Cu două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale, peste 95% dintre români nu știu care sunt candidații nominalizați de principalele partide pentru alegerile parlamentare.
Însă, mai mult de 80% dintre românii cu drept de vot s-ar putea prezenta la urne la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, relevă un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS).
Potrivit cercetării, 55% dintre persoanele intervievate au declarat că vor merge cu siguranță la vot pe 30 noiembrie.
În același timp, 26,4% dintre respondenți au susținut că probabil vor merge să își exprime opțiunea de vot la scrutinul parlamentar.
Doar 6,2% dintre români susțin că "sigur nu" vor merge la urne, iar 7,1% "probabil nu" vor merge să își exprime opțiunea electorală.
Există însă și un procent de 5,3% dintre români care afirmă că nu știu dacă vor merge sau nu să voteze.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane