După mai bine de un an și jumătate de cercetări, procurorii Secției a II-a Penale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au început urmărirea penală împotriva directorului general al Companiei Române Poșta Română (CNPR), Dan Mihai Toader, sub acuzația de abuz în serviciu. Alături de Toader, au mai fost puși sub urmărire penală doi directori din Poștă, dar și un fost judecător de la Judecătoria Sector 1, Gheorghe Cuzuc, care a părăsit magistratura prin demisie, în aprilie 2005. Tot în același dosar mai fusese cercetat și fostul director al Direcției Regionale de Poștă Brașov, Ioan Bara, însă acesta s-a sinucis recent. Șeful Poștei s-a prezentat ieri la DNA, unde procurorii anticorupție i-au prezentat acuzațiile ce i se aduc.
Potrivit DNA, în dosarul penal 218/P/2006 – înregistrat în septembrie 2006 ca urmare a articolelor de presă apărute în "Curentul" și a documentelor oficiale pe care le-am pus la dispoziția autorităților – procurorii efectuează acum acte premergătoare cu privire la legalitatea unor achiziții publice realizate de conducerea companiei Poșta Română, la legalitatea unor asocieri ale acestei instituții sau ale unor angajați ai săi în diferite societăți comerciale (Postcom SA) și cu privire la posibila fraudare a patrimoniului public și privat al statului ca urmare a acestor activități.
În cadrul acestui dosar, în cursul lunii aprilie 2007, procurorii au extins verificările cu privire la modul în care imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 133-135, și terenul aferent acestuia, definit ca fiind proprietate publică a statului (conform HG 550/1996 și HG 1034/2001), au fost constituite de către Poșta Română ca aport la capitalul social al companiei private Imopost Developments SA, în acționariatul căreia se regăsesc, în afară de compania națională, societățile Procema SA și Comnord SA, patronate de omul de afaceri Sorin Crețeanu – partener al premierului Călin Popescu Tăriceanu. Cercetările presupun, între altele, inclusiv verificarea împrejurărilor emiterii de către Cabinetul Tăriceanu a HG 377/2007 (respectiv a notelor de fundamentare emise de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Ministerul Justiției, precum și a documentației și avizelor necesare), care a modificat HG 550/1996. Din acest motiv, din dosarul 218/P/2007 a fost disjuns dosarul 240/P/2007, în care mai sunt cercetați sub acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice având ca urmare obținerea unui avantaj patrimonial pentru altul (n.r. – infracțiune conexă celor de corupție) și doi foști demnitari care au făcut posibilă apariția HG 377/2007: liberalul Tudor Chiuariu (ex-ministrul justiției) și udemeristul Zsolt Nagy (ex-ministru al comunicațiilor), personaje pentru care șeful DNA, Daniel Morar, a cerut, în septembrie 2007, acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale. Surse judiciare care au preferat să-și mențină anonimatul susțin că în următoarea perioadă, alături de Chiuariu și Nagy, în dosarul Poșta ar mai putea fi cercetat de procurorii anticorupție și actualul ministru al economiei și finanțelor, Varujan Vosganian, care a semnat și el HG 377/2007.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane