O adolescenta a fost talharita intr-o scara de bloc. Pare un fapt divers, mai ales ca acest tip de infractiune este tot mai des intalnit, nu numai in Bucuresti, ci in toate marile orase. Imbucurator este faptul ca politistii au reusit, in mai putin de 24 de ore, sa identifice si sa retina faptasul, poate si impresionati de varsta victimei si de starea deosebit de grava in care se afla.
Nicusor Rudaru, un recidivist in varsta de 31 de ani, care si-a petrecut viata mai mult prin inchisori, a urmarit-o pe Ionela Marinela V. de cand i-a vazut telefonul mobil pe care il tinea in mana. Momentul prielnic s-a ivit atunci cand fata a intrat in holul blocului in care locuia prietena ei, cu care urma sa se intalneasca. Delincventul a intrat imediat dupa Ionela si a lovit-o, cu toata puterea, cu pumnul in ceafa, iar tanara a fost proiectata cu fata de treptele scarii. Talharul i-a luat telefonul si a disparut. Ionela a fost transportata la Spitalul Universitar, unde a suferit doua interventii chirurgicale, dar medicii sunt rezervati in ceea ce priveste sansele ei de supravietuire.
In mai putin de 24 de ore, politistii din cadrul Serviciului Omoruri al Politiei Capitalei, ajutati de colegii lor de la Sectia 22 Politie, in raza careia a avut loc agresarea Ionelei Marinela V., l-au identificat si retinut pe principalul suspect. Potrivit comisarului Dan Antonescu, loctiitorul sefului serviciului amintit, -este vorba de un eveniment deosebit de grav, cu atat mai mult cu cat victima este un copil suferind-, iar -agresorul, un recidivist cu o statura atletica, care a deprins tehnicile de lupta in inchisorile prin care si-a facut stagiul, a lovit-o pe fata deosebit de puternic, provocandu-i o fractura a bazei craniului si proiectand-o de scarile imobilului.-
Ascuns sub fustele mamei
Nicusor Rudaru, 31 ani, a fost depistat de organele de politie la domiciliul mamei sale, din cartierul Ferentari. In momentul in care a vazut fortele de ordine, Rudaru nu a facut nici un gest de impotrivire, asa cum ii dicta experienta dobandita in multii ani petrecuti in spatele gratiilor. Imediat dupa aducerea sa la sediul Politiei Municipiului Bucuresti, i s-a luat un prim interogatoriu, in timpul caruia el si-a recunoscut fapta. Infractorul si-a motivat gestul prin faptul ca era sub influenta bauturilor alcoolice si ca avea neaparat nevoie de bani, pentru a rezolva o situatie dificila in familie. Mai mult, el a indicat locul in care a vandut telefonul, precum si pe cumparator, astfel incat anchetatorii sperau sa recupereze cat de curand aparatul. In ceea ce priveste bijuteriile ramase asupra fetei, delincventul afirma ca nu a mai avut timp sa le ia, deoarece ii era frica sa nu fie surprins de vreun locatar.
Dosarul lui Rudaru este unul consistent. El si-a inceput -cariera- infractionala printr-o talharie, pe vremea cand era minor, astfel incat ucenicia si-a facut-o sub vechiul regim, la scoala de corectie. Au urmat mai multe furturi si talharii, pedepsite cu inchisoarea si intrerupte de scurte perioade de libertate. In anul 1999, Nicusor Rudaru a fost condamnat la sase ani de puscarie, tot pentru talharie, dar, conform prevederilor legale, a fost eliberat, in aprilie 2003, pentru -buna purtare-, dupa ce a executat doua treimi din pedeapsa.
Pentru agresiunea comisa asupra adolescentei, delincventul va fi invinuit de -tentativa de omor deosebit de grav- si -talharie- cu vatamare corporala grava, asta in cazul fericit in care fata va scapa cu viata. Rudaru poate primi o pedeapsa intre 15 si 25 ani de inchisoare, la care se vor adauga si cei doi ani, rest de executare.
Fetita se zbate intre viata si moarte
Diagnosticul de fractura a bazei craniului si traumatism cranio-facial ii face pe medici sa fie retinuti in ceea ce priveste sansele de supravietuire a Ionelei Marinela V. (17 ani), eleva la Colegiul Tehnic -Petru Maior-, chiar si dupa doua interventii chirurgicale. -Daca se va intampla o minune, va ramane cu grave sechele, una dintre ele fiind aceea ca nu va mai vorbi niciodata-, a declarat chirurgul Ovidiu Gramescu.
Eleva plecase, in dimineata zilei de marti, 24 iunie, la scoala, pentru a-si lua de la diriginta carnetul CEC pentru alocatie. Cu o zi inainte, stabilise sa treaca pe la prietena ei Amelia, care locuieste intr-un bloc de pe Bdul Timisoara, sa o ia si, impreuna, sa mearga acasa la Ionela. Ajunsa in holul blocului Ameliei, fata i-a dat prietenei sale un apel pe telefonul mobil, pentru a cobori, asa cum se intelesesera. Aceasta a declarat anchetatorilor ca a coborat dupa cel mult cinci minute si si-a gasit prietena cazuta in scara imobilului, intr-o balta de sange. Ionela mai avea asupra sa cerceii, inelul si un lantisor, toate din aur. Nu lipsea decat telefonul mobil. Imediat, fata a intrat la niste vecini si a chemat Salvarea, care a transportat victima la Spitalul Universitar Bucuresti. Examinarea tomografica a aratat ca adolescenta suferise o fractura de craniu, prezenta un hematom subdural supraacut la emisfera cerebrala stanga si ii fusese afectat trunchiul cerebral. In plus, victima, aflata in evidenta autoritatilor sanitare ca epileptica, avea convulsii si voma.