La aproape o saptamana de la data cand doi angajati ai SPP au stalcit in bataie un membru al CAN, directorul acestui serviciu, generalul Gabriel Naghi, si-a amintit sa-si ceara scuze pentru incidentul produs. Alegand varianta unei -scrisori deschise-, Naghi isi exprima regretul pentru incident, cerand scuze victimei in numele SPP. Fost bodyguard al lui Ion Iliescu, actualul general Naghi arata ca a fost un adevarat discipol al marelui -filosof-, scrisoarea continuand cu cateva fraze de mare efect si adanc efort intelectual. -Exista in viata lucruri care se fac, dar exista si lucruri care nu se fac; exista fapte bune, dar exista si fapte rele; exista oameni educati, dar si oameni mai putin educati; exista evenimente care pot schimba vieti, destine sau distruge familii-, cugeta Gabriel Naghi. Dupa aceasta fraza extrasa din -putul gandirii-, seful SPP revine la obiect: -Ceea ce vi s-a intamplat dumneavoastra depaseste cu mult limitele comportamentului normal-. Fire nobila, directorul SPP incearca sa se -transpuna- in locul lui Serban Pretor. -Incercand sa ma transpun in locul dumneavoastra, lovit in fata sotiei si a celor doua fetite de doi indivizi – intamplator angajati ai nostri – nu pot sa spun decat atat: orice scuza este de prisos!-. -Transpunerea- pare a avea succes, deoarece Naghi uita in fruntea carui serviciu se afla si ce golani are angajati pe post de bodyguard si sustine ca -angajatii nostri executa zilnic zeci de misiuni in conditii dificile, permanent sub lupa presei si a opiniei publice, iar ceea ce s-a intamplat nu constituie o caracteristica a comportamentului personalului institutiei noastre, ci o exceptie-. Singura exceptie este ca in mod normal SPP-istii bat mai cu fereala, cateva zeci de ziaristi putand sa povesteasca cum au fost agresati de vajnicii aparatori ai marilor guvernanti in timp ce incercau sa-si faca meseria. Finalul scrisorii este la fel de reusit ca si inceputul, dovada talentului de scriitor fiind si singura in care seful SPP enunta o idee corecta. -Orice masura luata de noi si de justitie nu poate – si spun acest lucru in calitate de sot si parinte – sa reduca din gravitatea faptelor care vi s-au intamplat si care depasesc imaginatia omului de bun simt-. Poate daca in loc sa angajeze golani cu pile ar fi angajat oameni cu bun simt, care nu ar fi copiat de la cei pe care ii pazesc aroganta si nesimtirea, seful SPP nu ar mai fi trebuit sa-si ceara scuze.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane