Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat ieri, la Alba Iulia, că România și-a îndeplinit obligațiile „din punct de vedere tehnic” pentru aderarea la Spațiul Schengen, iar faptul că țara nu face parte „din club” duce la pierderi economice și sociale. „Este un an special pentru că ducem o bătălie mare pe obiectivul zero, să-i spunem, de prioritate extremă în politica externă a României, și anume aderarea la Schengen. Această inexistență a noastră în acest club duce la pierderi, și economice și sociale și în ceea ce privește mobilitatea forței de muncă și în ceea ce privește evoluția, de fapt, a mai multor categorii socio-profesionale din România care, în situația în care ar fi acolo, ar avea alte posibilități de exprimare în mai multe variante existențiale”, a afirmat Rus. Ministrul de Interne a adăugat că începând din această săptămână va avea întâlniri cu ambasadori și miniștri de interne ai unor țări din Uniunea Europeană pentru a discuta despre aderarea României la Schengen. Liderii statelor UE au hotărât, la 1 martie, să amâne până în septembrie decizia cu privire la o eventuală intrare în spațiul Schengen a României și Bulgariei.
Bogdan Cristescu