Nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste. Desi anchetatorii il asteptau la audieri pe fostul ministru al apararii nationale, Victor Babiuc, ieri dimineata, s-a prezentat la Directia Cercetari Penale fostul ministru al finantelor, Decebal Traian Remes. El a declarat presei ca a fost sunat, si nu citat ca ceilalti. -Citatia de la Politie, pentru audiere, am primit-o la Baia Mare pentru data de 13 iulie, dar am fost chemat telefonic astazi (miercuri-n.r.), intrucat nu au fost gasiti altii-, a declarat Remes.
Dupa trei ore de audieri, fostul ministru al finantelor a povestit, cu umor, ca nu le-a putut fi de folos anchetatorilor. Remes a mai spus ca, din intrebarile care i-au fost puse de catre politisti, si-a dat seama ca acestia nu pot reface -filmul- privatizarii Romtelecom.
-Am fost intrebat de ce fata de un contract de consultanta incheiat initial s-a ajuns la solutia finala sa plateasca FPS un onorariu de succes si un rest din onorariul fix si nu Romtelecom. Punctul meu de vedere este ca Romtelecom si conducerea sa erau administratorii unei proprietati de stat. Iar statul era reprezentat de FPS, deci parte in contractul de vanzare la care s-a ajuns in final erau FPS si firma cumparatoare. Nu vad de ce un tert care este un organ pasiv, in cazul acesta Romtelecom, ar trebui sa plateasca, neincasand, ca nu el a incasat, ci FPS-, a declarat Remes in stilul alambicat care il caracterizeaza.
In rest, la fel ca si ceilalti fosti demnitari care au fost audiati la IGP, Decebal Traian Remes apreciaza ca fiind absolut corect contractul incheiat pentru privatizarea Romtelecom, considerand ca nu se poate ajunge la nici o acuzatie in acest dosar -pentru ca ar fi o absurditate imensa, care s-ar intoarce impotriva Romaniei-. Acesta sustine ca nu exista nici un act si nici un fapt care pot fi sustinute cu probe ca fiind imputabile vreunei persoane care au participat la privatizare.
Pana acum, in acest caz au fost audiati fostul director financiar al Romtelecom, Giorgios Iliopoulos, fostul presedinte al Consiliului de Administratie si director general al Romtelecom, Vassilios Tsakoniatis, fostul ministru al comunicatiilor, Sorin Pantis, si fostii presedinti FPS, Radu Sarbu si Sorin Dimitriu. Din Comitetul de Coordonare a Privatizarii companiei de telecomunicatii, condus de fostul premier Radu Vasile, au mai facut parte fostii ministri Valeriu Stoica, Victor Babiuc, precum si Vlad Tepelea, fost presedinte al Consiliului de Administratie al Romtelecom.
Politia verifica de ce a platit FPS in locul Romtelecom comisionul de 8,4 milioane de dolari catre consultantul Goldman Sachs.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane