Consiliul Suprem de Aparare a Ţarii (CSAT) se va intruni, la jumatatea acestei saptamani (n.r. – miercuri), intr-o sedinta extraordinara, in care se vor aborda subiecte precum schimbarea sediului si restructurarea Serviciului de Protectie si Paza (SPP), crearea fortelor aeriene ale politiei, agenda pe 2007 a Consiliului, dar si propunerile proaspatului ministru al economiei si cometului, liberalul Varujan Vosganian, privind strategia energetica a Romaniei pentru perioada ce urmeaza. Reamintim ca ultima sedinta a CSAT a avut loc in urma cu aproape o luna (n.r. – pe 22 noiembrie a.c.), sedinta in care au fost abordate probleme de importanta nationala in ceea ce priveste mult mediatizatele probleme in domeniul privatizarii. Imediat dupa incheierea acestei sedinte, presedintele Traian Basescu a declarat ca -Romania are urgent nevoie de o noua strategie energetica in masura sa garanteze securitatea energetica a tarii-. -Noua strategie este necesara datorita proceselor de privatizare care au avut loc, si care au schimbat elementele de fond avute in vedere in strategiile anterioare, in ceea ce priveste garantarea securitatii energetice a tarii, a populatiei-, a mai spus presedintele.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane