Home Actualitate Referat DNA: cum coordona Nichita activitatea ilegală de spionaj

Referat DNA: cum coordona Nichita activitatea ilegală de spionaj

DISTRIBUIŢI

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, i-a cerut unui şef de serviciu din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, să efectueze verificări la Cluj Napoca pentru a afla informaţii despre un om de afaceri britanic, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a edilului. Iată ce au reţinut procurorii DNA:

„Nichita Gheorghe, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al Municipiului Iaşi şi în scopul obţinerii, pentru sine a unui folos necuvenit, a solicitat unor lucrători ai Poliţiei Locale Iaşi, instituţie aflată în subordinea sa, să efectueze acţiuni de supraveghere operativă a unor persoane folosind personalul şi bunurile aflate în dotarea acestei instituţii.

Pentru a cunoaşte exact deplasările pe care le efectuează persoanele și cu cine se întâlnesc acestea Nichita Gheorghe a instigat mai mulţi funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Poliţiei Locale a Mun. Iaşi să efectueze supravegheri operative şi investigative. În acest sens, printre funcţionarii publici se numără Hliboceanu Liviu Mihai, directorul general al instituţiei şi Avîrvarei Ştefan, şef serviciu.

Astfel, la data de 30.01.2015, ora 19:44, Nichita Gheorghe l-a contactat pe Hliboceanu Liviu Mihai, căruia i-a solicitat să se deplaseze „la Breazu, pe la Nelu pe acolo, tragi o fugă şi vezi acolo ce mai este” pentru a urmării o persoană din anturajul său, care se afla la o întâlnire și nu știa cu cine este

În aceeaşi zi, respectiv 30.01.2015,în mai puțin de o oră, la ora 20:39, Nichita Gheorghe a purtat o nouă conversaţie telefonică cu Hliboceanu Liviu Mihai, moment în care ultimul i-a transmis că în zona sunt mai multe autoturisme.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, sunt două care le-am mai văzut şi ceva nou, am să mă duc acuma direct să le…

NICHITA GHEORGHE: Ceva nou?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Încă trei, altele, să văd…

NICHITA GHEORGHE: Vezi dacă ies de acolo bărbaţi ceva!

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da, da, păi rămân de acum până…

NICHITA GHEORGHE: Da, rămâi, deci, eu îs în primărie şi aştept de la tine… imediat cum se pleacă de acolo.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: Pentru că ei stau de la ho, ho, ho.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ştiu de când, da.

NICHITA GHEORGHE: De la cinci.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Vă sun imediat.

NICHITA GHEORGHE: Spiritism acolo, ce dracu fac?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

NICHITA GHEORGHE: Şi nu se poate vedea nimic în rest?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Mai încercăm peste gard să mai vedem.

NICHITA GHEORGHE: Un şef de post să meargă pe acolo să vadă ce este? C-o problemă… nici nu ştiu cum.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Aicea deja…

NICHITA GHEORGHE: Nu cunoşti?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: O singură dată am stat de vorbă cu el.

NICHITA GHEORGHE: Lasă-i în pace, îi ciudat aşa… nu mai stârni, bine, vezi…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ciudat, gluma-i cam de lungă durată.

NICHITA GHEORGHE: Da, probabil că e vreo ședință masonică cu femei, nu ştiu, dar nu cred că-i masonică, că de obicei ăştia sunt înregistraţi, ei vorbesc, invită mai multă lume…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, nu-i genul ăsta, e ceva spiritism, ghicit, prezis viitor.

NICHITA GHEORGHE: Da, important e cine iese şi cine intră de acolo, ca să ştim!

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da.”

La ora 21:00 convorbirea dintre cei doi interlocutori s-a reluat, moment în care Hliboceanu Liviu Mihai i-a transmis primarului faptul că Avîrvarei Ştefan a plecat la sediul instituţiei publice pentru a efectua verificări în bazele de date cu privire la autoturismele care se aflau parcate în zona respectivă în vederea stabilirii proprietarilor acestora

NICHITA GHEORGHE: Asta-i important, lasă-l să… şi tu rămâi să vezi mai departe ce se întâmplă.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Eu mai stau, da, mai stau să fiu sigur sau măcar să am răspunsul de acolo dacă… da.”

 

La data de 30.01.2015, de pe contul „Zaharia D. Dorin, CNP ……….7”, funcţionar public în cadrul Poliţiei Locale a Mun. Iaşi, în baza de date administrată de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost efectuată, la ora 21:29 o verificare cu privire la deţinătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare IS – 05 – Y………, stabilindu-se că aparţine lui Bătrînu Sasu Maria A

De asemenea, la aceeaşi dată, respectiv 30.01.2015, de pe contul utilizatorului „IS10Jupanu”, membru al grupului de utilizatori ai Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, în intervalul orar 22:21 – 22:31, au fost efectuate un număr de 10 verificări în baza de date privind evidenţă populaţiei refritoare la Sasu Ioan, Bătrînu Sasu Maria Antoneta (fiica acestuia), Bătrînu Sasu Daniel (soţul fiicei) şi Mihu Bogdan (fostul soţ al fiicei)

Aşadar, primarul Nichita Gheorghe foloseşte în interesul său personal instituţiile publice ale statului român, pentru efectuarea unor supravegheri operative ale unei persoane, activități ce nu au legătură cu atribuţiile Poliţiei Locale a municipiului Iaşi şi instiga funcţionarii acestei instituţii să îi furnizeze date ce nu sunt destinate publicităţii prin accesarea unor baze de date, în interesul personal al edilului municipiului şi prin permiterea accesului acestuia la informaţiile respective.

 

În data de 03.03.2015, la ora 09:34:31, primarul Nichita Gheorghe i-a solicitat directorul general al Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, Hliboceanu Liviu Mihai să efectueze o verificare a unui autoturism în baza de date în vederea identificării proprietarului acestuia, urmând ca datele obţinute să îi fie comunicate telefonic edilului.

„NICHITA GHEORGHE: Neaţa bună, verifică un număr de maşină dacă vrei tu.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

NICHITA GHEORGHE: IS01BTS.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, vă trimit mesaj cu ce găsesc?

NICHITA GHEORGHE: Ne auzim, mă suni…”

La data de 03.03.2015, de pe contul „Geania………4”, funcţionar public în cadrul Poliţiei Locale a Mun. Iaşi, în baza de date administrată de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost efectuată, la ora 09:39 o verificare cu privire la deţinătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare IS – 01 – BTS.

Ulterior, la ora 09:43:01, Hliboceanu Liviu Mihai l-a contactat telefonic pe edilul Nichita Gheorghe şi i-a comunicat rezultatul verificărilor efectuate în baza de date, respectiv:

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Trăiţi, Skoda Octavia albastru, Banca Transilvania SA, Sucursala Iaşi proprietar, strada Ghica Vodă Nr.3A.

NICHITA GHEORGHE: Stai un pic ca să-mi notez. Da… am înţeles, a lor e maşina, da?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da şi BTS, probabil reprezintă Banca Transilvania, deci e maşină de instituţie.”

 

În data de 15.03.2015, la ora 13:39, Nichita Gheorghe îi solicită lui Avîrvarei Ştefan, efectuarea unor verificări în Mun. Cluj – Napoca pentru obţinerea de date şi informaţii despre Wolsey Robert.

„NICHITA GHEORGHE: Ştefane, băieţii ăia ai noştri nu pot să vadă la Cluj despre el toate amănuntele, toate datele?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi da nu ştiu, ce să mai… să-i trimit până acolo?

NICHITA GHEORGHE: Da, adică mă interesează toată viaţa lui.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Aha.

NICHITA GHEORGHE: Cu cine este…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Haideţi c-am să încerc.

NICHITA GHEORGHE: E însurat, nu-i însurat, are soţie aici, nu are aici, are la Londra, unde-o are…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Încerc să aflu, am să vorbesc cu ei şi nu ştiu, mâine să-i trimit.

NICHITA GHEORGHE: Da, păi vreau cât mai rapid, îmi trebuie într-o zi, două să ştiu totul.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

NICHITA GHEORGHE: Dacă nu reuşeşti spune-mi, că trimit pe altcineva dacă nu.”

Conform celor dispuse de Nichita Gheorghe, începând cu data de 17.03.2015, Dumitraşcu Ionuţ, angajat al S.C. SALUBRIS S.A. s-a deplasat în Mun. Cluj Napoca, unde l-a contactat pe numitul Wolsey Robert, sub pretextul derulării unor afaceri, încercând în acest mod să obţină detalii despre el .

Datele obţinute de către Dumitraşcu Ionuţ în perioada 17 – 18.04.2015, au fost transmise către Nichita Gheorghe, care i-a comunicat angajatului S.C. SALUBRIS S.A. totodată ce atitudine să adopte în întâlnirile cu cetăţeanul englez.

De asemenea, la instigarea primarului Nichita Gheorghe, cardul lui Dumitraşcu Ionuţ a fost alimentat în două rânduri cu sume de aproximativ 1.000 lei.

Relevante în acest sens sunt următoarele conversaţii telefonice purtate în datele de 17 şi 18.03.2015.

Astfel, în data de 17-03-2015, la ora 10:59:47, Avîrvarei Ştefan a luat legătura cu Dumitraşcu Ionuţ acesta solicitând bani pentru a putea afla mai multe detalii de la Wolsey Robert, aspect ce rezultă din următorul fragment al convorbirii purtate de cei doi:

„DUMITRAŞCU IONUŢ: …mă întâlnesc după amiază cu el că-mi face un preţ, tre’ să-mi fac şi eu nişte cărţi de vizită şi-mi mai trebuie nişte muniţie, că vreau să mă duc cu el la club deseară, mi-o dat cartea lui de vizită, am căcatul ăsta de telefon, n-am cum să-ţi fac o poză să o trimit.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bun, ai un card?

DUMITRAŞCU IONUŢ: Da, la BRD.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi să-mi dai IBAN-ul să merg să-ţi pun nişte bani.

DUMITRAŞCU IONUŢ: Îţi dau CNP-ul, n-am probleme.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Nu-mi trebuie CNP-ul Dumi, îmi trebuie codul IBAN.

DUMITRAŞCU IONUŢ: N-am IBAN-ul dar cu CNP-ul şi numele corespunde, am făcut sute de depuneri.”

În continuare, la ora 11:14:04, Dumitraşcu Ionuţ i-a comunicat lucrătorului de poliţie locală, prin intermediul unui mesaj, tip SMS, datele sale de identitate, respectiv „cnp…. dumitrascu ionut!”

Avîrvarei Ştefan, în aceeaşi zi, prin intermediul unei alte persoane a depus în contul lui Dumitraşcu Ştefan suma de 1.000 lei, aspect ce rezultă şi din convorbirea telefonică purtată de acesta la ora 13:45:53 cu persoana care a efectuat depunerea sumei:

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, Bogdan.

DOMN: Câţi bani trebuie să depun?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: 1000 de lei, tot.

DOMN: Da, dar o să fie şi comisionul de depunere, de asta întreb.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Nu, pune de la tine cât o fi şi-ţi dau eu când ajungi la birou.

DOMN: Da, da.”

În data de 18.03.2015, printr-un mesaj tip SMS care a fost transmis la ora 00:33, Dumitraşcu Ionuţ solicită depunerea unei noi sume de bani în acelaşi cuantum, pentru continuarea în Mun. Cluj – Napoca a activităţilor pentru care Nichita Gheorghe îl trimisese, „Maine dimineata tre sa mi incarci mitraliera. La fel ca azi..”

La ora 08:28, Avîrvarei Ştefan, i-a solicitat lui Dumitraşcu Ionuţ să obţină acordul lui Nichita Gheorghe pentru depunerea unei noi sume de bani, tot prin intermediul unui mesaj tip SMS, „Vorbeste cu seful de bani…”

Urmare a acestei solicitări, la ora 08:49, Dumitraşcu Ionuţ a transmis un mesaj edilului Mun. Iaşi pentru a obţine un acord în vederea depunerii unei noi sume de bani în contul său „…stefan are nevoie de acceptul d voastra sa mi mai dea niste oxigen…”. Acest aspect Dumitraşcu Ionuţ l-a transmis şi lui Avîrvarei Ştefan în convorbirea pe care au purtat-o la ora 08:50 „i-am trimis mesaj acuma ca să-ţi dea ok-ul ca să-mi dai şi mie, că m-am dat scafandru aseară şi am rămas fără oxigen”

Într-o discuţie telefonică purtată la ora 10:20, cu Butnariu Laura, angajată a Primăriei Mun. Iaşi, Avîrvarei Ştefan i-a comunicat acesteia că a primit „ok-ul” de la primarul Nechita Gheorghe, în vederea depunerii unei noi sume de bani în contul lui Dumitraşcu Ionuţ.

În aceeaşi zi, la ora 12:28:39, Chişcă Costel Eugen, şeful Serviciului Administrativ din cadrul Primăriei Mun. Iaşi este contactat de o persoană de sex masculin, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel., aparţinând S.C. SALUBRIS S.A., cu care poartă o discuţie referitoare la transmiterea unei sume de bani care să aibă acelaşi cuantum ca şi anterior, sumă care trebuia preluată de către Laurovici Ion, angajat în funcţia de conducător auto.

„CHIŞCĂ COSTEL EUGEN: Când treceţi pe la mine? Sau îl trimit pe Nelu până la dumneavoastră? Îl trimit pe Nelu.

DOMN: Dacă vrei… Cât e?

CHIŞCĂ COSTEL EUGEN: La fel ca data trecută, vă spune Nelu.

DOMN: Bine.

CHIŞCĂ COSTEL EUGEN: Că nu-i… nu tre’ să vă feriţi de el.

DOMN: Da, da, sigur că da.

CHIŞCĂ COSTEL EUGEN: Vine Nelu, pa.

 

La data de 23.03.2015, ora 12:39, Avîrvarei Ştefan a fost determinat de către primarul Nichita Gheorghe ca în data de 25.03.2015 să efectueze o deplasare în Municipiul Suceava, la Vila Alice, împreună Cu Dumitraşcu Ionuţ şi Băcioi Ion sub pretextul efectuării unei reconstituiri . În acest sens i a descris ce trebuie să facă :

„NICHITA GHEORGHE: Alo! Ă… băiatul ăsta, cu tine împreună şi cu DUMI, plecaţi la Suceava mâine dimineaţă şi facem o reconstituire.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ok.

NICHITA GHEORGHE: Da?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

NICHITA GHEORGHE: Deci, la hotel, mergi, iei camera, îi spui… „Băi, vrem ceva să…” mă rog, nu tre’ să ştie ăia de acolo.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să… luăm camera?

NICHITA GHEORGHE: Da, cameră, tot.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ok.

NICHITA GHEORGHE: Şi tu cu DUMI în pat şi ăla să vă asculte.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ok.

NICHITA GHEORGHE: Îl pui pe … îl pui pe agent în pat…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, am înţeles.

NICHITA GHEORGHE: Cu… DUMI şi tu asculţi. Şi invers.”

În data de 24.03.2015, Avîrvarei Ştefan în conversaţia telefonică purtată la ora 12:55, a stabilit cu Dumitraşcu Ionuţ ca în ziua următoare să efectueze deplasarea în Municipiul Suceava, conform solicitării edilului Municipiului Iaşi.

Nichita Gheorghe, într-o conversaţie telefonică purtată cu Avîrvarei Ştefan, la ora 14:30 s-a interesat dacă s-au stabilit detaliile deplasării.

În aceeaşi zi, la ora 18:53, funcţionarii publici Hliboceanu Liviu Mihai şi Avîrvarei Ştefan au stabilit ca ultimul să efectueze deplasarea la Suceava cu un autoturism aparţinând Poliţiei Locale a Mun. Iaşi, urmând să-i fie întocmit şi un ordin de serviciu pentru decontarea cheltuielilor legate de această deplasare

Aceste aspecte rezultă din următorul fragment al convorbirii telefonice purtate de către cele două persoane:

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, vroiam să vă sun, mâine cu ce maşină merg încolo?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Iei BOJ-ul sau…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: BOJ-ul nu pot să-l iau, că nu se poate merge la drum lung.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Faci curse sau te duci?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: La 70/h îi tremură volanul, e praf maşina.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: O iei pe aia cu care ai fost la Bucureşti, numai că cam mulţi kilometri, dar în fine, o să fac ordin de serviciu şi poate te duci şi pe la Poliţia Suceava să-ţi pui viză, ca să decontăm ca deplasare, ştii?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Că asta este de fapt, acolo te duci.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Deci plecaţi dimineaţă, da în partea aialaltă ai vorbit?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Am vorbit, da, am trimis deja pe un prieten de-al meu acolo să ia cameră din seara asta şi să-mi fac treaba bună.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI:Ok, bravo, la asta mă gândeam, măcar cât de cât să se audă ceva.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: I-am zis, dacă nu scârţâie, măcar să izbească tăblia patului de perete sau să se audă troncănind şi se ocupă un amic de-al meu din Suceava în seara asta şi deja ia camera, o plăteşte el.”

Întrucât utilizatorul postului telefonic cu numărul de nu a putut rezolva „problema cu patul”, aspect ce reiese din convorbirea telefonică care s-a purtat de către Avîrvarei Ştefan la ora 19:25, funcţionarul public i-a comunicat la ora 19:40 lui Nichita Gheorghe faptul că acea cameră din unitatea hotelieră este disponibilă „abia vineri”.

Totuşi, în data de 25.03.2105, la ora 09:40, Hliboceanu Liviu, în calitate de director general al Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi i-a solicitat utilizatorului postului telefonic cu numărul de apel 0744., angajat al instituţiei publice să efectueze o deplasare împreună cu Avîrvarei Ştefan până la Suceava.

Avîrvarei Ştefan s-a deplasat în Mun. Suceava, folosind autoturismul Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare B – , la Vila Alice, însoţit de un polițist local, în calitate de conducător auto.

În data de 27.03.2015, numiţii Avîrvarei Ştefan, Dumitraşcu Ionuţ şi Băcioi Ion s-au deplasat folosind acelaşi autoturism anterior menţionat în Mun. Suceava la Vila Alice,unde trebua sa urmareasca o persoana din anturajul primarului daca are acolo o intalnire amoroasa sau de afaceri conform solicitării primarului Nichita Gheorghe din data de 23.03.2015.

Astfel, din cele mai sus menţionate rezultă că lucrătorii Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, respectiv directorul general al instituţiei Hliboceanu Liviu Mihai şi subalternul său Avîrvarei Ştefan, şef serviciu în cadrul aceleiaşi instituţii publice îşi îndeplinesc în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul utilizării resurselor instituţiei, respectiv angajaţi, autoturisme şi carburant, în interesul personal al primarului Nichita Gheorghe, respectiv pentru a efectua verificări cu privire la activităţi desfăşurate persoana din anturajul primarului.

În intervalul 25-27.03.2015, Nichita Gheorghe s-a folosit de autoritatea conferită de funcţia de primar al Municipiului Iaşi, calitate în baza căreia are în subordine şi instituţia Poliţiei Locale Iaşi, pentru a le trasa funcţionarilor din cadrul acestei instituţii sarcini ce exced atribuţiilor de serviciu în sensul că aceştia au desfăşurat activităţi de supraveghere a activităţii numitei Samson Adina Mihaela, scopul acestor supravegheri fiind exclusiv un interes personal al edilului. În concluzie, funcţionarii Poliţiei Locale a Mun. Iaşi, deşi remuneraţi pentru prestarea unui serviciu public au desfăşurat activităţi subscrise unui interes propriu al primarului Nichita Gheorghe.

Astfel, din discuţia purtată în data de 25.03.2015 la ora 12:43 de Avîrvarei Ştefan cu Nichita Gheorghe, rezultă că edilul i-a solicitat poliţistului local stabilirea locului în care se află numita Samson Adina Mihaela şi demararea unei activităţi de supraveghere a acesteia, primind un răspuns pozitiv din partea funcţionarului poliţiei locale.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să trăiţi.

NICHITA GHEORGHE: Deci maşina o rămas ca să facă revizia acolo, totu-i în regulă, o plecat Costel Chişcă ca să se asigure, schimbă cauciucurile.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Perfect.

NICHITA GHEORGHE: Povestea este că în timpul ăsta nu ştim alte lucruri, ştii?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da n-o rămas acolo?

NICHITA GHEORGHE: Doar maşina, ea o plecat.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Nu s-o fi dus la spital?

NICHITA GHEORGHE: Nu merge la spital azi, nu ştiu de unde puteţi să preluaţi, ori de acasă, ori… pentru după amiază. O fi prin oraş, nu ştiu.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să încercăm să preluăm deci.

NICHITA GHEORGHE: Da discret şi elegant.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ok.

NICHITA GHEORGHE: Dacă puteţi.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Facem tot posibilul.

NICHITA GHEORGHE: Dacă nu, când ajunge, când nu ajunge…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Am înţeles.

NICHITA GHEORGHE: Bine, pa, da cu multă discreţie, bine.”

Faptul că Avîrvarei Ştefan s-a angrenat în activitatea solicitată de către Nichita Gheorghe rezultă din discuţia purtată în aceeaşi zi la ora 15:22, acesta confirmând că se află în zona de domiciliu a numite Samson Adina Mihaela, fără a putea stabili însă unde se află aceasta.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să trăiţi, nu mai ştiu mare lucru.

NICHITA GHEORGHE: Nici acasă nu ştii, nu?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi acolo mă învârt. Dacă… domnul Chişcă oare nu ştie?

NICHITA GHEORGHE: N-are cum măi, de unde să ştie? N-are cum şi nu sunăm, că dacă sunăm nu-i bine.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

NICHITA GHEORGHE: Bine, asta e.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Mai stau pe fază.”

Fiind nemulţumit de faptul că încă nu se reuşise localizarea numitei Samson Adina Mihaela, Nichita Gheorghe l-a contactat la ora 15:27 pe Hliboceanu Liviu Mihai, căruia i-a solicitat să facă verificări pe itinerariul obişnuit al Adinei Samson, pentru a stabili cu exactitate locul în care se află aceasta.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Trăiţi, şefu.

NICHITA GHEORGHE: Vezi cum putem să aflăm cam unde ar fi, o plecat din service cu nu ştiu ce, Chişcă tre’ să ştie şi vezi obişnuit, vezi Oscar-ul, vezi Palas-ul, vezi Bucur Dent-ul, adică Gioconda, adică ştim traseele astea, nu?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: Eventual dacă e acasă, o să ne dăm seama mai târziu, că va ieşi sau…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, verific şi vă sun.

NICHITA GHEORGHE: Încearcă să le dai o mână de ajutor la ei tăi, că ei acum… nu poţi să-i trimiţi peste tot pe toţi.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: Bine şi dacă e nevoie, la Bucur Dent poate să meargă cineva, eu ştiu, să vadă programarea.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, haideţi că sun.”

Ulterior, la ora 15:29 Hliboceanu Liviu Mihai l-a contactat pe Avîrvarei Ştefan şi i-a solicitat celui din urmă să verifice unde se află Samson Adina Mihaela. Din discuţia celor doi rezultă că primul fusese deja însărcinat cu verificarea zonelor despre care se cunoştea, ca urmare a supravegherilor anterioare, că sunt frecventate de Samson Adina Mihaela.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Alo? Ia verifică oleacă unde-i.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi el m-o sunat, i-am zis că-şi face revizia la maşină şi de acolo o plecat pe jos şi am om acasă care stă şi aşteaptă, mai mult nu ştiu.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Aha, m-o sunat şi pe mine să văd prin locurile astea vechi unde poate să fie.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da unde dracu, intri după ea, ce faci?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da maşina unde-o lăsat-o?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: La Skoda, da verific acuma să văd dacă mai e acolo.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, hai şi mă suni.”

La ora 15:54, cei doi interlocutori discută din nou, prilej cu care rezultă că Avîrvarei Ştefan a verificat dacă Samson Adina Mihaela a revenit la service-ul unde îşi lăsase autoturismul pentru reparaţii dar şi faptul că în activitatea de supraveghere, desfăşurată în interesul personal al primarului Nichita Gheorghe, au fost implicaţi şi alţi funcţionari ai Poliţiei Locale Iaşi, respectiv „Iulian”, neidentificat până în prezent şi „Nicuşor”, identificat ca fiind Bălteanu Nicuşor.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Nu ştie nimic, n-are sens să-i trimit pe ăştia, să iasă oleacă Nicuşor sau Iulian să mai facă o plimbare pe acolo.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: I-am trimis, prin Palas l-am trimis. Hai că-l trimit pe Nicuşor.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine, la revedere.”

Implicarea funcţionarilor Poliţiei Locale Iaşi în căutarea numitei Samson Adina Mihaela pentru a fi „preluată” în supraveghere rezultă şi din discuţia purtată la ora 17:02. Astfel, Hliboceanu Liviu Mihai i-a transmis numitului Avîrvarei Ştefan modul în care sunt dispuşi în teren pentru a reuşi localizarea Adinei Samson. Totodată, Hliboceanu Liviu Mihai şi-a manifestat îngrijorarea legată de eventuala descoperire a sistemului de urmărire prin GPS montat pe autoturismul numitei Samson Adina Mihaela, cu ocazia operaţiunilor de service. Avîrvarei Ştefan i-a data asigurări că acest lucru nu se va întâmpla deoarece Chişcă Costel se află la service-ul auto tocmai pentru acest motiv.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Tot acolo.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Trimite totuşi la ea acasă, să nu fie acasă.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da Nicuşor n-o ieşit acasă?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: I-am zis să vină acasă, era prin Păcurari, cred c-o fi ajuns, Iulian e la Bucur, unde ar mai putea? O trecut prin Palas, l-o verificat, nu era, unde să mai verific? Eu îs la Gioconda cu Ben, dar aici degeaba stau. Unde ar mai putea fi?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Acasă, să meargă cineva, n-are rost să-i mai scot eu pe ăştia.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Bine, mai vorbim, dar le-ai zis să te anunţe dacă se mişcă?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da oare ăia de acolo de la revizie ştiu să nu umble la…?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, că l-am trimis pe Chişcă acolo.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Şi nu ştii, o scoate tot azi?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Habar n-am.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ia sună-l pe Chişcă şi-l întreabă.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ok, îl sun, bine.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Bine, pa.”

De asemenea, participarea numitului Bălteanu Nicuşor la activitatea de localizare şi supraveghere a numitei Samson Adina rezultă şi din discuţia pe care acesta a avut-o cu Hliboceanu Liviu Mihai, care i-a solicitat să se deplaseze pedestru în zona domiciliului acesteia pentru a o observa dacă se află în imobilul în care locuieşte.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, Nicuşor…. Ieşi oleacă pe jos să vezi dacă-i acasă? Că nu-i cu maşina.

BĂLTEANU NICUŞOR: Eu ies oleacă prin zonă, dar nu mai stau aşa să văd dacă…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Păi asta, dacă vedem ceva pe la balcon, pe la…

BĂLTEANU NICUŞOR: Şefu, ştii foarte bine că nu… bine, hai cobor, nu-i o problemă, ştii că nu iese.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Poate ajunge acasă.

BĂLTEANU NICUŞOR: Asta-i altceva, da, da, haideţi că cobor.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Mersi, pa, pa.”

Conform celor stabilite anterior, în cadrul discuţiei de la ora 17:02, Avîrvarei Ştefan l-a contactat telefonic pe Chişcă Costel pentru a întreba dacă autoturismul numitei Samson Adina se află în continuare la service, răspunsul primit fiind unul afirmativ, cu menţiunea că „mâine o ia”, după care i-a transmis acest lucru şi lui Hliboceanu Liviu Mihai, la ora 17:11.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Mâine o ia, n-o mai ia azi.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: E clar, s-ar putea să fie acasă deja de mult. Ce nu ne-o anunţat atunci imediat?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Nu ştiu, nu-l duce capul.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am să-i zic că am fost peste tot. Bine, hai pa, vezi ce faci cu scârţâiala.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine.”

Ulterior, la ora 17:28, Hliboceanu Liviu Mihai a fost contactat de către Nichita Gheorghe pentru a se interesa de stadiul activităţii de supraveghere, fiindu-i transmis că până la momentul respectiv, numita Samson Adina nu fusese găsită. Totodată, din cuprinsul discuţiei rezultă că primarul Nichita Gheorghe a avut reprezentarea numărului de persoane implicate în supravegherea numitei Samson Adina Mihaela precum şi durata acestei activităţi, aceste aspecte fiindu-i transmise de către interlocutorul său.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, şefu.

NICHITA GHEORGHE: Salut, n-ai nimica, nu?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: N-avem nimic, am lăsat patrulă fixă în Nicolina, la Bucur …

NICHITA GHEORGHE: Cum o plecat de acolo, de la service? Nu cu taxiul?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu ştiu, când am ajuns era plecată.

NICHITA GHEORGHE: Nu mă de asta, Chişcă nu ştie? N-o întrebat acolo?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Să-l sun pe el.

NICHITA GHEORGHE: Da, să vă dea un taxi care o luat-o să întrebi la taximetrist unde-o dus-o.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da eu tare mă gândesc să nu fim acasă.

NICHITA GHEORGHE: Şi eu la fel.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Dar pentru siguranţă, am să las până diseară târziu acolo.

NICHITA GHEORGHE: Nu, să nu se vadă, prefer să nu ştiu nimic, decât să stricăm iar…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, nu, pe jos, cu căţelul, ştiu eu, da. Nu patrulă de asta să stea în maşină, ştiu cum acolo.

NICHITA GHEORGHE: În uniforme sau nu?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu nimica, cum… Nu, civil cu coker, am vreo trei scoşi. Şi eu stau, aşa am fost prin Palas să mănânc ceva, n-am găsit nimic, nici la chinezesc, nici sus nici jos la Oscar, am fost să găsesc un peşte, dar nimic, Gioconda nu, mai vedem, eu oricum rămân să patrulez şi eu prin oraş.

NICHITA GHEORGHE: Nu, că telefonul e închis, a vorbit Laura.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: S-ar putea să dormim.

NICHITA GHEORGHE: Da, da. Mă interesează aşa, în principiu să ştiu. Bine, mersi.”

Deşi, activităţile desfăşurate de către funcţionarii Poliţiei Locale a Mun. Iaşi în data de 25.03.2015 nu au avut drept rezultat localizarea numitei Samson Adina Mihaela, Nichita Gheorghe i-a solicitat lui Hliboceanu Liciu Mihai ca activitatea să continue până în jurul orei 21:00 după care să fie reluată în cursul zilei următoare.

„NICHITA GHEORGHE: N-ai văzut nimic, nu?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, în schimb e televizorul aprins, o mai aprins lumina-n dormitor, o început să fie mişcare, la un moment dat nu era, da mai stăm.

NICHITA GHEORGHE: Mai stai o oră, mâine dimineaţă e important să vezi.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Bun atunci.

NICHITA GHEORGHE: Ca mâine la 8-9 să ştii dacă… mâine ar trebui să legaţi echipa voastră cu echipa cealaltă, ştii? Până când se ia celălalt…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am înţeles, da.

NICHITA GHEORGHE: Bine, pa, pa.”

Despre dispoziţiile primarului, Hliboceanu Liviu Mihai l-a încunoştinţat şi pe Avîrvarei Ştefan, în cuprinsul discuţiei de la ora 20:09.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Sună şi anunţă mâine de la 8 fără un sfert la Lacului.
AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, până preluăm agregatul.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: O zis el?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, acuma am închis cu el, dar până acum am mişcat oamenii noştri peste tot, şi acuma-i Iulian, cred că suntem acasă la nani, da sună-i, să văd, mâine cred c-o să fie şi Iulian, dar dimineaţă vreau să le spui discreţie maximă şi să le spui că n-au agregatul, să fie pregătiţi pentru taxi, pentru asta, ar trebui două, sau să-l chem şi pe Iulian?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Na, hai să văd ce program are mâine şi dimineaţă…
AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Hai, da sună de pe acum.
AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine, la revedere.”

Conform celor solicitate de Nichita Gheorghe, activitatea de supraveghere a numitei Samson Adina Mihaela, desfăşurată de către funcţionarii Poliţiei Locale a Mun. Iaşi, a continuat şi în data de 26.03.2015. Acest aspect rezultă din discuţiile telefonice pe care Nichita Gheorghe le-a purtat cu Hliboceanu Liviu Mihai, la orele 09:51 şi 11:03 şi cu Avîrvarei Ştefan, la ora 18:34.

În ziua următoare, 27.03.2015, activitatea de supraveghere a numitei Samson Adina Mihaela a fost reluată, şi cu sprijinul unei societăţi de detectivi particulari, aşa cum rezultă din discuţia de la ora 07:50.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Deci aţi reţinut, da? Ideea e să staţi acolo şi vedeţi, aveţi grijă ce mai vorbim în maşină, ce mai…

DOMN: Bun, dar nu prea vorbesc eu multe.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ei na, dacă vorbim ceva, ideea-i să fie aceeaşi, s-o întâmplat.

DOMN: Da, da.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine.”

La ora 10:04, Hliboceanu Liviu Mihai i-a transmis numitului Avîrvarei Ştefan că activitatea de supraveghere a început precum şi faptul că aceasta trebuie să se desfăşoare de aşa manieră încât să nu fie observaţi de către Samson Adina.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Vezi c-am început să ne mişcăm.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ştiu, ştiu.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Zi-i s-o urmărească să vadă. Vezi să stea departe.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Bine, pa.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Bine, la revedere.”

Ulterior, la ora 10:49, şi Nichita Gheorghe i-a transmis numitului Avîrvarei Ştefan ca persoanele care sunt implicate în supravegherea Adinei Samson să aibă grijă astfel încât să nu fie observate de către aceasta.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da.

NICHITA GHEORGHE: Ce vreau să te rog, dacă e la Bucur, atunci înseamnă să nu stea maşina în preajmă acolo, să stea mai departe, să nu mai avem… nu mai stăm în maşină aşa, nu mai…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: Că iar se uită, iar…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi da.[…]”

La finalul activităţii de supraveghere, la care a participat din nou şi poliţistul local pe nume Iulian, aşa cum rezultă din convorbirea de la ora 11:41, Avîrvarei Ştefan i-a relatat primarului Nichita Gheorghe principalele activităţi pe care Samson Adina le-a desfăşurat pe parcursul zilei.

„NICHITA GHEORGHE: Da Ştefane.

AVIRVAREI STEFAN: Să trăiţi, bună seara. Ăăăă, eu m-am retras acasă.

NICHITA GHEORGHE: Dar unde ai mai fost?

AVIRVAREI STEFAN: Cu cumpărături.

NICHITA GHEORGHE: Unde ai mai fost, aţi fost după Laura, cu Laura ai fost?

AVIRVAREI STEFAN: Da am fost cu Laura prima dată la restaurant.
NICHITA GHEORGHE: Da, după aceea la farmacie ai fost.

AVIRVAREI STEFAN: Da, după aia la farmacie, am făcut ceva cumpărături la alimentară şi m-am dus acasă.

NICHITA GHEORGHE: Da, îhî. Da, asta mi-ai spus-o.

AVIRVAREI STEFAN: Nu ştiu dacă am să mai ies…”

În concluzie, în intervalul 25-27.03.2015, la solicitarea primarului Nichita Gheorghe, funcţionari din cadrul Poliţie Locale Iaşi au fost angrenaţi în activităţi de supraveghere a activităţii numitei Samson Adina Mihaela deşi acest gen de activitatea nu se regăseşte în atribuţiile instituţiei respective, motivul fiind un interes personal al edilului să știe deplasările și activitățile desfășurate de către persoana de sex feminin.

 

5.e. De asemenea, tot în data de 15.04.2015, ora 23:26 primarul Nechita Gheorghe i-a solicitat lui Hliboceanu Liviu să efectueze verificări pentru a stabili dacă autoturismul utilizat de către Stoica Gruia era parcata acasă la acesta.

,„NICHITA GHEORGHE: Ia verifică, în Păcurari este acasă băiatul ăla Stoica Gruia?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, verific acuma.

NICHITA GHEORGHE: Te rog, repede, da? Numai dacă dacă maşina este parcată la el acasă, numai atât

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am înţeles.

NICHITA GHEORGHE: Bine, te rog, mersi.”

Funcţionarul public s-a conformat solicitării şi, la ora 23:27, a luat legătura cu Avîrvarei Ştefan, cel din urmă confirmând prezenţa la domiciliu a persoanei respective a mașinii. Imediat după această discuţie, la ora 23:28, Hliboceanu Liviu i-a comunicat lui Nichita Gheorghe rezultatul verificărilor.

„NICHITA GHEORGHE: Da.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da şefu’, se confirmă, mașina e acasă la băiatul.

NICHITA GHEORGHE: E acasă şi el, da?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da.

La scurt timp de la discuţia anterioară, la ora 23:39, Nichita Gheorghe i-a transmis lui Hliboceanu Liviu faptul că ar dori ca în ziua următoare să se întâlnească cu Stoica Gruia-Alexandru pentru a purta o discuţie cu acesta „vezi mâine dacă tipul acesta coboară cumva, vezi cum intri în contact cu el , că vreau să-l aduci până la mine…vreau să stau de vorbă cu el”

În ziua următoare, respectiv 16.04.2015, ora 08:53, Nichita Gheorghe îl contactează pe Hliboceanu Liviu şi îi solicită să verifice dacă Stoica Gruia-Alexandru a plecat de la domiciliu.

„NICHITA GHEORGHE: Ce-i măi?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: N-o plecat.

NICHITA GHEORGHE: N-o plecat de acasă.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, nu.

NICHITA GHEORGHE: Vezi el dacă o plecat

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, da el la cine vă referiţi exact?

NICHITA GHEORGHE: Ei, la cine, minte în p… mă-sii, ai un cap cât baniţa de la…

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

NICHITA GHEORGHE: Băi, dar du-te-n p… mea că eşti prost de bubui câteodată.”

Pentru a da curs solicitării edilului, directorul general al Poliţiei Locale a Mun. Iaşi a luat legătura la ora 09:01 cu un subordonat, căruia i-a solicitat să se deplaseze în zona Păcurari pentru efectuarea verificării solicitată de către Nichita Gheorghe.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ce faci, unde eşti?

DOMN: Pe aleea Tudor Neculai.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Cu cine eşti de serviciu?

DOMN: Cu Stelică şi cu Cantemir Georgel.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Zi-i să se ducă la bază, să se îmbrace civil şi iei o maşină, mă întrebi când ajunge acolo, dar să se ducă repede, până în Păcurari să vadă ceva.

DOMN: Da, da, acuma.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Bine, pa.”

Întrucât la sediul poliţie locale nu a fost găsit niciun autoturism fără însemnele instituţiei, Hliboceanu Liviu Mihai a convenit cu subalternul său ca cel din urmă să se deplaseze cu autoturismul personal în vederea efectuării verificării respective, aşa cum rezultă din discuţia purtată la ora 09:19 între cei doi.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

DOMN: Trăiţi domnul director, am ajuns aici?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ce maşină-i acolo, VOJ-ul?

DOMN: Nici una nu văd pe aici, doar în spate să mă uit… nimic nu-i civil. O iau pe a mea.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da, hai cu a ta.

DOMN: Şi unde mă duc?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Vino în Păcurari, ştii tu unde şi ne vedem acolo.

DOMN: Aha, acolo în spate la… da, da, da. Pe lângă piaţă, da, da.

La ora 09:40, cei doi au purtat o nouă discuţie telefonică în care Hliboceanu Liviu i-a solicitat subalternului său să îi comunice rezultatul verificării pentru care fusese trimis, respectiv dacă în zona domiciliului numitului Stoica Gruia-Alexandru se află autoturismul utilizat de acesta, răspunsul fiind negativ „este maşina aia…Land Cruiser, culoare închisă”, „nu văd nicio maşină de teren de aia”.

Pentru a afla numărul de înmatriculare al autoturismului utilizat de către Stoica Gruia-Alexandru, Hliboceanu Liviu a luat legătura, la ora 09:44, cu utilizatorul postului telefonic cu numărul de apel 075, un alt funcţionar al Poliţiei Locale Iaşi care i-a transmis că numărul de înmatriculare respectiv este „IS-”.

În urma verificărilor efectuate de organele de urmărire penală s-a stabilit că autoturismul cu numărul de înmatriculare IS- este marca Toyota, model Land Cruiser, proprietatea numitului Stoica Romeo, tatăl lui Stoica Gruia-Alexandru.

Din studierea verificărilor efectuate, în perioada 2014 – 2015, de către lucrătorii Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi în bazele de date „evidenţa auto” şi „evidenţa persoanelor” gestionate de către Direcţia de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că autoturismul cu numărul de înmatriculare IS- a fost verificat în data de 27.12.2014, iar Stoica Gruia – Alexandru a fost verificat în perioada 03.10.2014 – 21.02.2015 de nouă ori în baza de date a evidenţei persoanelor, în timp ce Stoica Romeo a fost verificat de cinci ori în aceeaşi bază de date. Rezultatul verificărilor a ajuns la edilul Nichita Gheorghe acesta solicitând de mai multe ori funcţionarilor publici ai Poliţiei locale şi efectuarea unor verificări în teren, în interes propriu, în ceea ce priveşte prezenţa la domiciliu a numitului Stoica Gruia – Alexandru aşa cum este cazul şi situaţiei din data de 13.03.2015, când Avîrvarei Ştefan şi-a luat angajamentul de a trimite un alt funcţionar al Poliţiei Locale Iaşi să facă verificări la domiciliul numitului Stoica Gruia – Alexandru.

Şi în alte ocazii funcţionarii publici ai Poliţiei Locale a Mun. Iaşi au efectuat verificări la domiciliul numitului Stoica Gruia – Alexandru la instigarea primarului Nichita Gheorghe.

 

Începând cu data de 24.04.2015, la ora 12:29:35, Nichita Gheorghe l-a contactat pe Avîrvarei Ştefan, căruia i-a solicitat ca în zilele următoare să desfășoare activitate de supraveghere a numitei Samson Adina Mihaela și pentru realizarea supravegherii le-a cerut sporirea efectivelor în teren, întrucât aceasta trebuia să întâlnească cu o persoană de sex masculin care venea în România cu avionul. De asemenea, pentru a afla detalii legate de sosirea persoanei respective Nichita Gheorghe i-a solicitat funcţionarului public să ia legătura cu numitul Ostaficiuc Marius.

„NICHITA GHEORGHE: […] Te-ai văzut cu Marius cumva?

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Nu.

NICHITA GHEORGHE: Da-i te-a sunat?

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Nu.

NICHITA GHEORGHE: Băieţii sunt pe baricade, da?

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Sunt, da, sunt pe aproape.

NICHITA GHEORGHE: Păi nu c-a plecat de aicea.

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Îhî. Am zis că-i sun acuma.

NICHITA GHEORGHE: Da vezi despre ce-i vorba şi doi, mai vreau un lucru. Noaptea asta şi mâine şi duminică vreau vigilenţă maximă.

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Am înţeles, am înţeles.

NICHITA GHEORGHE: Că adică mai multă lume.

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Îhî.

NICHITA GHEORGHE: Că s-ar putea să vină cineva din afară.

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Ok.

NICHITA GHEORGHE: Dacă te caută Marius îţi dă ceva, ai să monitorizezi. Da?

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Da, da, da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: Că sunt nişte mesaje, nişte …

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Ştiu, ştiu, ştiu, ştiu.

NICHITA GHEORGHE: Îs mai multe.

AVÎRVAREI ŞTEFAN:Ştiu, ştiu, ştiu.”

În aceeaşi zi, la ora 13:47:46, cele două persoane au reluat conversaţia telefonică, edilul fiind interesat dacă Ostaficiuc Marius i-a comunicat interlocutorului datele pe care trebuia să le verifice. Primarul Nichita Gheorghe l-a înştiinţat pe funcţionarul public că dorea să cunoască toate amănuntele legate de întâlnirile lui Samson Adina Mihaela

„NICHITA GHEORGHE: O verificat Marius la aeroport?

AVÎRVAREI STEFAN: Nu-nţeleg.

NICHITA GHEORGHE: O verificat Marius Ostaficiuc la aeroport ce i-am dat să verifice?

AVÎRVAREI STEFAN: O încercat să verifice dar nu-i ăsta, nu-i ăsta care trebuia să se ocupe, vine abia diseară că-i plecat la Bucureşti şi nu o reuşit. Dar aflu eu, staţi liniştit că o să mă… o să iau eu.

NICHITA GHEORGHE: Da?

AVÎRVAREI STEFAN: Da, bine.

NICHITA GHEORGHE: Vreau să ştiu mai multe amănunte despre treaba asta ca să… să pregătesc pe cineva.”

Tot în data de 24.04.2015, în intervalul orar 14:18 – 14:20, Avârvarei Ştefan a aflat de la utilizatorul postului telefonic cu numărul de apel 0758.58, prin intermediul unor mesaje tip SMS faptul că persoana de sex masculin care trebuia să se întâlnească cu Samson Adina Mihaela urma să ajungă în ţară în seara respectivă, pe aeroportul din Iaşi.

În ziua următoare, respectiv 25.04.2015, la ora 12:14, Avîrvarei Ştefan i-a comunicat lui Nichita Gheorghe despre sosirea persoanei în cauză „A sosit în iasi de dimineață. Ea a ieșit. Auchan acum. E posibil sa se intersecteze în curând.” Aceleaşi aspecte, funcţionarul public le-a comunicat, la ora 12:15 şi numitului Bejan Ovidiu-Nicolae, precum şi faptul că îi va da detalii ulterior.

Şi edilul Nechita Gheorghe s-a interesat dacă „Ovidiu” a fost înştiinţat despre aceste aspecte, răspunsul lui Avîrvarei Ştefan fiind afirmativ. Aceste aspecte reies din schimbul de mesaje tip SMS care a avut loc între cei doi în intervalul orar 12:16- 12:17.

În data de 25.04.2015, la ora 12:25:17, Avîrvarei Ştefan a fost anunţat telefonic de către detectivul Băcioi Ion care supraveghea activitatea numitei Samson Adina Mihaela cu privire la faptul că aceasta s-a întâlnit la terasa Quartz&Lounge cu o persoană de sex masculin.

„BĂCIOI ION: Alo? S-au întâlnit.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Unde?

BĂCIOI ION: Îs pe esplanadă la o … Palas la Quartz & Lounge (?), da’ numai că e terasa de afară, nu-i interior. Ştiţi?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Aha. Ok.”

La scurt timp, respectiv la ora 12:27, Avîrvarei Ştefan i-a comunicat şi lui Bejan Ovidiu-Nicolae locaţia, respectiv terasa de la Quartz & Lounge unde se aflau ambele persoane.

La ora 12:58:24, Avîrvarei Ştefan a fost contactat telefonic de către Bejan Ovidiu-Nicolae care i-a transmis „s-au aflat nişte date multe, multe, multe şi are, o să fie bucuros să-l înştiinţez”. Cei doi reiau discuţia telefonică la ora 13:02, moment în care Bejan Ovidiu-Nicolae i-a transmis faptul că persoanei de sex masculin i s-a cerut să părăsească de urgenţă Municipiul Iaşi, aşa cum rezultă din următorul fragment al conversaţiei telefonice:

„BEJAN OVIDIU-NICOLAE: (…) Deci trebuie, acuma a văzut, iar eu vin în 3 ore. Dacă în 3 ore n-a plecat, mă mai sunaţi unde este şi se rezolvă de tot.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Aha. Tu pleci din Iaşi?

Bejan Ovidiu-Nicolae: Deci vedeţi, i s-a dat ultimatumum, trebuie ca să părăsească în 2 ore a şi confirmat el că pleacă imediat.”

În data de 25-04-2015, la ora 14:52:40, Avîrvarei Ştefan a luat legătura cu Băcioi Ion pentru a se interesa dacă Samson Adina Mihaela şi persoana împreună cu care se afla aceasta au fost vizitate de alte persoane, răspunsul interlocutorului fiind unul pozitiv, totodată acesta afirmând şi că a filmat momentul „deci a fost i-a vizitat eu ştiu, doi băieţi mai mari aşa mai voinici au fost la masa lor, au stat de vorbă, înţelegi, cu ei un minut şi ceva că am filmarea de la cap coadă, de la venire până la plecare”.

La ora 17:07, Avîrvarei Ştefan este contactat de către Bejan Ovidiu-Nicolae cu care a purtat următoarea conversaţie telefonică:

„AVÎRVAREI STEFAN: Alo!

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Veniţi un pic pân’ la Oscar, dacă sunteţi amabil.

AVÎRVAREI STEFAN: De ce?

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Că e discuţia asta de bani, că nu ştiu ce… veniţi puţin să discutăm, veniţi puţin vă rog, că doară… că i-o chemat pe ăştia, pe fraţii ăştia şi… fac presiune pe mine acuma.

AVÎRVAREI STEFAN: Cine i-o chemat?

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Ăia doi i-o chemat pe fraţii Corduneanu aici al Oscar şi vreau bani, trebuia să le spuneţi să-şi vadă de treaba lor.

AVÎRVAREI STEFAN: Păi stai oleacă frate, că nu am să vin eu.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Dar trimiteţi pe cineva, trimiteţi…”

La scurt timp, respectiv la ora 17:12, cele două persoane au reluat convorbirea telefonică, Bejan Ovidiu Nicolae spunând că îl va contacta pe edilul Nichita Gheorghe dacă nu este ajutat.

„BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Auziţi, puteţi trimite pe cineva?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Dar nu am pe cine frate, nici nu ştiu ce să fac.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Dar îl sun pe nea Gigi dacă nu rezolvaţi dvs., trimiteţi… veniţi dvs. şi discutăm exact să… oamenii îs supăraţi că… nu ştiu ce.”

Despre implicarea „Cordunenilor” în activitatea de ameninţare a persoanei care s-a întâlnit cu Samson Adina Mihaela, funcţionarul public l-a anunţat şi pe Hliboceanu Liviu Mihai.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Haideţi urgent pân’ la primărie.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Eşti nebun.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ştiu. Îi cunoaşteţi pe Corduneni?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Cine îi cunoaşte? Georgel îi ştie?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să vină Georgel atunci până aicea.”

În data de 25.04.2015, la ora 17:40, Avîrvarei Ştefan a purtat o nouă conversaţie telefonică cu Bejan Ovidiu-Nicolae din care a reieşit că persoanele care au discutat cu individul căruia i s-a solicitat să prăsească Mun. Iaşi sunt membri ai „Cordunenilor”

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da?

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Ăia doi care-am fost eu i-au chemat pe ăştia. Şi ăştia au spus aşa…

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu, da’ ăştia doi erau ăia.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Nu, nu, nu. Îs alţi doi.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu!

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Îţi spun eu.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu, deci dacă vrei să colaborăm, mie-mi spui adevărul.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Hai să-ţi spun adevărul. Ăştia-s ăia, da, ăştia-s ăia.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi ai văzut? Ăştia-s ăia. Nu-mi spune mie alte lucruri. Dacă vrei hai să vorbim franc şi verde-n faţă ca să nu mai stârnesc alte belele.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Da, chestia este că se speria nenea Gigi. Şi am zis că hai să aşa. Şi i-am spus care-s condiţiile. Astea sunt şi astea sunt. Şi acuma a sucit-o ca la puşcărie, m-a prins în…

AVÎRVAREI ŞTEFAN – Da, bine, eu asta am înţeles. Da’ te rog nu încerca, nu măcar acuma în al doişpelea ceas nu… spune adevărul”.

La ora 21:47:07, Avîrvarei Ştefan şi Bejan Ovidiu-Nicolae au purtat o nouă discuţie telefonică în care au stabilit să se întâlnească în ziua următoare în jurul orelor 16:00 întrucât „Corduneninii” solicitau suma de 3.000 pentru informaţiile suplimentare pe care le deţineau.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu?

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Bună seara!

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Salut!

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Mâine dacă putem să ne vedem pe la patru. E ok?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: În principiu cred că da.

BEJAN OVIDIU-NICOLAE: Da că ei au zis că mai au informaţii noi şi vor vreo trei mii.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, da’ vreau să mă văd eu cu ei.”

Despre evenimentele petrecute în data de 25.04.2015, Samson Adina Mihaela i-a comunicat şi lui Butnariu Laura în convorbirea telefonică purtate de cele două în data de 26.04.2015, la ora 14:40.

„SAMSON ADINA MIHAELA: Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi că a, la masă eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură.

BUTNARIU LAURA: Nu cred!!!”

Hliboceanu Liviu Mihai în data de 26.04.2015 s-a întâlnit în intervalul orar 19:00 – 23:00 de două ori cu numitul Junică Gheorghe Gelu, apropiat al familiei Cordunenilor, după fiecare dintre întâlniri acesta aducând la cunoştinţa edilului Nichita Gheorghe rezultatul discuţiilor purtate.

„NICHITA GHEORGHE: Cum e?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Acuma suntem la nişte discuţii.

NICHITA GHEORGHE: Da? Şi cam în cât timp terminaţi?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Suntem la Izăreni.

NICHITA GHEORGHE: A, acolo tocmai?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Hm… da, cam în cinci – zece minute terminăm, în… jumate de oră maxim putem fi la bază” (ora 19:52:57)

În aceeaşi zi, respectiv 26.04.2015, la ora 20:32, Nichita Gheorghe l-a contactat pe Tomorug Petru Dumitru cei doi purtând o discuţie cu caracter ambiguu.

„NICHITA GHEORGHE: Nu ai mai spus nimica, nu ai mai…

TOMORUG PETRU DUMITRU – Păi nu am spus că nu a fost, a avut weekend, o avut liber, am fost pe acolo şi nu era, o zis că azi intră în program normal.

NICHITA GHEORGHE: Dar la club nu o fost seara, nu?

TOMORUG PETRU DUMITRU: Ă, o fost seara dar la Time Out, dar eu dacă nu m-am mai dus să mă uit în partea aialaltă.

NICHITA GHEORGHE: A, te-ai dus dincolo, da, da.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, o fost acolo că am… am văzut, are şi fotografii.

NICHITA GHEORGHE: Bine.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Dar mă oup azi mai aprofundat.

NICHITA GHEORGHE: Da, că dacă nu, mă duc eu peste să văd ce…

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, OK.

NICHITA GHEORGHE: Nu vreau să fiu în penibil acolo, dar nici nu vreau să… să ştim dacă… intrăm sau nu intrăm cu…

TOMORUG PETRU DUMITRU: Corect, cu dezăpezirea.

NICHITA GHEORGHE: Dezăpezirea, da.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, bine, o să mă duc eu şi văd exact.

NICHITA GHEORGHE: Eu sunt la Bucureşti şi mă întorc de la Bucureşti diseară pe la şase, şapte.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, bine, bun.”

Totuşi ulterior acestei discuţii, la scurt timp, respectiv la ora 20:48, Hliboceanu Liviu Mihai a luat legătura telefonic cu Tomorug Petru Dumitru, director general în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, totodată comunicându-i şi că va trece pe la domiciliul acestuia „în… 3-4 minute”

De asemenea, Hliboceanu Liviu Mihai i-a comunicat lui Junică Gheorghe Gelu faptul că se afla „în Păcurari … aştept să iau un pachet şi vin încolo”, iar după aceea îl va contacta pentru a se întâlni, aspecte ce reies din convorbirea telefonică purtată la ora 21:08.

Ulterior întâlnirii cu Junică Gheorghe Gelu, directorul general al Poliţiei Locale a purtat discuţii cu edilul Nichita Gheorghe referitoare la transmiterea sumei de bani şi modul în care urmau să acţioneze ulterior.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Trăiţi şefu.

NICHITA GHEORGHE: Salut, ce faci?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ăăă, suntem încă prin oraş, am fost, am discutat, rămâne… cum am stabilit dar să vedem dacă se poate marţi că omul îi la Londra… ăla, dar s-ar părea…

NICHITA GHEORGHE: Când?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: S-ar părea să vină.

NICHITA GHEORGHE: A, nu e în România?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu.

NICHITA GHEORGHE: Şi când se întoarce?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: M… ne întâlnim din nou cu ei şi vă spunem exact.

NICHITA GHEORGHE: Ai rezolvat şi cealaltă chestiune?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am rezolvat tot, da.

NICHITA GHEORGHE: Şi îs mulţumiţi sau…?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Deci sunt dispuşi… să meargă până la capăt fără nicio problemă.

NICHITA GHEORGHE: Da? Foarte bine.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Şi dedicaţi, adică la modul…

NICHITA GHEORGHE: Să fie sinceri asta …(?).

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Păi asta, aste vrem şi noi.

NICHITA GHEORGHE: Da, sinceri. Nu trebuie să fim păcăliţi de nimeni.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, nu, păi… vă daţi seaama că asta e cel mai important.”

NICHITA GHEORGHE: Şi sunt convins că şi ei îs OK pentru că… eu sunt şi eu un om OK, nu am fost derbedeu cu nimeni.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nnn… nu se ştie încă exact cu cine o să se întâlnească dar… cum am discutat şi cum asta, ce-o vrut condiţiile le-am respectat, ei la fel, plus că este cineva la mijloc care ne garantează…

NICHITA GHEORGHE: Da, da, da, da, să fie linişte în oraş, asta e important”

În data de 21.04.2015, la ora 16:25:20, primarul Nichita Gheorghe a purtat o conversaţie telefonică cu o persoană de sex masculin, utilizatoare a postului telefonic cu numărul de apel 074, pentru a se interesa de posibilităţile de furnizare informaţii pe care le putea oferi o aplicaţie, respectiv determinarea poziţiei GPS

„NICHITA GHEORGHE: Dar scula ai de care ţi-am vorbit eu azi… îmi dă şi locaţia?

DOMN: Ăăă…

NICHITA GHEORGHE: Unde sunt, tot?

DOMN: Da, da, da.

NICHITA GHEORGHE: În mod automat?

DOMN: Ă, nu ştiu să vă spun, nu ştiu detalii.

NICHITA GHEORGHE: Ia verifică, că nu luăm decizia până nu verificăm şi asta.

DOMN: Da, da.

NICHITA GHEORGHE: Că vreau să mi-o ia dar vreau ca să ştie…

DOMN: Exact.

NICHITA GHEORGHE: Cei de la mine de la cabinet, unde sunt.

DOMN: Sigur că da.

NICHITA GHEORGHE: Să mă aştepe lumea acolo, să…

DOMN: Sigur, sigur.

NICHITA GHEORGHE: Da?

DOMN: Ne pregătim şi vă informez.”

Tot în aceeaşi zi, respectiv 21.04.2015, la ora 20:49:20, Avîrvarei Ştefan, a primit un mesaj tip SMS, prin care s-a confirmat efectuarea unei plăţi în cursul aceleiaşi zile. Mesajul avea următorul conţinut: „Suma 331.07 RON a fost platita in 21-04-2015”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.