Home Actualitate Se extinde dosarul fraudelor la referendum

Se extinde dosarul fraudelor la referendum

DISTRIBUIŢI

Două persoane din Giurgiu, acuzate de fraude cu urna mobilă

Dosarul fraudelor la referendum, în care principalul  învinuit este secretarul general al PSD Liviu Dragnea, s-a extins vineri cu alte două persoane puse sub acuzare. Doi membri ai unei secții de votare din Bolintin Vale, Giurgiu,Dumitra Ceaușu și Niculae Prodan, sunt acuzați de nerespectarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Cei doi membri ai unei comisii de votare din Bolintin Vale, județul Giurgiu, sunt urmăriți penal în dosarul fraudelor la referendum, în care până acum au fost puse sub acuzare 67 de persoane, printre care secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, președinți și membri de secții de votare din țară.  Potrivit probelor strânse de procurorii DNA, la data de 29 iulie, Ceaușu Dumitra, în calitate de președinte al unei secții de votare din Bolintin Vale, a dispus întocmirea listei suplimentare de alegători aferentă urnei mobile, și a semnat-o fără să verifice realitatea datelor înscrise. Ulterior, a predat-o lui Prodan Niculae completată integral, cu excepția rubricii semnăturilor alegătorilor. Anchetatorii au stabilit că  lista conținea mențiuni false, respectiv înscrierea unor persoane de mai multe ori, ori chiar a unor persoane fictive. Apoi, lista a fost folosită pentru a se introduce în urnă un număr suplimentar de buletine față de cele votate de alegători. După aceea, Prodan s-a deplasat cu urna mobila la domiciliul unor votanți, fără a verifica dacă acele persoane au făcut o cerere scrisă pentru a vota prin această metodă, nu a verificat nici actele lor de identitate, astfel că în urna mobilă au ajuns mai multe voturi decât cele introduse de persoanele îndreptățite.î
Mihai Niculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.