
Veste bună pentru iubitorii de drumeţii cu maşina. Circulaţia pe Transfăgărăşan a fost redeschisă de astăzi.
CNADNR informează însă conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră din zonele periculoase. Mai mult, pe sectorul de drum cuprins între km 104 şi km 130, Bâlea Cascadă, circulaţia este interzisă între orele 21:00 şi 07:00 dimineaţa. Pe Transfăgărăşan circulaţia este permsiă doar patru luni pe an, din cauza condiţiilor meteo. Şoseaua va fi deschisă până la 1 octombrie.