Home Actualitate Relatia dintre Rafo si BRS: lacomie sau complicitate?

Relatia dintre Rafo si BRS: lacomie sau complicitate?

DISTRIBUIŢI

– In noiembrie 2001, in barlogul de la Slanic Moldova, seful BRS a tratat cu Temesan si cu Iacobov reesalonarea unei plati neefectuate de banca la ordinul Rafo, in favoarea unui partener extern, Concernul Glencore

– Cei doi reprezentanti ai Rafo obtin de la Nicolaescu un unicat pentru o institutie bancara: un milion de dolari in plus drept penalizare la o plata neefectuata de circa doua milioane

– Peste doua saptamani, directorul general al Rafo anunta chiar ca rafinaria si-a stins prin pacura debitul catre Glencore, urmand sa-si recupereze banii de la Nicolaescu

– Acesta recunoaste: -Factura de penalizare devine certa din moment ce eu am acceptat-o si i-am pus banii pe cont lui Rafo-

– Urmarea: Rafo tace malc in tot scandalul declansat o data cu arestarea lui Nicolaescu si nu reactioneaza decat la sfarsitul lui ianuarie 2002, cand a fost practic obligat sa raspunda unei solicitari a Bancii Nationale

– Surprinzator, Rafo reia teza banilor pe care trebuia sa-i plateasca lui Glencore si arunca vina in spatele firmei Dramiral, motivand ca aceasta nu i-a platit pentru produsele livrate

– Punctajul Dramiral-BRS, realizat in mandatul administratorului special numit de BNR, arata tocmai contrariul: la Rafo au intrat in plus 56 de miliarde, operatiuni efectuate fara ordinul Dramiral de Teodor Nicolaescu. Asadar, Rafo a avut bani, dar n-a platit catre Glencore

– De ce aceasta ciudata bunavointa a lui Nicolaescu pentru Rafo? Deoarece Temesan confirmase interesul -grupului aflat in spatele Rafo- pentru a investi in BRS

Legaturile oculte dintre anumiti reprezentanti ai conducerii Rafo si ex-presedintele Bancii Romane de Scont, Teodor Nicolaescu, incep sa deschida orizonturi noi in privinta fraudelor de la BRS. Deloc surprinzator, personajul principal in aceasta schema este fostul bancher Razvan Temesan, astazi consultant financiar al Rafo, a carui firma semnase in paralel un contract de consultanta si cu banca lui Sorin Vintu. Toate citatele pe care le vom prezenta in acest articol, apartinand atat dlui Temesan, cat si lui Doru Nicolaescu, fac parte dintr-un ciclu de convorbiri inregistrate pe suport magnetic.

Cina cea de taina de la Slanic

Miza relatiei Temesan – Nicolaescu se leaga de o plata valorand 3,3 milioane de dolari, pe care, in cursul lunii noiembrie 2001, Rafo a ordonat-o BRS in contul unui partener extern, cunoscutul concern Glencore. Deoarece, din aceasta suma, banca nu a operat decat un milion de dolari, iar explicatiile lui Nicolaescu erau confuze, a intrat in scena abilul Temesan care l-a convocat pe seful BRS la o runda de negocieri. Aceasta a avut loc pe 22 noiembrie la Slanic Moldova, printre participantii la discutie aflandu-se, in afara celor doua personaje deja mentionate, -patronul- Rafo, Corneliu Iacobov, si – surpriza – dl Stan Popa, director general in APAPS, unul dintre inaltii functionari care s-au ocupat de privatizarea rafinariei! Rezultatul discutiei este absolut bulversant pentru oricine a avut macar o data in viata contact cu o banca: Doru Nicolaescu, atat de cinstitul sef al BRS, cel care rostogolea intr-o veselie datoriile acumulate fata de clienti, este de acord inclusiv sa ofere un fel de bonificatie lui Rafo, acceptand sa-i plateasca o penalizare de un milion de dolari! Sigur ca, dupa cate faradelegi a facut Nicolaescu, era foarte posibil ca inclusiv aceasta promisiune sa reprezinte o mare -teapa- trasa Rafo, o tentativa de a-i alunga temerile in legatura cu siguranta banilor plasati in banca. Numai ca, intr-o discutie ulterioara, la circa o saptamana dupa reuniunea de la Slanic, Nicolaescu recunoaste chiar ca a efectuat operatiunea:

-Nicolaescu: In principiu, in contextul asta fata de Rafo, eu am o obligatie de trei milioane (de dolari – n.red.)

– Din care una-i certa: de doua (milioane – n.r.). Cealalta-i o factura de penalizare…

Nicolaescu: O factura de penalizare, da, dar devine si aia certa, din moment ce au am acceptat-o si i-am pus banii pe cont lui Rafo.-

O luna si jumatate, Rafo nu misca in front

Asadar, incepand cu 22 noiembrie, Rafo nu mai zice nici -pas- despre datoria catre Glencore. Mai ales ca, pe 30 ianuarie, Nicolaescu isi dovedeste -buna-credinta- si plateste 300.000 de dolari din restanta Rafo catre Glencore, bani obtinuti printr-o – urmeaza un termen bancar specific sefului BRS – -mantocareala- clasica: -Am luat de colo, am luat de colo, am luat de la Astra si am platit la Rafo-.

Din acest moment, incepe misterul. Pe 10 decembrie, directorul general al Rafo, Toader Gaureanu, este primul care marcheaza sirul surprinzatoarelor zig-zaguri pe care le vor efectua reprezentantii conmpaniei, declarand ca Rafo nu mai are plati restante catre Glencore, deoarece a stins datoria de doua miliarde prin echivalentul ei in pacura, urmand sa-si recupereze banii de la BRS, conform unei intelegeri cu Teodor Nicolaescu! Urmeaza tot circul de la BRS, scandalul cu arestarea lui Nicolaescu, dovezile ca acesta umbla dupa cum voiau muschii lui prin conturile clientilor, dovezile ca toti banii din BRS s-au scurs catre SOV… Ei bine, Rafo tace chitic! Si continua sa taca pana in 23 ianuarie 2002, cand depune o plangere penala impotriva lui Nicolaescu, constituindu-se, totodata, parte civila impotriva BRS si a firmei Dramiral, singurul partener cu care opera prin aceasta banca, cu suma de 15 miliarde de lei si doua milioane de dolari. Aceasta suma reprezinta, in acceptiunea Rafo, tocmai dispozitia valutara de plata externa catre Glencore, despre care sustine ca, in continuare, nu s-a efectuat! Cand minte, asadar, Rafo: pe 10 decembrie, cand infirma existenta vreunei restante in bani catre Glencore sau pe 23 ianuarie, cand revine la varianta ca plata trebuia efectuata de banca?!

O incercare esuata: scandalul Glencore, mutat spre Dramiral

O alta necunoscuta este de ce a amestecat Rafo firma Dramiral in acest joc dublu? Pentru ca, la sugestia duetului Iacobov – Temesan, rafinaria incearca sa stearga toate urmele intelegerii cu Nicolaescu in urmatorul mod: -Noi n-am platit la Glencore, deoarece banii datorati de Dramiral pentru produsele livrate de noi nu ne-au fost platiti-. O manevra ingenioasa, dar, din pacate, pentru initiatorii ei, spulberata de punctajul comun (prezentat saptamana trecuta) realizat de administratorii speciali ai BNR care conduc acum Banca Romana de Scont si reprezentantii Dramiral: Dramiral si-a achitat toate obligatiile catre Rafo, existand chiar sume plecate din contul sau in cel al Rafo fara ordine justificative! Privind acest ultim aspect prin prisma intalnirii de taina de la Slanic, este foarte posibil ca Nicolaescu sa fi incercat sa-si rezolve problemele cu Rafo furand bani din contul Dramiral, dupa modelul -iau de la Astra si dau la Rafo-.

O alta dovada a falsitatii scenariului pus la cale de duetul Iacobov – Temesan este aceea ca, pe parcursul lunii noiembrie 2001, Rafo a emis ordine de cumparare de valuta de pe piata interbancara si apoi dispozitii de plata valutare catre Glencore, insumand 7,9 milioane de dolari. -Curentul- se afla in posesia copiilor acestor acte, reprezentand cinci operatiuni, doua de cate un milion, doua de cate 1,3 milioane si una de 3,3 milioane. Daca Rafo a dat bancii aceste ordine, este logic faptul ca stia ca are acesti bani in cont; si de unde puteau sa-i intre bani in cont – de la singurul sau partener cu care lucra prin BRS – Dramiral!

Temesan confirma interesul Rafo pentru BRS!

Ce se ascunde insa in spatele manevrelor lui Rafo? Greu de spus cu certitudine in clipa de fata. Insa indicii exista. Iata un scurt fragment dintr-o discutie purtata in noiembrie anul trecut intre Razvan Temesan si un partener de afaceri, care arunca o lumina noua asupra subiectului:

– Ati vorbit dumneavoastra cu Doru (Nicolaescu – n.r.) ca ar fi interesat Rafo sa intre in banca (sa devina actionar la BRS – n.r.)?

– Am vorbit in principiu, sigur, cu timpul, Rafo trebuie sa-si faca o banca. Grupul asta – ca nu este numai Rafo si… interese ar exista.-

Legand acest raspuns al dlui Temesan de o declaratie mai veche a domniei-sale potrivit careia munca sa de consultant al BRS a insemnat si gasirea unor investitori interesati de majorarea de capital a bancii, lucrurile incep sa se lege. Daca Rafo era interesata de BRS, atunci manevrele din afacerea Glencore nu reprezentau probabil decat incalzirea pentru ceea ce ar fi trebuit sa urmeze.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.