Florin Roman a anunțat că Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier interimar și că PNL a decis să negocieze direct cu PSD, pentru a avea o coaliție stabilă.
”E o decizie clară, care a fost luată și asumată de PNL. Ne-a informat că nu a reușit să coaguleze o susținere pentru guvernul minoritar și am luat decizia de depunere a mandatului și cea de flexibilizare a mandatului. Putem avea discuții cu toate partidele democratice, mai puțin cu cei de la AUR.
O alianță PNL-USR-UDMR, am avea 224 de voturi, iar cu cele de la minorități am avea o majoritate la limită. Pe cealaltă variantă, PNL-PSD-UDMR, vom avea o variantă mai mult decât confortabilă, am putea discuta despre o revizuire a Constituției.
Vom face o majoritate în jurul PNL, cu premier de la PNL.”, a spus Florin Roman la Antena 3.