Relatiile diplomatice dintre Romania si Franta sunt din ce in ce mai tensionate, din cauza sutelor de cersetori care au impanzit strazile Parisului. Presiunile exercitate de mass-media franceza asupra autoritatilor, acuzate ca nu sunt in stare sa stapaneasca fenomenul migratiei ilegale, i-au facut pe unii politicieni francezi sa-si puna problema reintroducerii vizelor pentru cetatenii romani. Pe malurile Dambovitei, situatia nu este privita insa cu foarte mare ingrijorare, autoritatile abilitate se scuza, acuzandu-se reciproc. Tipic balcanic.
Externele arunca pisica in curtea Politiei
Din punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe, situatia se prezinta extrem de simplu: presa franceza are perfecta dreptate, sau cel putin asa declara unul dintre consilierii ambasadorului Romaniei la Paris, Oliviu Gherman. In plus, acelasi consilier crede ca situatia actuala pune Romania intr-o postura extrem de neplacuta, mai ales in contextul negocierilor ce se poarta pentru admiterea in structurile euro-atlantice. Vina pentru situatia actuala ii apartine, in opinia diplomatului roman, Politiei de frontiera, care s-a dovedit incapabila sa stavileasca acest fenomen.
MI se spala pe maini
Autoritatile de frontiera resping insa acuzatiile si sustin ca au facut tot ce le sta in putinta pentru a impiedica aceste grupuri de infractori sa paraseasca tara.
-Politia de frontiera aplica cu fermitate prevederile legislatiei in vigoare, adaptata practicii comunitare, fara a face discriminari de orice fel sau evaluari subiective a persoanelor. Pana in prezent au fost depistate 36 de retele de trafic de persoane, printre victime aflandu-se si persoane cu handicap-, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei de frontiera.
Demn de remarcat este ca aproape toti cei care au ajuns la cersit in spatiul Schengen au iesit din tara in mod legal, Politia neputand sa-i impiedice sa paraseasca teritoriul national.
Singura solutie ce se poate aplica, si care se pare ca a fost luata in discutie de autoritati, consta in trimiterea unui ofiter de legatura la Paris, care sa incerce sa deblocheze situatia actuala.