Termenul limită de depunere a propunerilor pentru includerea obiectivelor în cele 12 rute turistice/culturale din PNRR este prelungit cu o săptămână. Motivul prelungirii este declanşarea războiul din Ucraina şi faptul că autorităţile române sunt implicate în acordarea de ajutor umanitar refugiaţilor din ţara vecină. Aceasta înseamnă că titularii obiectivelor pot transmite propuneri de obiective până la noul termen limită de 20 martie 2022, în loc de 13 martie 2022.
Cele 12 rute turistice/culturale sunt: ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiţionale, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăţilor, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creşterii atractivităţii zonei şi ruta satelor cu arhitectură tradiţională. Prin PNRR cheltuim 103,53 milioane de euro pentru această investiţie ce face parte integrantă din Componenta C11 – Turism şi Cultură.
„Situaţia creată de război ne pune pe toţi într-o poziţie dificilă. Mai multe municipalităţi de la frontieră au cerut prelungirea termenului. Cu toţii încercăm să ajutăm, iar fiecare ajută acolo unde poate. Desigur, trebuie să continuăm şi munca începută, dar cel mai important este să acordăm tot ajutorul refugiaţilor, acesta fiind motivul pentru care am prelungit cu o săptămână termenul de aplicare”, a declarat Csilla Hegedus, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
În cadrul acestei investiţii, tipurile de beneficiari sunt următoarele:
Ruta castelelor, curiilor, culelor, bisericilor fortificate, bisericilor de lemn, mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăţilor şi ruta bisericilor fortificate:
– unităţile administrativ teritoriale sau parteneriate între acestea;
– consilii judeţene;
– persoanele juridice de drept privat
– unităţile aparţinând unui cult religios recunoscut în România;
– organizaţii neguvernamentale care au drepturi reale, pentru care poate fi acordat dreptul de intervenţie asupra obiectivului (avize/autorizaţie de construire).
Ruta caselor cu arhitectură tradiţională, ruta pentru refacerea peisajului cultural din Delta Dunării:
– unităţi administrativ teritoriale sau parteneriate între acestea;
– consilii judeţene;
– unităţile administrativ teritoriale;
– organizaţiile neguvernamentale;
– persoane fizice;
Ruta gastronomiei tradiţionale:
– consilii judeţene sau parteneriate între acestea
Investiţiile pentru restaurarea/reabilitarea obiectivelor vor fi coordonate în parteneriat de Compania Naţională de Investiţii şi/sau Unitatea de Management a Proiectului.
Termenul maxim până la care investiţiile finanţate prin PNRR pot fi finalizate este de 30 iunie 2026