Universitatea Babeș-Bolyai i-a transmis o scrisoare deschisă premierului Cîțu:
Domnule Prim-ministru,
Universităţilor româneşti, pe bună dreptate, li se cere, atât de către autorităţi, cât şi de către societate, performanţă academică în toate cele trei misiuni ale unei universităţi moderne: (1) educaţie, (2) cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) şi (3) relaţia cu societatea/mediul socio-economic. Dar toată lumea trebuie să conştientizeze că în lumea modernă relaţia eficientă cu mediul socio-economic se poate face doar în condiţiile în care există dinamism şi se pot crea avantaje competitive, altfel relaţia rămâne o formă fără fond neeficientă. Din păcate, legislaţia naţională nu ne ajută în acest sens, ba este chiar contradictorie (unele legi încurajează relaţia, altele o descurajează şi chiar o „vânează pentru a o pedepsi”) şi ambiguă, descurajând universităţile în relaţia cu mediul socio-economic şi interferând astfel chiar cu componenta educaţională şi de CDI. Spre exemplu, în CDI nu mai contează să faci lucrurile bine, ci trebuie să le faci bine (şi chiar excelent) şi să fii primul care le faci; acest lucru nu se poate realiza dacă legislaţia pe componentele de achiziţii/economice/financiare nu ne ajută, ci ne încurcă. În educaţie avem nevoie de programe pe care să le organizăm rapid şi flexibil, în funcţie de nevoile pieţei; finanţarea pentru astfel de programe ar putea veni din mediul privat, dar actorii din mediul privat nu sunt stimulaţi prin legislaţie în acest sens, iar finanţarea lor îşi pierde flexibilitatea odată ce intră în universitate. Uneori ne simţim ca la o „cursă de 100 de metri garduri”, având, spre deosebire de ceilalţi competitori, câteva pietre legate de picior, iar când ajungem ultimii suntem întrebaţi de ce! Universităţile româneşti, totuşi, cresc academic şi în aceste condiţii vitrege, dar ceilalţi din jurul nostru cresc mai mult şi mai repede, accentuându-şi astfel avantajele competitive.
În acest context, vă solicităm sprijinul pentru o modificare fundamentală de arhitectură şi viziune în legislaţia relevantă pentru relaţia dintre universităţi şi mediul socio-economic, dacă se doreşte ca universităţile româneşti să fie competitive în relaţia cu acest mediu (altfel ne rămâne să ne focalizăm doar pe educaţie şi CDI!). Asta pentru că performanţa universităţilor româneşti, dacă i se creează condiţii de realizare, are apoi un impact global, cumulativ, evolutiv şi sustenabil în societate:
(1) Va creşte prezenţa universităţilor româneşti în rankingurile internaţionale;
(2) Prezenţa în ranking va atrage apoi resursă umană de calitate, cadre academice şi studenţi, atât internaţionali (brain gain), cât şi naţionali (prevenind brain drain);
(3) Performanţa va contribui la generarea de cunoaştere care să susţină apoi inovaţii incrementale sau disruptive în mediul socio-economic, oferind astfel avantaje competitive ţării, cu impact pozitiv asupra bunăstării oamenilor;
(4) Universităţile formează specialiştii care lucrează în diverse domenii. Dacă aceştia nu sunt formaţi adecvat, cu un spirit modern şi antreprenorial, domeniul nu va funcţiona eficient, iar astfel ne condamnăm prezentul. Tot universităţile sunt cele care formează profesorii care ne educă copiii, generaţiile viitoare. Dacă aceştia nu sunt formaţi în spiritul relaţiei cu societatea modernă, ne condamnăm şi viitorul.
(5) Componenta socio-economică bine realizată va putea apoi susţine şi demersuri ştiinţifice şi culturale care nu sunt automat economice şi care adesea costă, dar care permit nu doar ancorări în paradigmele actuale socio-economice, ci care schimbă reflexiv societatea şi paradigmele socio-economice actuale. Altfel, acest cost revine din nou doar statului, care nu-l poate susţine la nivelul dorit, nivel care să producă schimbările paradigmatice aşteptate.
Mai jos sunt enumerate spre exemplificare doar câteva aspecte majore care necesită decizii strategice în relaţia dintre universităţi şi mediul socio-economic, cu impact legislativ (problemele/necesităţile exemplificate sunt reale, iar soluţiile propuse sunt posibile, noi având şi formulări legislative concrete dacă ni se cer, fără ca asta să însemne că nu putem gândi şi găsi şi alte soluţii poate mai bune):
1. Problemă – fondurile obţinute în cadrul sau în legătură cu parteneriatele universităţilor cu mediul privat nu au un regim special faţă de alte fonduri publice, ceea ce creează blocaje cu privire la angajarea acestor fonduri. Necesitate – crearea unui regim special de angajare a fondurilor provenite din colaborări cu mediul privat. Soluţie – stabilirea unor excepţii normative care să permită angajarea fondurilor dobândite direct din mediul privat sau prin colaborări cu mediul privat fără utilizarea mijloacelor generale de angajare a cheltuielilor publice. Exemplu: finanţările obţinute prin sponsorizare sau prin împărţirea profitului dintr-o societate nu vor fi supuse reglementărilor privitoare la achiziţii publice şi finanţe publice.
2. Problemă – fondurile provenite din mediul privat, menite să susţină în mod direct programele de studii şi activitatea de CDI din universităţi, sunt încă extrem de reduse. Necesitate – creşterea atractivităţii acordării de finanţări private pentru universităţi. Soluţie – modificarea legislaţiei fiscale, astfel încât finanţările acordate de mediul privat să se bucure de regimul de facilitate fiscală reală. Exemplu: sumele destinate susţinerii programelor de studii devin eligibile pentru scutire de impozit, indiferent de plafon.
3. Problemă – cercetarea-dezvoltarea-inovarea din universităţi necesită investiţii rapide şi dinamice în infrastructură şi în servicii externalizate specifice, care sunt supuse regimului achiziţiilor publice şi fac foarte dificilă dobândirea lor în forma şi la momentul dorit. Necesitate – facilitarea achiziţiilor de produse şi servicii necesare cercetării-dezvoltării-inovării, chiar în condiţiile în care acestea sunt necesare pentru ca rezultatele CDI să fie apoi destinate comercializării. Soluţie – stabilirea de excepţii normative care să flexibilizeze regimul achiziţiilor publice pentru necesarul de produse şi servicii specifice destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare din universităţi.
4. Problemă – încheierea de contracte comerciale având ca obiect exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală sau comercializarea produselor inovative este adesea blocată de imposibilitatea stabilirii cotelor de participaţie corecte ce ar trebui să revină universităţilor publice, asigurând în acelaşi timp protecţia acestora în raport cu controalele specifice instituţiilor publice. Necesitate – reglementarea, în sistem procentual orientativ, a cotelor de participaţie minimală la profitul rezultat din transpunerea rezultatelor cercetării în piaţa liberă. Soluţie – elaborarea de acte normative care să prevadă participaţiile minimale ce pot fi asumate de universităţi, precum şi crearea unui mecanism normat care să asigure selectarea partenerului din mediul privat în mod simplificat, în baza autonomiei universitare, prin analiza necesităţilor universităţii în corelare cu strategiile de piaţă (promovare, vânzare) optime.
5. Problemă – crearea unor entităţi de drept privat necesare orientării către piaţă (ex. spin-off-uri) nu este suficientă pentru universităţi atât timp cât capitalizarea acestor entităţi riscă să fie considerată nelegală sau neconformă. Necesitate – acordarea posibilităţii pentru universităţi de a capitaliza societăţile comerciale înfiinţate, iar resursele, odată puse la dispoziţia entităţilor private, să se supună numai reglementărilor specifice, nu şi celor destinate fondurilor publice, fără a exista riscul încadrării acestor operaţiuni ca neadecvate. Soluţie – adoptarea de norme care să garanteze un regim special deschis şi neîngrădit de cheltuire a fondurilor avansate de universităţi către societăţile comerciale pe care le creează singure sau prin asociere.
Domnule Prim-ministru, am ales calea scrisorii deschise deoarece problemele ridicate sunt de interes general şi necesită o opţiune strategică a autorităţilor, în condiţiile transparenţei sociale. De-a lungul ultimilor ani, am discutat şi în contexte mai specifice aceste aspecte (ex. ministere, organizaţii profesionale), fără rezultat. Un nou Guvern, care vorbeşte despre modernizarea şi dezvoltarea României, nu-şi va putea atinge obiectivul fără astfel de reforme în mediul academic, iar un Prim-ministru cu experienţă în mediul academic din SUA poate înţelege mai bine aceste lucruri.
Cu consideraţie,
RECTOR
Prof. univ. dr. Daniel DAVID