Paul Stănescu ripostează printr-un comunicat: „După cum am văzut cu toţii, luni, 19 noiembrie, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a luat decizia execuţiei mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!
De aproape trei luni, tensiunile din Partidul Social Democrat par să nu se mai termine, iar programul politic și guvernamental, care ne-a ajutat să câştigăm alegerile, pare să fi trecut în plan secund, în favoarea intereselor personale.
PSD guvernează România de aproape doi ani, cu rezultate economice pozitive. Avem o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, am crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori, avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani şi cel mai redus nivel al șomajului. Cu toate acestea, paradoxal, PSD scade în opţiunile electoratului, sondajele indică o preferinţă de sub 25%, cu mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2016.
Am acţionat ca un politician responsabil şi i-am cerut public să facă un pas în spate, să analizăm situația în care ne aflăm și să hotărâm ce măsuri trebuie să luăm pentru oprirea acestei tendințe! Am cerut consolidarea structurilor partidului! Ca şi alţi colegi de-ai mei, am avut curajul de-a spune adevărul şi de-a trage semnale de alarmă, având o altă opinie decât preşedintele partidului!
Am fost și sunt orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a constituit-o zona de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare! Practic, aceste priorități au rezultat din nenumăratele discuții cu primarii şi cu președinții de consilii județene, cu care m-am întâlnit atât la minister, cât mai ales în vizitele mele prin toată ţara! Pentru că trebuie să fim receptivi la nevoile cetățenilor!
De când sunt ministru, din octombrie 2017, până în prezent, Programul Naţional de Dezvoltare Locală a ajuns la o rată de contractare de 97%, am semnat peste 6.000 de contracte de finanţare prin PNDL şi nu există localitate în ţara asta fără a avea deschis cel puţin un şantier pentru dezvoltarea infrastructurii!
De asemenea, cadastrul este un subiect la fel de important ca și cel al locuințelor! Discutăm, practic, de cadastrarea gratuită pentru o categorie de români care, din rațiuni economice și financiare, nu își pot înregistra suprafața aflată în proprietate, iar impactul la nivel rural este imens! Avem o alocare de 913 milioane euro şi, în prezent, sunt înregistrate peste 11,6 milioane de imobile din totalul de 40 milioane existente; la finalul anului 2018, va fi înscris peste 70% din terenul agricol, iar la finalul anului 2019, va fi înregistrată întreaga suprafață (aproape 10 milioane de hectare de teren arabil).
Nu în ultimul rând, prin Compania Naţională de Investiţii, doar în acest an am inclus la finanțare 479 de obiective, iar anul trecut am finalizat 95 de obiective de investiții. Finanțăm 30 de cămine studențești (care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituţii de învăţământ superior de stat, din 13 oraşe cu centre universitare), investim în infrastructura sportivă necesară desfăşurării, în condiţii optime, a organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la București (stadioanele Steaua, Dinamo, Arcul de Triumf şi Giuleşti).
Toate aceste cifre vorbesc de la sine, sunt realități despre care unii au considerat că se pot amâna, dar eu am preferat să fiu omul faptelor! Poate, mai puțin al vorbelor, dar, cu siguranță, al faptelor, şi le mulţumesc şi pe această cale, tuturor colegilor din minister, alături de care am făcut până acum o echipă extraordinară!
Nu retractez nimic din ce am spus public despre situaţia în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt şi rămân un om onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea României!
Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit şi cred cu toată convingerea că trebuie să rămânem uniți, să continuăm guvernarea, iar PSD să rămână un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană, şi cea mai importantă forță politică a țării, capabilă să câștige alegerile europarlamentare și prezidențiale din anul 2019, precum și pe cele locale și parlamentare din 2020!”.
Da e corect dar în momentul în care nu mai ai susținere politica oricât de bun ai fi trebuie sa pleci ca Johannis joaca cum vrea el e una și asta datorita vouă ca l.ti lăsat sa facă ce vrea. Tu Stanescule nu mai ai ce cauta la minister dacă nu vrei sa te pună la zid ca faci jocul lui Johannis. Nu face ca grindeanu :))
Oameni serioși sau ce fel de politicieni avem de ajungem de rasul lumii.Chiar nu exista locuri de munca pentru cei doi după cum se lauda PSD/ALDE de țin mortiș doi sa fie miniștri? Când te-ai obișnuit cu un anumit standard de trai este greu sa te duci la munca de jos!
Președintele Iohannis cu bunele și relele a procedat constituțional și are perfecta dreptate când spune sa audă și cei mai fusului ca in doi de guvernare coaliția a schimbat doi prim miniștri (!) și 71 de ministri(!) ceea ce ne demonstrează o guvernare care nu se ridica la nivelul pe care-l așteaptă o țara întreaga.