Home Actualitate Secureanu condamnat la închisoare cu executare. Acesta urmează să fie încarcerat

Secureanu condamnat la închisoare cu executare. Acesta urmează să fie încarcerat

DISTRIBUIŢI

Update: Secureanu a fost ridicat de polițiștii din Jibou și a fost încarcarat în Penitenciarul Satu Mare.

Fostul director al Spitalului ”Malaxa”, Florin Secureanu, a fost condamnat joi de Curtea de Apel 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut plăţi nelegale către o firmă care a vândut spitalului produse fictive sau la suprapreţ.

Pe latură civilă, Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar în solidar cu Ionuţ Valentin Tănase suma de peste 270.000 lei.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Secureanu Florin – Adrian și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.
Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

Secureanu mai are un dosar pe rolul instanțelor pentru o delapidare de 2 milioane de Euro. Detalii AICI

1 COMENTARIU

  1. Cum sa ii dati astuia care a furat din bani spitalului aproape 700.000 de lei (cu suma asta a fost prins dar asta o fi singura data cand directorul asta a adus prejudiciu spitalului?)doar 3 ani si opt luni de puscarie mai judecatorilor si unui gainar care fura astazi pentru ca sa aiba ce manca maine sa ii dati 5 ani cu executare,sa se inteleaga ca nu ii apar pe mici hotz ci doar am vrut sa arat diferenta dintre un tip de hotz si altul.
    In al doilea rand abuzul in serviciu facut de Secureanu se incadreaza la coruptie la nivel innalt ori autoritatile din Romania sau angajat in fata Uniuni Europene si S.U.A. ca vor lupta contra mari coruptii din Romania (un presedinte american cand a fost in Romania a si declarat:(coruptia este cancerul democratiei),pai asha ajutati statul Roman in lupta contra coruptiei mai judecatorilor dand decizii dastea care ii face pe totzi oameni sa priveasca ca curca’n lemne,asha cum privea Margtet Techer cand l-a auzit pe Ion Iliescu cum vorbea in limba engleza;imi pare rau ca trebuie sa spun dar deciziile astea(pentru ca sunt cu sutele) iau facut pe europeni sa creada ca in Romania nu se poate schimba ceva decat cu forza cum este cazul pensiilor speciale de acum unde U.E.spune:(aveti bani de primit mai romanilor dar trebuie sa reduceti diferenta dintre pensia minima si cea maxima,nu vorbeste nimeni de egalizare caci nicaieri nu este asha ceva,dar nici diferente dastea cum sunt la voi in Romania nu este nicaieri in U.E.nici macar la fostele state care au fost sub comunism ca si voi)
    Si apropo de pensii si salarii,pentru ca se tot discuta atat,aici unde sunt eu sistemul de pensii si salarii este construit ca o piramida,adica bani se impart asha,mai intai celor cu salariile sau pensiile cele mai mici li se asigura un venit care sa le acopere toate cheltuielile dupa care se merge tot mai sus in functie de postul ocupat la locul de munca,importanta munci in societate,etc,pecand in Romania eu vad o piramida rasturnata unde mai intai si-au asigurat veniturile cei cu functii mari dupa care apropiati lor si tot asha ajunganduse ca cei multi care sunt baza societazi sa se descurce cum pot ca pe vremea lui Ceausescu cand cuvantul”ma descurc”era cel mai des folosit de catre romani.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.