Zece medici din Clinica de Medicină Internă și Cardiologie Colțea printre care se află și cadre didactice la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” au transmis o scrisoare deschisă sub titlul
Dr. Mircea Ovidiu Denis Lupusoru: cu diploma de medic obtinuta la Facultatea de Medicina din Constanta prin completarea studiilor de fiziokinetoterapeut de la UMF Carol Davila cu 3 ani de facultate de medicina, rezident fara rezidentiat, prodecan nereprezentativ al Universitatii de Medicina Bucuresti.
„Dl. Lupusoru, prinzand un curios vant bun din pupa, ajunge director medical la Spitalul Gorgos, unde, dupa ce a plecat, cei ramasi au facut un chef de pomina (acesta a fost primul lucru pe care l-am auzit despre cel la care ne referim). Nazuind a se statornici in serviciul de Radioterapie (si de ce nu, poate a-l conduce candva) a devenit rezident cu plata in spitalul Coltea, fiind in acelasi timp ierarhic superior si inferior coordonatorului sau de rezidentiat, dar si coleg cu medicii rezidenti, de a caror organizare ar fi trebuit sa raspunda ca prodecan!
Ce daca in mod legal nu putea face al doilea rezidentiat daca nu il avea pe primul? Pasul dr Lupusoru este mult mai mare decat a celor obisnuiti! Neglijenta de tinerete pentru o cariera construita in mod corect este supracorectata de aspiratia de promovare universitara – Conferentiar la Fiziologie, secretar de comisie ghici cine? O fosta angajata a sa de la Spitalul Coltea, a carei fidelitate fata de fostul manager si coleg de catedra evident ar impresiona, daca nu am sti ca dumneai a fost data afara din spital de managerul ce a urmat dr Lupusoru pentru practicarea fara drept a profesiei, si aceasta ca urmare a insistentelor unor avertizori de integritate. Prodecan responsabil de rezidenti; ce le spune oare? Cum se poate ajunge sa conduci scoli inalte fara scoala? Sau cum se poate fura ca poate nu te prinde nimeni? Sau cum se poate folosi functia pentru angajari ale apropiatilor, pentru ca, nu-i asa, ce este rau in traficul de influenta?
Am citit un foarte recent articol in care se prezenta dorinta dlui Lupusoru de a fi numit manager la Spitalul de arsi. Pentru potential viitorii sai colegi punctam cateva dintre reusitele administrative ale dr Lupusoru: achizitii dublate, contracte trucate constatate de Curtea de Conturi, concursuri desfasurate cu incalcarea legii si cu castigator prestabilit, comisii de disciplina pentru cei care i s-au opus, saracirea spitalului prin lipsa de dotari si de plan coerent de functionare (la plecarea din functie, spitalul nu mai avea tomograf, colonoscoape, avea prea putine ecografe, in buna parte bune de casat)! Si ca sa fie tabloul complet: dl Lupusoru si-a redeschis cabinetul de Medicina de familie, fara examen, desi nu mai practicase din 2012, astfel cum singur afirma in apararea sa in dosarul aflat pe rolul ICCJ, in care ANI l-a declarat incompatibil.
Marturisim ca dupa incetarea mandatului sau si noi am deschis o sticla de sampanie din care am baut cu sete! In Universitatea de Medicina se afla un impostor si o persoana care incalca flagrant deontologia profesionala, dar cu abilitati cameleonice, caci numai asa s-ar putea admite ca a putut insela cativa oameni cu tinuta, profesionisti, de la care avem cu totul alte asteptari.
Dr Ilinca Savulescu-Fiedler,
dr Adriana Gurghean,
dr Dan Spataru,
dr Ana Maria Vintila,
dr Ioana Tudor,
dr Raluca Ciomag,
dr Corina Homentcovschi,
dr Roxana Siliste,
dr Anca Mihailescu,
dr Marina Anton
Domnilor, ar terbui toate spitalele, luate la control, pentru angajarile din timpul pandemiei, apoi facandu-se ” CONCURS” angajandu-i cu contracte de munca pe perioada nedeterminata. Asa s-au angajat toate neamurile si cunostintele sefilor de resurse umane si nunumai. Problema celor detasati de la ASSAM prin spitale, la statul de geaba, pe bani multi,continua, fara sa-i intrebe cineva daca sunt utili in acel loc. Tot politicul dicteaza!