Home Actualitate Rochiile de mireasa, usturoiul si lumanarile violeaza granitele Romaniei

Rochiile de mireasa, usturoiul si lumanarile violeaza granitele Romaniei

DISTRIBUIŢI

Zi de zi, mii de cetateni romani sau straini incearca sa treaca granitele tarii avand asupra lor tot felul de lucruri. Cei mai multi dintre ei sunt -mici afaceristi- care cumpara din strainatate anumite bunuri cerute de piata interna, in speranta ca revanzandu-le vor scoate un ban in plus. Fenomenul in sine nu este ilegal, cel putin atata vreme cat persoanele respective platesc taxele legale, dar cum plata acestora ar diminua eventualul profit, cei mai multi incerca sa treaca granita fara a le plati. Situatii de-a dreptul comice se ivesc insa atunci cand -afaceristii- incerca sa introduca in tara nu tigari, cafea sau bauturi alcoolice, ci lumanari, usturoi sau smantana.

Cele mai multe cazuri se inregistreaza la frontiera cu Republica Moldova, PCTF Siret conducand detasat in topul confiscarilor de astfel de marfuri mai putin obisnuite. Cateva -capturi- cu adevarat interesante au fost reusite de politistii de frontiera in luna august. Primul caz pe aceasta lista este cel al Mariei Purtuc, cetatean roman, care a efectuat o -excursie- in Moldova. La intoarcere, ea a incercat sa introduca in tara 110 ceasuri de mana electronice, 85 de radioreceptoare si 60 de deodorante, ascunse in cala autobuzului care efectueaza cure pe relatia Cernauti – Suceava. Prin acelasi punct de frontiera, cateva ore mai tarziu, a incercat sa treaca si Yatsenyuk Georiy, cetatean ucrainean, care ascunsese in locasul destinat rotii de rezerva 16 rochii de mireasa.

O alta captura de succes a fost realizata pe 19 august, tot la PCTF Siret, atunci cand Politia a desoperit-o pe Hrynyk Olena, cetatean ucrainean, pasagera a unui autobuz care venea din Ucraina. Cu ocazia efectuarii controlului vamal, in bagajele acesteia au fost descoperite 135 kilograme de lumanari. Cateva zile mai tirziu, politistii au descoperit ascunse in autoturismul lui Marian Hlopina, cetatean ucrainean, 560 metri tul naylon, 142 bucati de voal de mireasa si 2.600 de metri de panglica pentru ornamente.

La PCTF Curtici, a fost -demascat- Petru Bologa, care incerca sa introduca in tara, fara sa fi platit taxe vamale, 1.300 de kilograme de usturoi. In aceeasi zi, la PCTF Cenad, vigilenta Politiei a condus la descoperirea a doi cetateni romani care incercau sa sustraga controlului 40 de kilograme de carne de pui, iar la Punctul de Frontiera Giurgiu a fost oprit turcul Gulen Nihat care nu a declarat 1.400 de kilograme de rosii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.