Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni la Digi24, că nu este luată încă decizia finală de a nu se vota prelungirea stării de alertă și că partidul își poate schimba opinia doar dacă vin specialiștii cu argumente, nu politicienii.
„Este o decizie neluata. Vom avea un CEX saptamana viitoare”, a spus Lucian Romașcanu. Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că „Marcel Ciolacu a nuantat” în sensul că „daca specialistii vin cu argumente, ne putem reconsidera aceasta pozitie”. „Acum nu este nicio dovada in sprijinul prelungirii starii de alerta”, a mai declarat Romașcanu.
Anterior Ciolacu declarase:
„PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării!
Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei.
De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la ministerul Sănătații se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL.
Românii au demonstrat însă că sunt mai #responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici!
#PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie sa spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe.
După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții. Să terminăm cu #Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!