-Ultimele trei distribuţii de electricitate ar trebui scoase la privatizare în paralel, nu la pachet, din motive de concentrare economică-. Să nu credeţi că formularea acestei -recomandări- aparţine cumva vreunui oficial român care ar da glas unei intenţii guvernamentale sau măcar vreunui politician român din opoziţie, care n-ar împărtăşi întocmai strategia guvernamentală în domeniu şi ar exprima părerea cum ar trebui de fapt procedat.
Această directivă aparţine, în mod incredibil, reprezentantului unei companii străine care deja deţine una din distribuţiile de electricitate din România. În mod incredibil, pentru că decizia asupra procedurii de privatizare revine guvernului român, nemaivorbind de faptul că este treaba exclusivă a statului român dacă iniţiază, înfăptuieşte, continuă sau opreşte privatizări într-un sector sau altul al economiei.
Directiva este cu atât mai incredibilă cu cât compania străină al cărei reprezentant n-a avut nici un fel de reţinere în a da indicaţii autorităţilor de la Bucureşti – CEZ – este dintr-o ţară (Cehia) care n-a făcut nici o privatizare în domeniul energetic, nici în paralel, nici la pachet, compania cu pricina fiind una de stat. Ceea ce transformă -recomandarea- dintr-o povaţă privată într-o presiune de stat făcută asupra altui stat! Că -recomandarea- vine de fapt din partea unui român, d-l Doru Voicu, directorul de dezvoltare al CEZ România, este doar o impertinenţă în plus, căci un cetăţean român s-ar cuveni să nu-şi ia în batjocură propriul stat, chiar dacă un asemenea lucru îi este sugerat de stăpânii săi străini. Dl Voicu nici măcar nu s-a străduit să ascundă motivele adevărate pentru care a făcut -recomandarea- cu pricina: nicidecum nu e vorba de grija faţă de concentrarea economică din sector, ci de faptul că scoaterea la privatizare separat a distribuţiilor de electricitate încă de stat ar permite CEZ să liciteze pentru toate!
Dacă mai există cumva vreun dubiu, episodul cu pricina elimină orice îndoială: România este luată de cine vrei sau nu vrei drept o ţară bananieră.
Întâmplarea – sau poate nu! – a făcut ca -recomandarea- să vină -la pachet- (pentru a prelua expresia d-lui Voicu) cu intervenţia nu numai dincolo de orice uzanţă diplomatică, dar şi de o obrăznicie fără seamăn a autorităţilor de la Budapesta în favoarea miniştrilor penali ai UDMR, care sunt cercetaţi de procurori. Într-un mod la fel de incredibil, se spune în intervenţia cu pricina că ar fi în interesul relaţiilor dintre cele două ţări ca aceşti miniştri, cică cercetaţi în speţe cu conotaţii etnice, să fie lăsaţi în pace de justiţie. Impertinenţa autorităţilor de la Budapesta nu are egal decât în lipsa de reacţie corespondentă a autorităţilor de la Bucureşti. Ceea ce nu face decât să convingă străinătatea de pretutindeni că în România au de a face cu o ţară bananieră. De altfel, după ce autorităţile de la Bucureşti au cedat celor de la Washington dreptul de a judeca pe cetăţenii americani care comit infracţiuni pe teritoriul românesc, chiar dacă, aşa cum s-a şi întâmplat, comit omoruri, te poţi aştepta la orice! Şi demonstraţiile că dacă eşti străin poţi jigni şi umili România fără să primeşti vreo replică adecvată vin una după alta!
Deşi poate nu la fel de emoţionale precum demersul american sau intervenţia maghiară, -recomandarea- cehă parcă le întrece pe fond pe toate. Washingtonul a impus imunitatea propriilor cetăţeni în România, Budapesta încearcă să introducă în România imunitatea de etnie pentru maghiari, Praga însă ne cere să-i dăm averea noastră învăţându-ne şi cum să i-o punem cât mai simplu pe tavă. Biata Românie, ce-a ajuns! Cârpă de şters pe jos!
