Home Actualitate Revoltător! Cei 20 de hoți de lemne care l-au agresat pe pădurarul...

Revoltător! Cei 20 de hoți de lemne care l-au agresat pe pădurarul vasluian sunt încă în libertate

DISTRIBUIŢI

Artenie R., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brodoc – Direcția Silvică Vaslui, a fost vineri seara victima unei agresiuni grave, în afara fondului forestier, acesta fiind atacat de aproximativ 20 de membri ai unei grupări specializate în tăierea ilegală de arbori în pădurile de stat și cele private.
Pădurarul a fost înconjurat vineri seara de membrii grupării infracționale pe raza localității Valea Mare – Negrești, fiind amenințat cu o sabie și lovit în zona capului și a picioarelor, provocându-i numeroase echimoze în zona capului și fracturi multiple la un picior.
Victima agresiunii a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Spiridon” din Iași, fiind în prezent în stare stabilă, urmând ca pădurarul să fie supus unor intervenții chirurgicale. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va oferi întregul sprijin pădurarului, pentru refacerea fizică și psihică, în urma traumelor suferite.
Polițiștii I.P.J. Vaslui și procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări pentru identificarea agresorilor și aplicarea măsurilor legale. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva acordă întregul sprijin organelor de cercetare penală pentru analiza cu celeritate și soluționarea legală a acestui caz grav de agresiune.
Precizăm că agresiunea a avut loc la o zi după ce Artenie R., împreună cu alți doi angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și patru jandarmi, au surprins într-o pădure mai mulți membri ai grupării infracționale respective cu o căruță cu lemne tăiate ilegale, fiind aplicate măsurile legale, inclusiv confiscarea atelajului hipo, a lemnelor tăiate ilegale și a unui motoferăstrău. Pădurea respectivă este una privată, fiind preluată în pază de către Direcția Silvică Vaslui, în urma aplicării prevederilor articolului 16 din Legea 46/2008 – Codul Silvic. În ultimele două săptămâni, angajații Romsilva și jandarmii au efectuat opt acțiuni de prevenire a tăierilor ilegale în zona respectivă.
Acesta este al treilea caz din acest an în care personalul silvic al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva este agresat de către grupări infracționale specializate în tăieri ilegale în păduri de stat sau private, pentru că sunt împiedicate să sustragă ilegal lemn din păduri, alte două cazuri similare fiind înregistrate în județele Caraș – Severin și Suceava.
În primele șase luni ale anului au fost înregistrate alte 20 de agresiuni asupra personalului Romsilva, iar în ultimii cinci ani au fost agresați de infractori alți 157 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
În urma controalelor efectuate de personalul Romsilva, în ultimii cinci ani au fost constatate 7.301 infracțiuni silvice.
În primele șase luni ale acestui an, angajații Romsilva au efectuat 45.862 de acțiuni de control la circulația materialului lemnos, unele împreună cu polițiști și jandarmi, fiind constatate 813 infracțiuni silvice și 6.118 contravenții silvice, în urma controalelor volumul tăierilor ilegale în pădurile de stat scăzând cu 19,67%.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pe baze contractuale pentru aproximativ 1 milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

2 ARII

  1. Oare ce fac sefii IPJ Vaslui!!??dorm de ce nu se sesizeaza din oficiu!!Scularea copii! Sau jandarmii care au dat cu bulanul in copii, femei si tineri!!trimiteti pe Paraschiv cu batausii in padure !!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.