Home Actualitate Revoluționarii – „puțini au fost, mulți au rămas”. ?ê?£i toți plâng după...

Revoluționarii – „puțini au fost, mulți au rămas”. ?ê?£i toți plâng după bani!

DISTRIBUIŢI

Organizațiile de revoluționari din toată țara sunt din nou în fierbere: proteste, manifestații, ba chiar și câțiva greviști ai foamei. Dar, de astă dată  protestul lor are la bază un motiv pe care nici unul dintre ei nu l-a avut în minte acum două decenii. Atunci protestau împotriva regimului comunist și contra lui Ceaușescu. Astăzi, ies în stradă și protestează de teamă că Legea 410/2011 le va reduce o bună parte din privilegiile de care beneficiază de mulți ani încoace. În acest sens, Gheorghe Ciuhandu, primarul Orașului-Martir Timișoara a și afirmat în public că este solidar „cu acțiunile de protest ale organizațiilor de revoluționari și cere Parlamentului României să reanalizeze conținutul Legii 410/2011”. Aceasta este legea care stabilește că, începând cu anul 2012, singurii revoluționari care vor beneficia de drepturi reparatorii sunt doar acele persoane cu merite incontestabile, cele care au luptat în orașele martir din România, în perioada 16-22 decembrie 1989.
Concret cei cu adevărat eroi sunt răniții și urmașii morților din vremea Revoluției. În acest sens premierul Emil Boc a declarat, recent, că „reparație morală și materială trebuie să aibă în continuare, mă refer concret la reparația materială, cei care într-adevăr au avut victime, familiile care au avut victime, deci la cei decedați și la urmașii acestora, la cei răniți, trebuie să aibă prioritate din partea statului român“. Culmea este că, de fapt, cei mai vehemenți protestatari din aceste zile nu sunt adevărații eroi din Decembrie 89, ci mai ales revoluționarii de paie ieșiți pe bandă rulantă din „fabricile de certificate“. Ei sunt acum cei care critică cel mai vehement legea care va încerca să facă un pic de curățenie în fauna pestriță a revoluționarilor în care adevărații eroi se amestecă, de-a valma, cu militari de la Armată și de la MI care au participat activ le reprimarea revoltelor, dar și mulți alți indivizi care și-au obținut mari  recompense materiale doar pentru că au trecut pe stradă în acele zile dramatice. Iar alții nu au făcut nici măcar atât. Luați pe sus de valul unui  populism deșănțat, o serie de politicieni s-au băgat și ei în seamă , afirmându-și  susținerea pentru aceste proteste. Iar faptul că printre aceștia din urmă s-au numărat și câțiva habarniști din arcul guvernamental spune destule lucruri, și nu toate optimiste, despre oamenii noștri politici.

Bani, terenuri, spații comerciale și locuri de veci

Conform datelor oficiale, în acest moment există peste 14.000 de revoluționari care beneficiază de o gamă variată de facilități de la indemnizații bănești, spații comerciale și terenuri ba chiar și de locuri de veci primite gratuit. Dar acesta nu este un număr fix ci unul care s-a tot modificat de-a lungul vremii, ba în sus, ba în jos. La începuturi, în evidențele oficiale au fost înscriși doar vreo 3.000 de revoluționari. Ulterior, numărul lor s-a ridicat la 7.000, pentru ca, prin anii 1997-1998 să sară brusc la 19.000. Dar cei mai mulți, peste 32.000, au fost  pe vremea când de soarta lor se ocupa Bebe Ivanovici, fostul deputat PDSR care pusese pe roate celebra „fabrică de certificate de revoluționar“.
 Dacă prevederile Legii 410/2011vor apuca să fi aplicate cu strictețe, iar calitatea de revoluționar va fi acordată doar răniților și urmașilor celor morți la Revoluție, numărul celor recompensați prin efectele legii va scădea substanțial. Conform datelor oferite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (SSPR), în prezent există 2.069 de persoane care au calitatea de urmași eroi martir. Iar alte 2.395 de persoane au certificate de „luptători răniți“ sau „luptători răniți și reținuți“.  Pe de altă parte, din categoria „luptători remarcați prin fapte deosebite“ fac parte 16.012 de revoluționari, 588 de persoane au statutul de „reținuți“ iar alți 189 sunt revoluționari participanți. Pe vremea în care revoluționarii se numărau cu  zecile de mii, statul a cheltuit pentru recompensele care le erau acordate, aproximativ 72 de milioane de euro pe an. Sumă care, odată cu „subțierea“ numărului revoluționarilor va fi de doar 22 de milioane de euro. La acești bani se vor adăuga restul de facilități care vor fi acordate în continuare: o locuință cu chirie sau cumpărată de la stat cu un preț scăzut, teren intravilan sau extravilan și chiar credite bancare cu dobândă subvenționată.

Revoluționari făcuți „la apelul bocancilor“

Spuneam că lumea revoluționarilor a ajuns să fie populată cu o faună deosebit de pestriță. Eroi sunt cei 42 de timișoreni uciși și aduși la București pentru a fi  incinerați la Crematoriul Cenușa. Dar tot erou este și fostul șef al IGP, chestorul Dumitru Sorescu cel care s-a ocupat de transportarea în Capitală a morților preschimbați în „colete“. Cum tot erou al Revoluției, cu merite deosebite, este și generalul (r ) Mircea Mureșan, cel care, venit cu tancurile în Piața Palatului a deschis focul și a tras ca un bezmetic atât în oameni cât în Biblioteca Universitară. Iar lista revoluționarilor impostori poate continua cu celebra soacră a lui Mircea Geoană care a primit certificat, terenuri și alte privi­legii, doar pentru că într-o zi a revo­luției i-a căzut o ladă de lemn pe picior. Ori chiar cu Bebe Ivanovici, cel a cărui „rană revoluționară“ provenea de pe vremea când frezor fiind, probabil că nu unul prea grozav, își scurtase un deget în cuțitul rabotezei. Alți revoluționari remarcați prin fapte de eroism cu totul deosebite au fost cei pe care evenimentele i-au prins beți mangă și arestați preventiv pentru că făceau scandal chiar acasa la ei. Exact ca „Balint Petrică Dorin, zis «Bedeu» devenit revoluționar pentru că, după cum recunoaște chiar el, pe 20 decembrie ’89, seara, a fost săltat de Miliție de-acasă, unde se afla cu un prieten, pe motiv că făcea scandal. Iar pe alții Revoluția i-a prins arestați pentru comiterea unor infrac­țiuni de drept comun și care, hoți buni de gură, s-au prezentat drept victime politice ale opres­ivului regim comunist.

Vasile Surcel

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.