in interiorul masinii. Dupa aproximativ 7 km., automobilul s-a oprit intr-o padure, iar copiii au fost obligati sa coboare. Aici a inceput cosmarul lor care a durat cateva ore. Cei doi barbati din Cielo i-au silit, mai intai, sa inghita niste pastile galbene, apoi sa se descalte, sa stea culcati la pamant si sa mearga in genunchi, latrand precum cainii, totul sub amenintarea unei seringi pline cu un lichid verzui. Spre norocul celor trei scolari, niste tarani care treceu pe drum, in doua carute, le-au auzit tipetele si s-au oprit sa vada ce se intampla, moment in care agresorii au disparut la bordul masinii.
Dupa ce i-au audiat pe copii si s-au convins ca povestea lor este reala, deoarece toti trei i-au descris pe cei doi barbati in acelasi fel, iar cele trei versiuni erau identice pana in cele mai mici amanunte, politistii ieseni au inceput cercetarile pentru a stabili identitatea celor doi indivizi. Cum victimele rapirii nu au fost agresate sexual si nici nu prezinta urme de violenta, anchetatorii cauta sa discearna motivele acestui gest. Deocamdata, ipoteza cea mai plauzibila este ca agresorii erau drogati, chinurile la care i-au supus pe copii provocandu-le o amplificare a starii de delir.
Ciudata rapire de pe terasa -Gulliver-
O tanara din Botosani a fost rapita la inceputul saptamanii, de pe terasa -Gulliver-, din Botosani. Marcel C., 42 de ani, cetatean roman rezident in Italia, si Alexandru N., 30 de ani, au fost retinuti la numai cateva ore de la declansarea operatiunii de identificare. Audiati de politisti, cei doi au sustinut ca actiunea lor a fost motivata de faptul ca, pe 25 aprilie, tanara i-ar fi sustras primului circa patru milioane de lei. Retinuti la Dorohoi, cei doi au fost adusi la Botosani si prezentati in fata procurorilor Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani cu propunerea arestarii preventive.
Marcel C. s-a intors in Romania cu ocazia sarbatorilor. Intamplator, barbatul a cunoscut-o pe Mirela, care lucra pe atunci intr-un bar din Dorohoi. In urma unui concurs de imprejurari, tanara a ajuns pana la urma in apartamentul -italianului- de unde, la plecare, se banuieste ca ar fi subtilizat patru milioane de lei. Dupa acest incident, Mirela a parasit Dorohoiul si s-a intors la Botosani, cerand gazduire mamei sale. Ulterior, ea a reusit sa se angajeze la terasa -Gulliver-, loc de unde a fost rapita de recuperatori.
Cercetarile vor continua pana ce anchetatorii vor reusi sa reconstituie evenimentele, pentru ca, potrivit martorilor care au asistat la rapire, Mirela nu a opus rezistenta si nu a solicitat ajutor decat in momentul in care recuperatorii au incercat sa o bage in portbagajul masinii. Chiar si in cazul in care nu va fi gasit vinovat si nu va fi arestat preventiv, Marcel C. nu va avea voie sa paraseasca Romania, pana la finalizarea cercetarilor.