
Sub titlul „Primarul Gabriel Mutu a luat masa de seară împreună cu angajații URBAN SA”, pesedistul a transmis un comunicat impertinent, în condițiile în care zăpada a îngropat sectorul 6.
„În această seară, primarul Gabriel Mutu a cinat alături de lucrătorii URBAN SA și echipa Comandamentului de deszăpezire al Primăriei Sectorului 6 la Complexul de Servicii Sfântul Nectarie, acolo unde angajații operatorului sunt găzduiți pe durata acțiunilor de deszăpezire aferente noilor avertizări meteorologice.
Având în vedere avertizările meteo și pentru a asigura o capacitate maximă de intervenție în următoarele zile, primarul Sectorului 6 a decis ca 200 de lucrători ai URBAN SA să fie cazați în Centrul Multifuncțional Sfântul Nectarie.
Oamenilor li se asigură și trei mese calde, astfel încât totul să fie ca acasă. Indiferent de cât de rea va fi vremea zilele acestea, Primăria Sectorului 6 va putea interveni cu randament maxim pentru a deszăpezi.
Lucrătorii operatorului URBAN SA vor acționa în această noapte geroasă pe arterele principale și secundare din Sectorul 6 pentru eliberarea căilor pietonale și înlăturarea porțiunilor înghețate de pe trotuare.”, se anunță într-un comunicat al Primăriei Sector 6. Doar că până dimineață, capitala era blocată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















