Home Actualitate România pierde 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport

România pierde 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport

DISTRIBUIŢI

Vicepreședintele PNL Alexandru Nazare atrage atenția că România pierde 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru transport, iar din fondurile europene alocate pentru acest domeniu au fost cerute în 2015 la decontare 14 milioane de euro.

„În loc să participe la inaugurarea autostrăzii de la Nădlac premierul Ponta ar trebui să își facă timp pentru a vedea camioanele care stau blocate pe centura București sau pe Sibiu-Pitești, autostrada care se surpă lângă Sibiu pentru că a fost inaugurată la presiunile sale în campania electorală sau lucrările care stagnează pentru autostrada dintre Lugoj și Deva. Degeaba inaugurăm trecerea pe autostradă dintre România și Ungaria dacă nu avem funcțional întreg coridorul de transport dinspre Constanța spre granița de vest, gâtuind astfel dezvoltarea economică a României. Premierul Ponta este direct responsabil pentru modul dezastruos în care au fost gestionate proiectele de autostrăzi în ultimii 3 ani”, a declarat Nazare, potrivit unui comunicat remis miercuri CURENTUL.

Deputatul liberal semnalează faptul că în primele șase luni ale anului fondurile europene pentru transport au fost utilizate în proporție de sub 1%.

„Din cele 4,3 miliarde de euro fonduri europene pentru transport alocate în perioada 2007-2013 pentru anul acesta ținta era să fie cheltuite 1,3 miliarde de euro, din care aproape 600 de milioane de euro pentru autostrăzi și drumuri naționale, 400 de milioane pentru căi ferate, 200 de milioane pentru metrou, 50 de milioane pentru domeniul naval și 40 de milioane pentru modernizarea aeroporturilor. Bilanțul primelor 6 luni arată însă că CNADNR abia a cheltuit 5,5 milioane de euro, iar CFR 4,8 milioane de euro. În aceste condiții pierderile la sfârșitul anului vor fi de aproximativ 2 miliarde de euro”, a conchis Alexandru Nazare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.