Home Actualitate Să râdem cu Uniunea Scriitorilor din România

Să râdem cu Uniunea Scriitorilor din România

DISTRIBUIŢI

Nicolae Manolescu, fost co-autor al manualelor de limba română în comunism și Varujan Vosganian, infractor scăpat de Parlament prin vot politic de dosarul penal de la DIICOT privind prăduirea gazelor naturale ale României acuză că au fost schimbați de la conducerea Uniunii Scriitorilor printr-un puci. Noua conducere a anunțat printr-un comunicat că vechea conducere a fost înlocuită. Manolescu a declarat pentru Agerpres că „au convocat în mod ilegal, nestatutar, o adunare, la care au participat vreo 15 — 20 și s-au ales și nu mai știu ce vor să facă pe-acolo…. Au anunțat în ziar și noi am dat un comunicat că povestea e ilegală, pentru că nu se poate face Adunare Generală Extraordinară, conform statutului, decât dacă o convoacă președintele, consiliul sau o treime din membri. Ceea ce înseamnă 800. Asta nu i-a împiedicat s-o facă. S-au ales, dar o să-i contestăm în justiție”, a declarat Manolescu. „Deocamdată, îi dăm afară pe toți cei care s-au ales în conducere. Mâine (n.r. — luni) avem Consiliu. Vor trebui să facă lista completă dacă vor să se ducă la judecătorie și atunci o s-o aflăm și noi”.

Printr-un comunicat, noua conducere a anunțat că:

„În luna februarie 2015, Comitetul de inițiativă al Adunării Generale a Asociației Uniunea Scriitorilor din România a cerut convocarea unei Adunări Generale Extraordinare.

Conform OG 26/2000, după expirarea termenului legal de un an, orice membru are dreptul să o convoace. Comitetul de inițiativă a procedat în consecință.

În luna februarie a.c. a fost postat convocatorul pe site-ul www.alegeriusr.ro, trimis prin poștă electronică spre membri și publicat în trei ziare de circulație națională: Adevărul, Jurnalul Național și Evenimentul Zilei. Termenul a fost de o lună, conform legii. Pe data de 18 martie a.c., cvorumul nu a fost întrunit, astfel că Adunarea Generală Extraordinară a fost reconvocată, conform legii, după 24 de ore, pe 19 martie a.c., în sediul Colegiului național Mihai Viteazul, din Capitală.

Adunarea Generală Extraordinară a avut pe ordinea de zi:

1. Eliminarea din Statutul USR a prevederilor abuziv și ilegal introduse în 2009 și 2013 de fosta conducere USR privind libertatea oricui de-a modifica statutul ‘după împrejurări’, în disprețul cadrului legal — acest drept revine exclusiv Adunării Generale, care se întrunește anual și redevine astfel organul suprem de conducere al USR.

S-au mai hotărât: limitarea la două a numărului de mandate pentru funcțiile de conducere, reducerea rațională a libertăților financiare și de decizie ale conducerii, adaptarea cuantumului cotizației la posibilitățile economice ale membrilor, anularea sancțiunilor abuzive, inclusiv a excluderilor decise de fosta conducere, precum și solicitarea unui audit financiar extern, pentru elucidarea modului în care au fost administrate fondurile publice și resursele proprii ale USR.

2. Alegerea noilor organe de conducere. Au fost aleși președintele, vicepreședintele, Consiliul Director, Comisia de cenzori, prin vot secret.

Adunarea Generală Extraordinară a USR a votat o nouă conducere. Cristian Teodorescu este noul președinte al USR, iar Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu au fost aleși vicepreședinți. Din Consiliul Director fac parte Ioana Crăciunescu, Grigore Șoitu, Cosmin Perța, Paul Vinicius, Adrian Suciu, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu și Valeriu Mircea Popă. Din Comisia de Cenzori fac parte Carmen Ionescu, Dan Iancu și Daniel Vorona.

3. Discuții și programe. Noua conducere a USR a insistat pe demontarea falsurilor și calomniilor care circulă în teritoriu, răspândite de fosta conducere. Declarăm public că nimeni nu intenționează să conteste pensiile membrilor (pe care statul le plătește, nu Uniunea). Cuantumul cotizației a fost readus la vechile cote. Nimeni nu mai are dreptul de a se eterniza în funcție. Prin intermediul Adunării Generale anuale, orice membru se poate implica în conducerea USR, inclusiv criticând-o.

Dorim transparentizarea deciziilor, participarea responsabilă la viața cetății, condiții mai bune pentru scriitorii și traducătorii din România. Pornim de la ideea că libertatea de opinie și expresie a membrilor, precum și drepturile lor trebuie redevină norma USR. Listele cu beneficiarii drepturilor și bonificațiilor vor fi făcute publice. Se va proceda la actualizarea evidențelor pentru ca toți membri titulari să fie înregistrați în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Vom verifica intrările masive de membri, din ultimii ani și vom face în așa fel încât scriitorii care au abandonat USR să se întoarcă. Vom verifica criteriile după care s-au acordat distincții și bonificații.

Vom interzice conducerii operative să participe la concursuri în care USR este organizator său partener principal. Vom reintra rapid în legalitate și vom promova libertatea spiritului creator, care trebuie să definească această instituție de utilitate publică. USR va redeveni o uniune a creatorilor, și nu una de creație.

Adunarea Generală Extraordinară a fost filmată, lucrările au fost supervizate de doi avocați și autentificate de un notar. Urmează depunerea actelor la Tribunal și în Registrul asociațiilor și fundațiilor, operații care nu au mai fost actualizate de 18 ani. Vom stinge litigiile în care e implicată USR, întrucât nu mai au obiect.

Nu în ultimul rând, vom aduce la cunoștință publicului toate acțiunile nedemocratice, discreționare sau chiar aflate la limita legii prin care fosta conducere a instaurat un regim de teamă și constrângeri printre membrii săi.

E timpul pentru un nou început.

Consiliul Director al USR”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.