După ce ieri Regele Mihai a anunțat retragerea calității de principe si alteță regală nepotului său Nicoale, lăsând astfel Casa Regală doar cu fostul actor Radu Duda având aceste titluri, astăzi si fostul prinț Nicolae trimite un comunicat despre „viitorul” dinastiei:
„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României și locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul țării și Casei noastre, precum și la rolul pe care eu îl pot avea în propășirea lor.
Poziția de Principe al României și prezența în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viața pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestății Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile și principiile în alt mod.
Le mulțumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul și speranța lor, și care și-au oferit ajutorul la inițiativele dedicate propășirii României. În noile mele circumstanțe, voi căuta să mă dedic în continuare activităților ecologice, de tineret și caritabile, despre care am învățat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România.
Doresc de asemenea să le mulțumesc autorităților publice centrale și locale pentru deschiderea cu care și-au acordat sprijinul proiectelor comune, și mai ales familiei mele, pentru dragostea și înțelegerea cu care m-au înconjurat aici.
Nădăjduiesc că Dumnezeu să protejeze și în viitor națiunea și Coroana Română.”