Home Actualitate Sed Lex decide astăzi dacă renunță la greva generală din 13 noiembrie

Sed Lex decide astăzi dacă renunță la greva generală din 13 noiembrie

DISTRIBUIŢI

Consiliul unional Sed Lex se întrunește, astăzi, în ședință de urgență, pentru a stabili dacă acceptă ultima propunere a Guvernului de majorare a salariilor mici de la 1 ianuarie 2009 și dacă renunță la greva generală anunțată în 13 noiembrie, a spus președintele alianței sindicale, Vasile Marica (foto).
Președintele Alianței Sed Lex a declarat că, în urma discuțiilor, reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF) au propus majorarea salariilor mici de la 1 ianuarie 2009, și nu de la 1 noiembrie cum au cerut sindicaliștii.
"Am zis că nu putem ieși din mandatul nostru de 50 la sută. Am acceptat să convocăm, mâine (marți – n.r.), Consiliul unional în ședință de urgență. Vom stabili dacă vom accepta această propunere. Este prima dată când Guvernul acceptă o discuție despre personalul contractual", a spus Marica la finalul întâlnirii cu reprezentanții MEF.
Liderul sindical a precizat că propunerea Guvernului vizează majorarea în etape a salariilor mici, cifrele avansate până în prezent de Ministerul Muncii fiind de 25 la sută și 15 la sută, în cadrul discuțiilor de luni nefiind avansate alte cifre.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.