Cadrele medicale medii vor declansa astazi, timp de doua ore, intre 9.00 si 11.00, greva de avertisment deoarece in urma negocierilor de saptamana trecuta dintre reprezentantii Federatiei Sanitas si cei ai Ministerului Sanatatii, Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Finantelor Publice nu s-a ajuns la nici o solutie. In opinia sindicalistilor, propunerile guvernamentale au fost inacceptabile si ca atare au hotarat declansarea conflictului de munca.
Liderii sindicali Sanitas ii asigura pe bolnavii care se vor adresa unitatilor sanitare ca nu vor fi afectati de greva, urgentele vor fi asigurate, iar o treime din personal va lucra.
Asistentii medicali isi continua astfel protestele incepute, lunea trecuta, cu o greva japoneza, urmand ca azi sa intre in greva de avertisment de doua ore, iar la 8 noiembrie sa declanseze greva generala, daca pana atunci nu se ajunge la un acord cu guvernul.
Federatia Sanitas a declansat conflictul de munca la mijlocul lunii octombrie, sindicalistii invocand ca proiectul de buget pe anul 2005 nu garanteaza bani suficienti pentru cresterea salariilor si acordarea tichetelor de masa in sistemul sanitar. Sanitas cere o majorare salariala de 80%, iar oferta guvernului este de numai 40%.