Raportul Declic despre violențele Jandarmeriei la protestul diasporei a ajuns la ONU. Documentul este analizat acum de oficialii Organizației Națiunilor Unite (ONU), după ce peste 81.000 de persoane le-au cerut sprijinul, în urma violențelor asupra protestatarilor pașnici. Peste 400 de persoane au fost rănite în noaptea de 10 august.
Raportul, realizat la solicitarea Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, prezintă dovezi clare privind abuzurile și încălcările flagrante ale drepturilor omului într-o țară membră UE și NATO. Documentul reprezintă și un semnal de alarmă în privința folosirii unor gaze și substanțe lacrimogene împotriva populației civile pașnice.
”Privim ONU ca pe un organism imparțial și independent, care poate determina autoritățile de la București să finalizeze ancheta, să-și asume responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului la manifestările de protest din România și să dea publicității un raport complet și exact privind condițiile în care au fost asigurate ordinea și liniștea publică în data de 10 august. Considerăm că numai astfel poate fi restabilită încrederea socială în instituțiile statului și în mecanismele sale de justiție”, se arată în raportul întocmit de Marius Stan, director de cercetare la Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor – Universitatea din București.
Raportul include informații, interviuri cu victime, dovezi foto și video, dar și extrase din legi, care fac referire la drepturile omului. Aceste dovezi clare au fost puse la dispoziție de către Declic înalților oficiali ai ONU și altor instituții românești și internaționale.
Costurile de documentare și traducere a raportului au fost acoperite din donațiile a 541 de membri Declic.
Comunitatea Declic este creată din sute de mii de oameni obișnuiți, care trăiesc în România sau în diaspora. În prezent, peste 450 000 de membri activi militează împreună, pentru o societate mai dreaptă.
Raportul integral poate fi citit aici:
https://www.declic.ro/blog/raport-onu-10august