Congresul PSD, desfășurat la sfårșitul săptămånii, a fost urmărit ca un film de capă și spadă, în care n-au lipsit combatanții gata de bătaie și țigăncile venite să alunge spiritele necurate și ghinionul care båntuie de ceva ani partidul. După ce Miron Mitrea și Radu Mazăre au declarat în plen că se retrag și-l susțin pe Victor Ponta, retragerea lui Cristian Diaconescu din cursa pentru președinția PSD a fost unul din momentele-cheie ale congresului de la Romexpo, ridicånd numeroase semne de întrebare. Gestul său i-a surprins pe mulți, deoarece declarase ferm cu vreo două zile în urmă că nu acceptă oferta lui Mircea Geoană de a merge alături într-un proiect comun la președinția PSD. Diaconescu s-a răzgåndit brusc såmbătă, pe la ora 18.00, cånd a anunțat că renunță la candidatură și-l sprijină pe acesta. Interesant este că Diaconescu a mai luat o dată cuvåntul în plenul congresului, la ora 13.00, cånd nu a scos o vorbă despre sprijinul acordat lui Geoană. A vorbit despre unitatea partidului, despre greșelile făcute de echipa de conducere (adică Geoană) și despre nevoia de schimbare în PSD. Ce s-a întåmplat în intervalul de patru ore pentru a-l determina pe Diaconescu să se răzgåndească și să meargă alături de Mircea Geoană? Răspunsul se găsește în întålnirea purtată de Geoană și Vanghelie cu Cristian Diaconescu, cu puțin timp înainte ca acesta să facă anunțul de renunțare la candidatură. Potrivit informațiilor noastre, Diaconescu a fost șantajat cu informații legate de viața sa privată.
Fostul ministru de Externe este conștient că cel mai important capital politic al său este imaginea sa, destul de nepătată, dacă trecem cu vederea episodul în care a fost surprins în mașină cu o ziaristă de la Realitatea TV, în timp ce se deplasau spre casa acesteia. Din aceste motive a renunțat la candidatură și a acceptat oferta lui Geoană, contrar atitudinii sale politice din ultima vreme, în speranța că informațiile despre viața sa privată vor rămåne ferecate pentru totdeauna.
Conform informațiilor noastre, episodul cu ziarista Cristina Șincai nu este singular, iar Cristian Diaconescu, contrar imaginii sale de familist convins, se bucură din plin de compania unor domnișoare „recrutate“ în special din mediul jurnalistic. Zvonurile lansate pe la colțurile PSD și pe culoarele Ministerului de Externe susțin că, după episodul Cristina Șincai, Diaconescu a trecut la o nouă etapă, având o relație cu Oana Sultănoiu, ziaristă la aceeași Realitatea TV.
Tabăra lui Geoană l-a monitorizat 10 zile pe Diaconescu
La scurt timp după retragerea inexplicabilă a lui Diaconescu la congresul PSD, jurnalista Floriana Jucan, care a declarat că o leagă multe lucruri de liderii acestui partid, a afirmat public că se află în posesia unui dosar de 37 de pagini care dovedește că vicepreședintele PSD a fost monitorizat timp de 10 zile, la începutul lui februarie, și aspecte din viața sa privată ar putea fi compromițătoare și l-ar putea decredibiliza. „În urmă cu circa o săptămână, a venit cineva la mine – l-am considerat atunci din tabăra lui Mircea Geoană – cu o monitorizare a lui Cristi Diaconescu. Nu am publicat-o niciodată, deși ea mi-a fost încredințată spre publicare. M-am gândit că nu trebuie să intru în acest joc, mai ales pentru că urmau aceste alegeri“, a spus Jucan.
Potrivit acesteia, Diaconescu ar fi fost monitorizat, în perioada 1-10 februarie, de un serviciu de informații a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Monitorizarea ar releva cel puțin două aspecte compromițătoare la adresa politicianului: o vizită la un controversat om de afaceri și un moment din viața privată care ar demonstra imoralitatea acestuia.
„Această monitorizare este adevărată. Cristian Diaconescu este monitorizat non-stop, de când merge cu soția la cumpărături, până când merge la unii dintre liderii PSD acasă, când merge la sediul SRI din Piața Victoriei sau când merge într-o vizită de patru ore, pe 5 februarie, la reședința unui mogul. Ce m-a uimit la Diaconescu este că, în toată această perioadă, se deghizează: își pune fes pe cap, parchează pe străzi lăturalnice, își pune ochelari, deci are ceva de ascuns“, a completat Jucan.
Ce-i drept, Diaconescu avea toate motivele să se ascundă, pentru a nu-și strica imaginea de om serios. O vizită la mogul, indiferent că este motivat de nevoia unui SPA de calitate, echivalează în PSD cu sinuciderea politică. Ca să nu mai vorbim de întâlnirile ascunse cu ziaristele, întâlniri determinate bineînțeles de nevoia de a discuta subiecte fierbinți legate de congres, PSD, scut antirachetă etc.
Diaconescu și suprarealismul
„Nu am nicio idee despre ce este vorba. (…) Această chestiune, mai mult sau mai puțin personală, este legată de acest Congres și cred că este o chestiune exagerată“, a replicat Diaconescu, întrebåndu-se retoric dacă „trăim într-o lume suprarealistă?“. Nu e suprarealism cu siguranță, e viața politică românească în care șantajul face casă bună cu politicienii de Dâmbovița.
Pus în fața evidențelor, pesedistul a recunoscut că a fost la sediul SRI din Piața Victoriei, însă pentru a avea „o discuție în legătură cu un proiect în ceea ce privește scutul antirachetă“, dar și că s-a întâlnit, pe 5 februarie, „și cu oameni de afaceri și cu jurnaliști“. Ce-i drept, mogulul este om de afaceri că altfel n-ar fi mogul, iar fetele sunt ziariste cu state vechi în presa românească, după cum susțin cunoscătorii.
Interviu acasă la o ziaristă
În luna aprilie a anului trecut, reporterii revistei „Star“ l-au văzut pe ministrul de Externe de atunci, pesedistul Cristian Diaconescu, împreună cu ziarista de la Realitatea TV, Cristina Șincai, în mașină.
Cei doi au fost suprinși în fața unui restaurant chinezesc din Capitală. Diaconescu a fost fotografiat apoi când ieșea din restaurant cu mâncare la pachet. Cei doi și-au continuat drumul spre Aleea Circului, din zona Ștefan cel Mare – Lacul Tei, la un bloc.
Aici, Cristina Șincai a intrat în bloc cu pachetele cu mâncare, ea fiind urmată la zece minute și de Cristian Diaconescu.
Chestionat de presă, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a declarat pentru un post de radio că demnitarul PSD se afla la ziaristă în casă pentru a pregăti un interviu. „Domnul ministru Cristian Diaconescu și jurnalista Cristina Șincai discutau probleme profesionale. Pregăteau un interviu și de aceea se afla la dânsa“, a spus Șerbănescu, explicând, astfel, întâlnirea dintre șeful său și ziarista de la Realitatea TV. Interesant mod de a face interviurile, la o mâncare chinezească servită chiar acasă la ziaristă!