Ziarul „Curentul“ continuă campania de dezvăluiri legate de situația companiei de interes național Oil Terminal Constanța – căpușată de un clan ce urmărește accesul nu doar la mica/marea bișniță care înflorește în jurul societății, ci mai ales țintește consolidarea pozițiilor pentru perspectivă, avånd în vedere faptul că în următorii doi ani aici va fi dispeceratul marelui traseu al combustibilului din Caucaz. Rută energetică de interes major european.
Începerea seriei de dezvăluiri a devenit posibilă ca urmare a contribuției unor avertizori de integritate care au fost în măsură să producă documentele oficiale ce probează datele pe care le aveam deja cu privire la amenințarea la adresa acestui obiectiv național constituită de o structură mai mult sau mai puțin ocultă cu caracter trans-partinic.
După primele episoade, au început să curgă amenințările la adresa unor persoane bănuite că ar fi livrat date din interior de către reprezentanții grupului de interese care parazitează Oil Terminal. După replica scrisă a conducerii Oil Terminal, cu totul inconsistentă, redată în „Curentul“ de ieri, directorul Oil Terminal a sunat din nou pe telefonul mobil al redactorului ziarului „Curentul“, ieri dimineață. Deși, la solicitarea secretarei directorului, s-a răspuns apelului, directorul a pus telefonul pe hold, dovedind o crasă lipsă de bun simț, așa cum de altfel o arată și „replica“ scrisă a acestuia unde se face proces de intenție redacției „Curentul“.
Silviu Wagner își anunță acționarii că ziariștii de la „Curentul“ sunt mânați în luptă de rea-credință, articolele publicate în ziar fiind în optica împricinatului „nefondate și evident rău-intenționate“. Pe acestă cale, aducem și noi la cunoștința acționariatului că vom cere oficial Parchetului să intervină, punând la dispoziția procurorilor toate documentele deținute.
În ce ne privește, considerăm că nu se merită acționarea în judecată pentru defăimare și calomnie a fostului șef al măturătorilor, actual mare Venerabil și director general. E ca și când ai chema salvarea pentru că ți-a trecut peste pantof un limbric, încă unsuros și maro după ce s-a târât de unde își duce el veacul.
În compensație, aducem azi noi informații în beneficiul acționarilor – statul (adică cei care ne reprezintă pe noi – cetățenii) fiind majoritar în structura acționariatului. La locul de muncă Wagner, „sub al cărui ciocan se desfășoară o activitate prolifică“, pentru a cita din broșura care glorifică activitatea masoneriei de Dobrogea din care face parte Venerabilul – și-a asigurat un trai căldicel și pentru restul familiei, respectiv pentru consoartă. Maestrul are parte de comfort casnic chiar în incinta societății pe care o conduce (încă).
Căsnicie – partid – Oil Terminal – trai neneacă
În luna octombrie a anului 2008, la Oil Terminal Constanța a fost angajată în funcția de economist în cadrul biroului financiar – contabilitate doamna Wagner Ionuța, consoarta actualului director general Wagner Silviu Ion. După nici un an de zile de activitate în cadrul companiei constănțene și după două săptămâni de la instalarea soțului în scaunul de director general, la data de 1 august 2009, Wagner Ionuța a fost promovată în cadrul departamentului de audit intern din cadrul acestei societăți, fapt ce constituie un evident conflict de interese. Circumstanța este una de invidiat de către oricine: ce poate fi mai relaxant din postura de director general decât să-ți verifice activitatea companiei chiar soția, angajata ta.
Când își pun amândoi șorțulețele, acasă, ea sorțulețul de gospodină, el șorțulețul de mason, despre ce discută oare, dacă nu tot despre serviciu și despre cum să mușamalizeze mai bine controalele care se preconizează după scoaterea la iveală a activităților familiei masonilor de Dobrogea, via Budapesta?
Întreaga istorie a ascensiunii lui Wagner este tot un fel family history, el fiind propulsat și susținut de membrii unei famiglii ce îmbracă orice culoare politică, în funcție de cum bate vântul, după cum rezultă din sintezele aflate în posesia noastră.
„Postul deținut inițial în Oil Terminal – șef birou social administrativ din 1998 pånă în 2008, se datorează legăturii cu fostul director general Doru Luțac (foto jos), coleg de partid în cadrul filialei PNȚCD. Activitatea lui Wagner pe linie de partid se împletește armonios cu serviciul, în perioada 1998-2000, fiind numit consilier de director în exercițiu – la acea vreme colegul Doru Luțac – ocupându-se de urmărirea unor investiții de mică amploare de ordin mai mult administrativ decât productiv, făcându-se remarcat prin discuțiile și litigiile avute în acea perioadă cu derulatorii de contracte din secțiunea respectivă.
În anul 2002, după ce este exclus din rândurile partidului și suspendat timp de 6 luni pentru că „a adus grave prejudicii imaginii partidului“, migrează împreună cu Baniaș Mircea la PD, unde face echipa bună cu Stelian Duțu și Manafu Ionel, cerând atât pentru el, cât și pentru Baniaș – favoruri pe linie politică, pe motivația aducerii unui val de membri PNȚCD, care se desprind din partid.
Ajunge apoi șef birou pază și administrative, în subordinea directă a directorului logistic Manafu Ionel, șef și pe linie de partid.
Din anul 2002 până în prezent, politic și economic lucrează în mod direct sau indirect în cadrul grupării Baniaș – Manafu – Onaca, cel din urmă realizând puntea de legătură la nivel ministerial cu secretarul de stat, Șerban Tudor“ (foto sus).
„Profesioniștii“ lui Wagner – demolatorii Oil Terminal
Fostul director general Doru Luțac – și el un traseist politic calificat – care i-a fost „naș„ lui Wagner, aducându-l în mijlocul bucatelor, la Oil Terminal, este cunoscut pentru managementul dezastruos al întreprinderii, ca să folosim o sintagmă civilizată.
„În anul 1997-1998, S.C. Oil Terminal S.A., condusă la aceea vreme de către Doru Luțac, a încheiat un parteneriat joint-venture cu o firmă din Turcia, ce avea ca obiectiv declarat dezvoltarea terminalului petrolier fluvial din Galați – la aceea vreme S.C. Oil Terminal S.A. Constanța deținea în portul fluvial Galați un terminal petrolier complex cu parcuri de rezervoare și instalații petroliere aferente care aveau ca scop buncherarea și aprovizionarea cu combustibil a tuturor navelor fluviale care veneau de pe Dunăre în portul Galați.
În urma acestui „parteneriat“, Oil Terminal S.A. Constanța a pierdut proprietatea terminalului fluvial Galați în favoarea firmei turcești, întreg terminalul petrolier fluvial nebeneficiind de niciun leu din acest parteneriat. Odată cu pierderea dreptului de proprietate asupra terminalului fluvial s-a pierdut și dreptul de proprietate asupra navei de buncheraj CEAM, navă cu o capacitate de circa 1.200 de tone care avea rolul de a face buncherajul în portul fluvial Galați“.
S-a spus, la aceea vreme, că terminalul din Galați al Oil Terminal „a fost pierdut“ din cauza „prostului management“ – o sintagmă ce acoperă deseori vinovății dintre cele mai penale.
Tot în perioada „de succes“ a anilor 1997-1998, când Doru Luțac – actual component de vârf al profesioniștilor echipei Wagner – conducea Oil Terminal, „societatea avea concesionate de la Administrația Portului Maritim Constanța 5 dane maritime petroliere (locația fiind în portul Midia, exact în apropierea actualei rafinări Rompetrol) pe care au fost construite instalații tehnologice petroliere de încărcare a produselor motorină și benzină către nave“.
În perioada sus-menționată, arată notele noastre – „directorul general Doru Luțac a fost cel care a dispus închiderea acestor dane petroliere, valorificarea tuturor instalațiilor tehnologice către o firmă italiană, care ulterior le-a tăiat și vândut ca fier vechi și a renunțat la contractul de concesiune pentru aceste dane petroliere, care la scurt timp au fost preluate de către rafinăria Petromidia“. Adică de Dinu Patriciu, săracul arhitect care are în sfârșit termen final de intrare pe fond, în data de 16 septembrie, în dosarul Rompetrol.
(va urma)