Home Actualitate Războiul din PSD faza pe maternități: Pintea demască minciuna lui Firea

Războiul din PSD faza pe maternități: Pintea demască minciuna lui Firea

DISTRIBUIŢI

La sfârșitul lunii noiembrie, Primăria Capitalei şi Spitalul „Panait Sârbu” au spus că „resping ferm” acuzaţiile apărute în presă referitoare la presupusă infectare a 10 nou-născuţi cu stafilococ auriu în maternitatea Giulești, explicând că internarea bebeluşilor la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” s-a realizat la un interval de 10-21 de zile de la externarea din maternitate.

Însă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi seara că ceea ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti este un exemplu de delăsare şi de nerespectare a protocoalelor, apreciind că ideea relocării unităţii este una foarte bună.

„Ce s-a întâmplat la maternitatea Giuleşti este un exemplu de neaplicare, sau de delăsare. Pentru că, acolo este foarte clar (…) este factorul uman care nu a respectat protocolul. Protocoalele sunt făcute după reguli europene, sunt preluate, nu putem spune că nu avem protocoale conforme. (…) În momentul în care am luat decizia sistării internărilor în maternitatea Giuleşti am cumpănit foarte mult. Pentru că era o decizie cu un impact oarecum major, inclusiv pentru populaţie, pentru tinerele mame care erau programate să nască acolo”, a spus ministrul Sănătăţii, la Realitatea TV.

Aceasta a arătat că Direcţia de Sănătate Publică recoltează probe din maternitatea încă de la începutul săptămânii, iar rezultatele preliminare arată că nu ar mai fi probleme, dar decizia finală va fi luată în cursul zilei de luni.

„Direcţia de Sănătate Publică încă de luni recoltează probe, asistă practic la recoltarea probelor. S-au luat 106 până în acest moment, astăzi s-a mai recoltat şi din blocul operator, din sălile de operaţii. Primele rezultate preliminare indică că nu sunt probleme în acest moment, dar aşteptăm finalitatea lor . De aceea am spus că luni, când o să le avem pe toate, vom lua o decizie finală. Eu m-aş bucura foarte mult ca rezultatele aplicării protocoalelor în ultimele săptămâni să fie bune şi să putem deschide maternitatea. DSP aşteaptă finalizarea controlului, sunt măsuri administrative, amenzi care se vor da şi pot să vă spun un lucru în premieră. Luna trecută am declanşat un control la toate maternităţile publice şi private din Bucureşti, aseară am primit nişte rezultate preliminare, s-au dat amenzi între 500 şi 5000 lei, în prima fază. La Giuleşti nu ştiu. (…) Am sugerat să se dea pe persoană fizică (amenzile, n.r.), pentru că de ce să utilizăm banii instituţiei pentru o greşeală a cuiva”, a afirmat Sorina Pintea.

În legătură cu ideea relocării maternităţii Giuleşti, ministrul Sănătăţii consideră că „este una foarte bună”, întrucât spaţiul este una dintre problemele cu care se confruntă spitalele din România.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.